Un tânăr de 23 de ani din Alba Iulia este cercetat penal de poliţie după ce a furat bijuterii si ceasuri, în valoare de 6000 lei, dintr-un apartament din municipiu şi a amanetat o parte dintre ele. Poliţiştii au descoperit, în urma unei percheziţii, bunurile pe care nu apucase să le amaneteze.

Potrivit IPJ Alba, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată duminică, de către un bărbat de 31 de ani, din Alba Iulia, cu privire la comiterea unei posibile infracţiuni de furt din apartamentul acestuia.

Publicitate

Poliţiştii de investigaţii criminale l-au identificat în aceeaşi zi pe un tânăr de 23 de ani, din Alba Iulia, ca persoană bănuită de săvârşirea furtului de bijuterii si ceasuri. La domiciliul tânărului a fost efectuată o percheziție domiciliară, fiind identificate o parte din bijuteriile recalmate ca fiind sustrase.

Publicitate

În perioada 4-10 februarie, tânărul a fost lăsat nesupravegheat în apartament de către persoana vătămată, iar acesta i-a sustras mai multe bijuterii din aur si ceasuri, în valoare de 6000 lei, pe care apoi le-a amanetat.

Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 75%, urmând a fi restituit părţii vătămate.

Tânărul a fost prezentat joi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, care a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, cu interdicția de a părăsi limita teritorială a județului Alba.

Publicitate