Aghiasma Mare, apa sfinţită de Bobotează. Cum trebuie folosită de credincioşi şi ce semnificaţii are

În ziua de Bobotează, după Sfânta Liturghie, preoții săvârșesc slujba sfințirii Aghiasmei Mari. În zilele ce precedă sărbătoarea, preoții merg din casă în casă, sfințind locuințele, lucrurile, pe oameni și pe animale, prin stropirea cu această apă. Preotul este însoțit de cântăreț, care cântă troparul „În Iordan botezându-Te”, specific sărbătorii.

Slujba numită „Sfinţirea cea mare a apei” se săvârşeşte de două ori pe an: mai întâi, în ajunul Bobotezei, cu aceasta aghiasma mare stropindu-se casele credincioşilor, iar mai apoi, în ziua de Bobotează (6 ianuarie), aceasta din urmă fiind luate de credincioşi acasă, pentru nevoile de peste an.

Sfintirea cea mare a apei, savarsita de preoti in ziua in care Mantuitorul Iisus Hristos a sfintit firea apelor, botezandu-Se in raul Iordan, este oficiata numai in biserica sau langa o apa curgatoare curata.

În cadrul acestei slujbe, spre deosebire de cea in care se sfinteste aghiasma mica, apa este sfintita printr-o dubla invocare a Duhului Sfant. Astfel, aghiasma mare are o putere sfintitoare deosebit de mare, ea purtand in sine darurile minunate ale Duhului Sfant cu mult mai mult decat aghiasma cea mica.

Aghiasma, apa sfinţită prin slujba bisericească, se face când preotul cheamă asupra ei puterea Duhului Sfânt, pentru ca ea să aibă puterea de a sfinţi viaţa oamenilor şi a naturii înconjurătoare, pentru ca ele să capete binecuvântarea Domnului. Apa este simbolul curăţirii sufletesti, a promovării şi a sfinţirii vieţii.

La Botezul Domnului, se face aghiasma mare; aceasta se ia înainte de anaforă; se dă şi celor ce sunt opriţi de la Împărtăşanie, ca întărire spre nădejdea pocăinţei, a mângâierii şi îndreptării lor pentru viitor (Constituţiile Apostolice VIII, 29).

Cu aghiasma mare se pot stropi şi casa, curtea, grădina, vitele, ogoarele şi livezile, spre a fi păzite de lucrările necurate ale diavolului (doar de Bobotează sau periodic). De asemenea, cu pocăinţa şi cu binecuvântarea duhovnicului, aghiasma mare se poate lua şi în cazuri de boli grele. Fiind încărcată cu darurile dumnezeieşti ale Duhului Sfânt, aghiasma mare a săvârşit adesea minuni, tămăduind bolnavi, apărând de rele şi izbăvind din primejdii pe cei credincioşi.

„Fiind folosită numai în cantităţi mici, aghiasma nu trebuie să fie înmulţită; o sticlă de aghiasmă mare este suficientă pentru un an, fiind folosită mai rar decât cea mică; în ce priveşte aghiasma mică, slujba pentru sfinţirea acesteia poate fi săvârşită oricând în an, atât în biserică, cât şi în casele credincioşilor; când facem sfeştanie în casă, preotul poate sfinţi o cantitate mai mare de apă, în funcţie de dorinţa şi nevoile fiecăruia.

Aghiasma nu se strică niciodată, datorită prezenţei în ea a harului lui Dumnezeu, nu a altor motive precum intrarea în contact a apei cu argintul sau pentru asocierea ei cu busuiocul (superstitie). Dacă aghiasma capătă însă un miros neplacut, din pricina vasului in care a fost pastrată si nu mai poate fi folosita, aceasta se varsa intr-o apa curgatoare curata sau la radacina unui copac.

Aghiasma adunata la un loc din mai multi ani sau de la mai multe biserici si manastiri nu este mai puternica decat aghiasma sfintita la oricare biserica de rand. Harul lui Dumnezeu si darurile Duhului Sfant nu se aduna matematic, dupa mintea noastra, ci se daruiesc fiecaruia din mila lui Dumnezeu, rodind dupa masura credintei fiecaruia. Astfel, unul care bea aghiasma de la biserica de care apartine poate fi mai folosit decat unul care bea aghiasma adunata de la mai multe manastiri.

Aghiasma se pastreaza curata si proaspata vreme indelungata, fara a da semne de invechire sau alterare. Desi acest lucru este unul dintre cele mai mici semne ale prezentei harului in aceasta apa sfintita, el ar fi de ajuns singur sa-l nasca intru credinta pe cel necredincios.

Fiind sfintita numai la inceputul anului, aghiasma mare este pastrata cu multa grija in Sfantul Altar, ea fiind folosita de preot la multe rugaciuni savarsite peste an: aghiasma mare este folosita in slujba Botezului, la sfintirea bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir; cu ea se stropesc si obiectele liturgice si icoanele ce urmeaza a fi sfintite; cu ea se stropesc demonizatii si cei vrajiti, atunci cand li se citesc rugaciunile de dezlegare si molitfele; ea se foloseste si la unele dintre rugaciunile din Molitfelnic, precum cele de deochi si de curatire a fantanii, holdelor etc.

In zilele de Boboteaza, fiecare crestin este dator sa ia acasa aghiasma mare si sa o pastreze intr-un loc deosebit si curat. Cu aceasta ocazie, credinciosii beau aghiasma mare vreme de opt zile, incepand din ziua Bobotezei si incheind in ziua de odovanie a praznicului (14 ianuarie); numai in aceasta perioada se poate bea aghiasma mare fara post si spovedanie.

Dupa data de 14 ianuarie, aghiasma mare „se ia numai cu post si cu spovedanie, intotdeuna inainte de anfura, cu binecuvantarea preotului duhovnic”.

Unii preoti obisnuiesc sa dea aghiasma mare, dupa post si spovedanie, acelora care nu au binecuvantarea de a se impartasi cu Sfintele Taine. Cu binecuvantarea duhovnicului, postind macar in ajun, aghiasma mare se poate bea si in zilele de sărbătoare.

Apa are o semnificaţie specială în această zi; se spune că apa sfinţită luată are puteri miraculoase, astfel, în ziua de Bobotează nu se spală rufe.

În satele de pe malul unei ape, în timpul slujbei de Bobotează, s-a împământenit obiceiul ca preotul să arunce o cruce de lemn în apa rece, uneori îngheţată, iar câţiva feciori curajoşi sar după ea şi o aduc înapoi.

Boboteaza este, simbolic şi o sărbătoare a purificării naturii de forţele răului, prin apa sfinţită. Tot acum, în anumite zone ale ţării, se fac previziuni despre condiţiile meteorologice din acest an, dacă acestea vor fi sau nu favorabile recoltei.

Dincolo de obiceiurile creştine din această zi, în tradiţia românească se practică şi unele ritualuri păgâne de purificare, de alungare a spiritelor rele din gospodării şi animale. Unii îşi afumă grajdurile şi vitele pentru a alunga duhurile rele din acestea, alţii aprind focuri pe câmp sau cântă melodii însoţite de strigături şi zgomote.

Toate acestea au, în esenţă, rolul de curăţire şi de îndepărtare a răului.