Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere, în Alba. Aproape 2.000 de amenzi aplicate de polițiști, în ultima săptămână

Publicat

În săptămâna precedentă, polițiștii rutieri din județul Alba au constatat 18 infracțiuni rutiere şi 1.198 de abateri de natură contravențională, în urma unei acțiuni care a avut ca scop creșterea siguranței rutiere pe drumurile publice din județ. 53 de conducători auto au rămas fără permis.

În perioada 17 – 23 ianuarie 2022, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat, pe raza întregului județ, o acţiune care a avut ca scop creșterea siguranței rutiere şi depistarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație.

Cu ocazia acţiunii, au fost aplicate 1.198 de amenzi, care au sancționat abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Dintre acestea, 471 au fost aplicate pentru viteză, 13 pentru conducere sub influența alcoolului, 139 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 10 pentru neacordare de prioritate, 17 pentru depășire neregulamentară, 65 pietonilor care s-au angajat în traversare prin loc nepermis, iar restul pentru alte abateri.

Au fost reținute 53 de permise de conducere și au fost retrase 39 de certificate de înmatriculare.

Au fost constatate 18 infracțiuni rutiere, din care 8 de conducere sub influența alcoolului.

La acțiune, alături de polițiștii rutieri au participat și polițiștii de ordine publică cu atribuții pe linie rutieră.

Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:

  • Să respectați regimul legal de viteză!
  • Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
  • Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic!
  • Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri riscante sau neregulamentare!
  • Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax