Actualitate
Analizele pentru copiii care se înscriu la școală sau la grădiniță sunt gratuite. Medicul de familie nu va taxa documentele eliberate
Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță că analizele necesare pentru înscrierea copiilor în colectivităţi sunt efectuate gratuit, iar medicii de familie eliberează documentele necesare fără taxă.
Potrivit CNAS, eliberarea documentelor medicale pentru copii se face gratuit de către medicii de familie, în conformitate cu prevederile legale ale Contractului-Cadru şi normelor de aplicare ale acestuia.
„Chiar dacă părinţii nu sunt asiguraţi, copiii până la 18 ani beneficiază în mod gratuit de documentele menţionate. Şi tinerii cu vârste între 18 ani şi 26 de ani, care sunt elevi sau absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar (dar nu mai mult de trei luni), ucenici sau studenţi şi nu realizează venituri din muncă, au dreptul la aceste analize gratuite”, este precizat într-un comunicat CNAS.
Analizele necesare pentru înscrierea copiilor în colectivitate sunt efectuate pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie, a precizat sursa citată.
De asemenea, medicii de familie acordă gratuit scutirile medicale şi actele necesare copiilor aflaţi în plasament din cadrul sistemului de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Sursa: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
parinte
miercuri, 04.09.2013 at 10:48
Minciuni gogonate! Pentru eliberarea adeverintei intrare in colectivitate, esti taxat cu 10 lei/copil , iar analizele sunt in jur de 35-40 ron si nu se deconteaza! Asta e realitatea, restul e….can-can….