Alba24 și Bianca Iuga, în căutarea modelelor. Povestea Corinei Nechita din Alba Iulia: multinaționale, călătorii și familie

România dă semne că se schimbă și că poate merge spre normalitate, iar modelele noastre sunt de cele  mai multe ori lângă noi.

Împreună cu Bianca Iuga, Alba24 a plecat în căutare de modele, de români care îi inspiră și pe cei din jurul lor, de oameni care au ceva de spus, deși nu au căutat niciodată expunerea publică.

Cu optimism, îi căutăm pe oamenii valoroși în toată țara, ba chiar și în Diaspora.

Astăzi, prin implicarea Biancăi, Alba24 găzduiește un text încărcat de emoție, care ne duce în lumea Corinei.

Corina Nechita este o femeie din Alba Iulia care a lucrat timp de 20 de ani la multinaționale, reușind să își păstreze sufletul și să își educe cei trei copii.

A călătorit, a văzut lumea și a căutat să o înțeleagă. A cunoscut oameni pe toate meridianele, a învățat mereu câte ceva despre ea și despre cei din jur și a găsit curajul să se reinventeze, scrie despre ea, Bianca Iuga.

”Când cineva îți dă ceva, ia și mulțumește (…) Că bucuria pe care i-o faci la om îi mai mare ca darul pe care ți-l dă ție”

de Bianca Iuga

Corina Nechita este un om cum cunoaște oricine. Nu este o vedetă, ci ceea ce numim un om obișnuit, care muncește cu seriozitate și crește trei copii, care face echipă cu soțul ei și petrece timp cu prietenii. Este omul acela mișto de la birou sau din vecini sau prietena prietenei mele sau fiica unui inginer agronom și a unei farmaciste care au fost prieteni cu părinții tăi.

Corina este născută și crescută în Alba-Iulia. A mers la școală aici, apoi a plecat, ca mulți alți copii din oraș, la facultate la Cluj, a făcut performanță muncind peste 20 de ani în companii multinaționale.

A călătorit, a văzut lumea și a căutat să o înțeleagă. A cunoscut oameni pe toate meridianele, a învățat mereu câte ceva despre ea și despre cei din jur și a găsit curajul să se reinventeze.

Ce o face pe Corina specială este însă tocmai verticalitatea și decența cu care își trăiește viața. Emoția cu care vorbește despre bunica Sofia, mama Fica, modelul ei din copilărie, care o urmărește și acum. Sinceritatea cu care își asumă și își povestește emoțiile.

Corina vorbește de fapt despre fiecare dintre noi, despre părinții și bunicii care ne-au crescut și educat, despre alegerile pe care le facem în viață și despre cum toți, absolut toți, avem măcar un motiv pentru care să fim recunoscători. Așa că important este ”să faci rai din ce ai”. Simplu, nu?

Ce răspunzi dacă discuția despre modele în viață s-ar reduce la o singură întrebare: care este modelul tău în viață?

Nu e ușor de răspuns pentru că, slavă Domnului, găsesc tot timpul în viața reală sau în mediul online oameni care mă inspiră , oameni care își trăiesc viața într-un fel frumos și bun, care îmi fac inima să vibreze.

Oameni cunoscuți sau anonimi, unii trăind simplu și acordați la ritmurile străvechi ale naturii sau alții care își dedică fiecare respirație și gram de energie unor proiecte de dimensiuni vrednice de semizei. Sau și, și.

Modelul care revine la mine constant și consistent, care mi-a marcat copilăria și care e o prezență pe cât de discretă pe atât de vie în viața mea de acum este bunica mea, Sofia sau mama Fica cum îi spuneam noi. Sofia, adică Înțelepciune zice numele ăsta.

Nici că se putea un nume mai potrivit. Sigur, ea era atât de mare că ar fi cuprins multe alte nume. Ar fi putut să o cheme Credință, Bucurie, Poftă de Viață, Autenticitate, Răbdare, Hărnicie, Bunătate, Curaj, Blândețe, Demnitate, Frumusețe.

