Actualitate
ACCIDENT la Sebeş: Un tânăr din Şugag, cu alcool „la bord” s-a izbit cu maşina de un stâlp de pe marginea drumului

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 19 martie, la ora 6.04, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Dorin Pavel din municipiul Sebeș a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că J.F., de 21 de ani, din comuna Șugag, în timp ce conducea un autoturism în direcția Sebeș – Petrești, a pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în coliziune cu un stâlp de beton.
În urma accidentului, șoferul autoturismului a suferit leziuni corporale ușoare, fără a rămâne internat în spital.

Întrucât, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, la spitalul din Sebeș i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News