Eveniment
Alegeri prezidențiale în Alba: Cum votează Dumitrel, Negrescu, Hava, Vușcan și alți lideri politici locali. Declarații de la urne
Românii cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege preşedintele. În Alba, unul dintre primii cetățeni care s-au prezentat la secțiile de votare a fost președintele PNL Alba, Ion Dumitrel.
Președintele Consiliului Județean Alba a votat, în jurul orei 07:20, la una din secțiile deschise la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia.
„Am votat pentru președinte, așa cum și-au dorit românii din totdeauna, care să-i respecte, care să nu-i uite în momentul în care ajunge la Cotroceni, care să se gândească că noi toți trăim în țară și în străinătate, că avem nevoie de cineva care să ne unească, să ne adune și să ne ducă într-o direcție bazată pe valorile noastre naționale”, a spus la ieșirea de la urne Ion Dumitrel.
Vezi și Unde votează alegătorii din Alba? LISTA secțiilor de votare și ce trebuie cetățenii să știi despre Alegerile Prezidențiale 2024
Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a votat la o secție de vot din București.
„Am votat pentru comunitate, familie și țară, pentru România europeană, pentru ca în general să ne fie mai bine! Votați util și responsabil! Doamne ajută”, a scris acesta, pe pagina de Facebook.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a votat la ora 09:00, la o secție de vot din Sebeș.
„Am votat pentru calea sigură pentru România. Am votat pentru aderarea completă la spațiul Spațiul Schengen, pentru un președinte care discută direct cu liderii europeni, care discută direct cu președintele Donald Trump în interesul românilor.
Am votat pentru un președinte care nu pune etichete politice în ceea ce privește județul Alba, care sprijină comunitățile locale, care sprijină dezvoltarea comunităților locale, care sprijină organizarea așa cum trebuie a zilei de 1 Decembrie aici la Alba Iulia. Am votat pentru un președinte apropiat de oameni, pentru calea sigură pentru județul Alba și pentru municipiul Sebeș unde am votat”, a declarat la ieșirea de la urne Victor Negrescu.
Candidatul PSD la Camera Deputaților, Voicu Vușcan, a votat la ora 10:00, la o secție de vot de la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia.
„Am votat responsabil, pentru un președinte care este echilibrat, un președinte care a dovedit prin fapte că ține cu România și cu românii, un președinte care poate ține România pe calea sigură.
Am votat cu cap, pentru că viitorul este al nostru și trebuie să avem de grijă de el”, a spus Voicu Vușcan, la ieșirea de la urne.
Europarlamentarul PNL Mircea Hava a votat la ora 12:00, la una din secțiile deschise la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia.
„Am votat cum am făcut tot timpul, îi invit pe toți cetățenii României să voteze. Am votat pentru noi, pentru drumul nostru euroeuropean, euroatlantic, am votat pentru mai bine, am votat pentru o țară stabilă.
Cred că fiecare om care s-a dus a făcut lucrurile acestea.
Și nu în ultimul rând și pentru mine, pentru că și eu fac parte din lucrurile acestea pe care vi le-am spus”, a spus Mircea Hava.
Primarul PNL din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a votat în jurul orei 12:20, la Școala Gimnazială din Micești.
„Am votat astăzi pentru familie, comunitate și țară. Am votat pentru Alba Iulia. Am votat pentru a avea deschide ușile ministerlor, a Guvernului și a Președinției.
Sigur îmi doresc enorm de mult ca viitorul președinte al României să fie un patriot, să fie un om care să țină mult la acest neam și să fie o schimbare în cadrul instituției Prezidențiale a României, ca atitudine și ca aspirație”, a spus primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, la ieșirea de la urne.
Canditat la Senat din partea PSD Alba, Corneliu Mureșan a votat la o secție din orașul Zlatna.
„Am votat pentru președintele care susține schimbul de generații în funcțiile publice și în politică. Am ales un președinte echilibrat, responsabil și de bună credință, care va asigura stabilitatea economică, socială și politică a României.
Am votat cu gândul la Alba și la România, cu responsabilitatea că votul nostru poate decide calea României pentru următorii ani. Vă rog să mergeți la vot și să vă îndepliniți cu bună credință această obligație pe care o avem cu toții. Fiecare vot contează și cântărește mult, atât pentru prezent, cât și pentru viitor”, a scris acesta, pe pagina de Facebook.
Candidații la alegerile prezidențiale, în ordinea de pe buletinul de vot:
- poziţia nr. 1 – Elena – Valerica Lasconi – Uniunea Salvaţi România;
- poziţia nr. 2 – George – Nicolae Simion – Alianţa pentru Unirea Românilor;
- poziţia nr. 3 – Ion – Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat;
- poziţia nr. 4 – Nicolae – Ionel Ciucă – Partidul Naţional Liberal;
- poziţia nr. 5 – Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România;
- poziţia nr. 6 – Mircea – Dan Geoană – candidat independent;
- poziţia nr. 7 – Ana Birchall – candidat independent;
- poziţia nr. 8 – Alexandra – Beatrice Bertalan – Păcuraru – Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională;
- poziţia nr. 9 – Sebastian – Constantin Popescu – Partidul Noua Românie;
- poziţia nr. 10 – Ludovic Orban – Forţa Dreptei;
- poziţia nr. 11 – Călin Georgescu – candidat independent;
- poziţia nr. 12 – Cristian Diaconescu – candidat independent
- poziţia nr. 13 – Cristian – Vasile Terheş – Partidul Naţional Conservator Român
- poziţia nr. 14 – Silviu Predoiu – Partidul Liga Acţiunii Naţionale
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Abureală
duminică, 24.11.2024 at 08:41
Nu cred ca interesează pe cineva cu ce mîna au votat șmecherii politici !
Danut
duminică, 24.11.2024 at 13:59
ne rupeti in 2025 la taxe si impozite, parcarile de la 120 le-ati facut 180, 43% impozit pe salariu, rusine !!!