Nu știu cum făcea tot ceea ce făcea, nu știu cum era tot ceea ce era, cum îi ajungea timpul pentru hrănit porci, găini, rațe, lucrat grădina, legat via, spălat rufele, mestecat mămăliga și tocana, întotdeauna proaspate, aburinde și gata la vremea amiezii, copt pupuri și pâine în cuptor, împletit coroane de flori, udat grădina cu găleți cărate multe zeci de metri de la fântână, cum găsea timp de rugăciune, timp de stat de vorbă cu oamenii, timp de dăruit, timp să ne iubească, să râdă, să-și ridice ochii spre cer să mulțumească.

Când mă gândesc la ea, o văd prin toată curtea și prin toată grădina deodată și mai e și în casă și la biserica în același timp. Pentru că părea că e peste tot și printre toate, tot timpul.

Mama Fica era un amestec de forță și blândețe. Generoasă cu toți. Și cu cei care aveau mai puțin, și cu cei care aveau mai mult decât ea. Pentru că bunătatea și credința ei în Dumnezeu erau nemărginite și infinite.

Îmi spunea: „Orice om îți calcă pragul să nu plece de la tine cu mâna goală. Și, dacă vine să îți ceară ceva, să îi dai, chiar dacă nu îți prisosește. Pe om să-l ajuti atunci când are el nevoie, nu când vrei tu. Că să nu crezi că i-i ușor să ceară. Ș-apăi când cineva îți dă ceva, ia și mulțumește și așe să te bucuri ca și când ți-ar fi dat nu știu ce. Chiar dacă nu îți trebuie sau ai. Că bucuria pe care i-o faci la om îi mai mare ca darul pe care ți-l dă ție”.

S-a întipărit în memoria celulară a corpului și sufletului meu, ca o icoană ce mă veghează și mă alintă.

Care mă ia în brațe și mă duce într-un loc cu pace ori de câte ori mă găsește zbătându-mă în dureroase și aprige furtuni lăuntrice.

Mintea mea nu poate cuprinde și înțelege această bogăție care a fost bunica mea, mama Fica. Doar inima mea o poate cuprinde cu totul.

Și o aud spunând: „Tu, copilă, mie așe mi-i dragă viața! Eu nu vreau să mor. Ș-apoi n-aș vre’ să mor până nu văz că ce doamnă mare ajungi tu”.

Când pășesc în curtea în care ea nu mai e fizic de multi ani, mă descalț să îi simt energia și întotdeauna mă cuprinde o liniște și o pace sufletească care mă face să mă simt protejată și în siguranță. Iar azi acolo e mama. Un alt model care se conturează între aceleași repere.

Cum ai fi răspuns în liceu?

La 16 ani modelele mele erau vedetele rock. Poate și pentru că eram îndrăgostită de un adolescent frumos care mi-a insuflat pasiunea pentru acest gen de muzică.

De dragul lui am început să ascult rock, să cumpăr și să citesc revistele care apăruseră dup 90, să îmi tapez tare părul și să port blugi rupți în fund și în genunchi, care nu îmi mai plac deloc azi și aș vrea să nu le placă nici băieților noștri, dar ghici ce? îi adora.

Toată camera noastră – a mea și a surorii mele – era tapetată cu postere cu Kim Wilde, Bon Jovi, Aerosmith, Europe, Guns & Roses, plus bandă de casetă audio lipită pe tavan și atârnând pretutindeni.

Astea are mama grijă să mi le reamintească de fiecare dată când îi spun despre copiii prietenelor mele care au camere „normale”, în timp ce la ai noștri faci slalom printre hamace, saltele și orice bucată de mobilă e suport pentru abțibilduri.

Am găsit la mama acasă caiete întregi în care obișnuiam să scriu versurile în engleză ale multor cântece. Habar n-am de unde le aveam, că pe atunci nu era internet cu YouTube, să cauți Lyrics.

Ori ascultam de atâtea ori până înțelegeam sau presupuneam ce cântau oamenii ăia. Ce știu sigur e că muzica rock a fost cursul meu de engleză intensiv care m-a ajutat mult în viață. Deci am fost și mai sunt fascinată de forța unui om, a unei voci, a muzicii, de a face zeci de mii de oameni să vibreze și să rezoneze pe frecvența emoțiilor pe care le transmite.

Dacă ai face o listă cu figuri istorice sau personalități care ar putea fi modele pentru copiii tăi, ce nume ar cuprinde lista asta? Ce persoane mai mult sau mai puțin publice de azi ar putea fi modele de urmat, persoane la care să ne uităm cu admirație?

Regina Maria a României e la loc de cinste în topul meu. Pe locul I , II și III. Anul trecut eram în București în 1 decembrie când o zi întreagă am urmărit la TV reportaje despre ea și viața ei. Am plâns încontinuu, de admirație, de recunoștință pentru faptul că o astfel de femeie a iubit atât de mult România și românii. Și ne-a fost regină.  

Felul în care această ființă excepțională, regina Maria, născută din alt sânge, ne-a iubit, ne-a respectat și a promovat tradițiile, ne-a purtat straiele, a încurajat și mângâiat soldații pe câmpul de bătălie, a oblojit răniții din spitale fără frica de a se expune și de a se îmbolnăvi, și-a folosit toate calitățile ei de femeie inteligentă, fermecătoare, diplomată, puternică, în momente de o fragilitate cumplită pentru neamul românesc, pentru a păstra suveranitatea și integritatea acestei țări, toate astea ar trebui să ne inspire și să ne călăuzească.

Adesea mă opresc la Alba Iulia la Catedrala Încoronării, să îi privesc bustul ce șade în stânga intrării, să îi privesc profilul semeț și să îi cinstesc memoria. Și simt cum cresc și mă îndrept privind-o. Pentru că energia ei te îndreaptă și te înalță și pe tine.

“Viaţa mea a fost intensă şi plină, experienţele mele diverse şi cu siguranţă deloc serbede, chiar dacă lumina şi umbra s-au jucat mereu cu ea. A fost viaţa unei femei care n-a uitat niciodată că era femeie, deşi de multe ori a avut de jucat rol de bărbat.“ – Regina Maria a României

Pare că modelele mele sunt femei care îmbină calități ce pot părea contradictorii la prima înșiruire, însă ele se potențează și se hrănesc unele pe altele. Femeile construite dintr-un aluat aparte, cu ingrediente ca blândețe, iubire, sensibilitate în fața naturii, credință în Dumnezeu, alături de forță, curaj, verticalitate, determinare, nerenunțare, neînfrângere.

Care sunt modelele copiilor tăi?

Copiii noștri trăiesc într-o lume diferită de a noastră, o lume pe care noi facem eforturi să o înțelegem și să prevedem încotro se îndreaptă. Important e să nu ne încăpățânăm să-i forțăm să trăiască în lumea noastră.

Cel mic, V., îl are ca model pe fratele cel mare. Vrea să danseze ca el, să deseneze ca el, să aibă pătrățelele de pe abdomen și bicepșii lui, vrea să crească și toate să le aibă mai mari decât el. TOATE. Și punct.

În ce-l privește pe cel mijlociu, e super pasionat de tehnologie și de jocuri video, ceea ce e o modă și/ sau o dependență a mediului în care trăim.

E singurul din trei pe care, dacă îl uiți în fața calculatorului, tot acolo îl găsești. Acolo învață engleză, acolo vorbește engleză, acolo face strategii, acolo lucrează în echipă.

Noi ne-am căpătat eticheta de „părinți învechiți” cu mentalitate de pe „vremea noastră” pentru că ținem să gestionăm și să limităm timpul petrecut la calculator și mai ales pe jocuri video. Deci n-am un nume pentru modelele lui B., dar e clar că, deocamdată, sunt din categoria „gameri” care îi învață și pe alții ce fac ei mai bine.

Cel mare, R., vrea să fie DJ. Și dansator. Și parcourist. Și desenator pe ziduri că nu știu exact cum se numesc. Așa că modelele lui sunt DJ români și internaționali, dansatori pe care îi urmărește pe YouTube și cărora le exerseaza mișcările, prieteni mai mari care pictează, instructorii lui de dans.

Unul din ei, Victor, are si un ”hair salon”, așa că R. are prin cap tot felul de dungi și diverse culori, în special în vacanțe și în perioada Untold-ului.

Sunt informată ca albastru și verde în par deja e un trend apus, că s-a purtat anul trecut, anul ăsta e la modă să ai părul roz sau portocaliu.

Își vinde papucii rămași mici pe olx să facă bani să își cumpere un laptop și un microfon profesional, are un soft de compus muzică și compune. Nouă ne place pasiunea asta a lui.

În ce privește exersarea grafitti, adică sprayatul pe ziduri, a început fix cu grajdul din curtea bunicii. Viața la țară va avea o coloratură diferită pentru noi de acum înainte.

O carte. Un sfat. O poveste.

Îmi iubesc biblioteca și, dacă mă pot despărți ușor de o grămadă de lucruri, amintiri, locuri, relații, oameni, când vine vorba de cărți nu-mi mai iese. Întotdeauna cumpăr mai multe decât pot citi și am regretul că nu pot citi tot ce s-a scris în lumea asta.

O să recomand o singură carte, deoarece a apărut în viața mea într-un moment de cumpănă și a avut forța să mă țină la suprafață și chiar mai mult de atât. Poate că e doar experiența personală și contextul din viața mea. Sau poate nu. Cartea este Puterea Prezentului de Eckart Tolle.

„When you put the inside right, the outside will fall into places”. Valabil și pentru creșterea copiilor. Nu mai cred în rețete de crescut copiii. Doar în prezență și în făcut pace cu noi înșine. Și pacea din noi va deveni lumea în care cresc frumos și sănătos copiii noștri.

Un sfat? Sunt expertă la dat sfaturi, tocmai de aceea muncesc de ceva ani să rămân corigentă în acest domeniu. Nu-i usor.

În loc de poveste, aș încheia doar cu ”fă rai din ce ai”. Și să ne trezim recunoscători, să ne culcăm recunoscători, pentru că întotdeauna-întotdeauna există cel puțin – cel puțin!!! – un singur motiv pentru care să fim recunoscători.

Cine este Bianca Iuga

În anii 80 eram elevă de gimnaziu și m-am intersectat cu două doamne care băteau țara și scriau reportaje pentru o revistă din București. Nu îmi amintesc numele revistei, nici numele lor, dar îmi amintesc că atunci am știut că mi-ar plăcea să spun povești despre oameni.

După 1989 am crezut că voi fi jurnalist, dar am ajuns să lucrez în domeniul comunicării și, timp de 20 de ani, am spus povești despre companii.

Am avut un parcurs profesional destul de tipic pentru o parte din generația mea: companie multinațională, companie românească, proiect PHARE, antreprenoriat, freelancing.

La un moment dat în parcursul ăsta, acum mai bine de 10 ani, când propuneam clienților proiecte de responsabilitate socială, m-am gândit pentru prima dată că aș vrea să fac sau să fiu parte dintr-un proiect care să pună pe masă o temă care mie mi se pare esențială: cine ne sunt modelele în viață.

Am fost uimită să constat că, deși toți cei cărora le vorbeam despre ideea unui astfel de proiect spuneau că li se pare minunat, nimeni nu vedea cum ar putea fi construit sau cu ce bani.

Și uite așa ajungem în 2018, în orașul adolescenței mele, Alba Iulia, Cealaltă Capitală, cum mai este numită cu mândrie locală, la sărbătoarea de la 1 Decembrie, 100 de ani de la Marea Unire.

Probabil 100.000 de români ajung într-un oraș care are o populație sub această cifră și aleg să se bucure, să se comporte absolut impecabil, să respecte reguli formale sau reguli de bun simț, să arate că există o Românie a unor oameni decenți pe care nu o vedem mai deloc sau foarte rar în mass-media.

Așa că într-o perioadă în care oamenii din presă ajung să lucreze în domeniul comunicării, eu am ales să fac drumul invers, și să încep un proiect jurnalistic, alături de o publicație online din Alba Iulia, construită corect și cu multă muncă de oameni pe care îi cunosc de o viață și care se pot uita oricând cu mândrie în ochii publicului lor.

Proiectul e simplu: invităm oameni mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, oameni care, prin ceea ce fac, sunt modele pentru cei din jur, să vorbească despre ce înseamnă pentru ei cuvintele astea.

Îmi doresc ca răspunsurile și textele lor să inspire.