Connect with us
Publicitate

Administrație

ANGAJĂRI la STAT. POSTURILE vacante în instituții publice din județul Alba. Calendarul concursurilor și condiții

Publicat

În această perioadă, în județul Alba sunt vacante mai multe posturi în instituții publice.

Candidații interesați de ocuparea acestora trebuie să îndeplinească unele condiții, privind studiile, vechimea de muncă și alte cerințe.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) are capacitate deplină de exercițiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

POSTURI VACANTE:

ALBA IULIA

Casa de Asigurări de Sănătate Alba

– director general

Condiții: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; pregătire complementară/managerială în domeniul de activitate al candidatului sau în sistemul de sănătate: cursuri de perfecționare/ specializări/ competențe/ master/ doctorat (dovedite prin acte); vechime în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea funcției – minimum 7 ani (carnet de muncă – copie legalizată sau orice alt înscris doveditor în acest sens); activitate desfășurată în funcții de conducere de minimum 2 ani; recomandare de la ultimul loc de muncă; curriculum vitae din care să rezulte activitatea desfășurată; candidații vor prezenta planul de management din care să rezulte abilitățile lor manageriale, adaptate standardelor de performanță și indicatorii de referință asociați pentru îndeplinirea obligațiilor asumate pentru postul de director general în sistemul asigurărilor sociale de sănătate; să aibă capacitate de exercițiu deplină (dovedită prin declarație notarială); să fie apți din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției; starea de sănătate va fi dovedită prin examen medical și act doveditor; să nu fi suferit condamnări penale definitive pentru fapte care i-ar face incompatibili cu funcția (dovada făcându-se prin cazier judiciar și declarație notarială că nu a suferit condamnări penale, indiferent dacă acestea au. fost amnistiate sau grațiate); să nu fi fost sancționați pentru încălcarea dispozițiilor legale în domeniul fiscal – dovada prin cazier fiscal; să prezinte acte de identitate valabile, din care să reiasă că sunt cetățeni români, cu domiciliul stabil în România, emise de autoritatea competentă; să aibă calitatea de asigurați în sistemul asigurărilor sociale de sănătate potrivit legii.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 20 aprilie 2021, ora 17.00

Concurs: 6 mai 2021, ora 10.00 – proba scrisă – la Amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgență București din București. Splaiul Independenței nr. 169; data și ora interviului va fi comunicată ulterior – la sediul C.N.A.S. din București, Calea Călărașilor nr. 248, bl. S19, sectorul 3.

Relaţii suplimentare se pot obţine la la sediul C.N.A.S., respectiv la sediul C.A.S. Alba.

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba

– consilier cadastru gradul I la Serviciul Cadastru – Birou Avize și Recepții

Condiții: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență, domeniul cadastru/topografie; vechime în muncă: 3 ani și 6 luni, în specialitatea cadastru sau topografie.

consilier debutant (2 posturi) la Serviciul Publicitate Imobiliară – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba Iulia

Condiții: studii superioare, absolvite cu diplomă de licență; vechime în muncă – 0 luni.

consilier debutant la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Blaj

Condiții: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență; vechime în muncă – 0 luni.

consilier debutant la Biroul Juridic Resurse Umane, Secretariat și Petiții

Condiții: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență, vechime în muncă – 0 luni.

consilier II la Biroul Economic

Condiții: studii superioare de lungă durată în domeniul economic, absolvite cu diplomă de licență; vechime în muncă – 6 luni, în specialitatea economic

consilier IA la Biroul Economic

Condiții: studii superioare de lungă durată în domeniul economic, absolvite cu diplomă de licență; vechime în muncă – 6 ani și 6 luni, în specialitatea economic.

Data limită pentru depunerea dosarelor (etaj 2, biroul 215): 14 aprilie 2021, ora 16.30

Concurs: 22 aprilie 2021, ora 10:00: proba scrisă – la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, str. Gabriel Bethlen nr. 5, etaj 2, Palatul Apor; 28 aprilie 2021, ora 10:00: proba interviu – la sediul O.C.P.I. Alba, camera de consiliu, Alba Iulia, str. Septimius Severus nr. 59.

Relaţii suplimentare, la sediul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba, din Alba Iulia, str. Septimius Severus nr. 59, etajul 2, camera 207, telefon 0258/813.170, int. 118, mobil: 0747/092.741.

Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” Alba Iulia

– îngrijitor grupă învățământ preșcolar

Condiții: studii generale sau medii, vechime – minimum 5 ani, cursuri de igienă absolvite sau dovada înscrierii la curs, abilități, calități și aptitudini necesare: persoană serioasă, stabilă emoțional, responsabilitate și corectitudine, să cunoască și să poată identifica materialele de curățenie de bază, necesare în activitatea de curățenie; să aibă deprinderi practice specifice activității de curățenie.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 12 aprilie 2021, ora 10.00

Concurs: 20 aprilie 2021, ora 10.00: proba scrisă; 20 aprilie 2021, ora 11.00: proba practică

Relații suplimentare se pot obține la Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată”, Alba Iulia, cu sediul în str. George Barițiu nr. 8, județul Alba, tel. 0786.912.307

Casa Corpului Didactic Alba – Alba Iulia

– administrator financiar (0,5 normă)

Condiții: studii superioare absolvite cu diplomă de licență în domeniul economic; vechime minimum 3 ani în domeniul financiar-contabil; competențe digitale; Word. Excel, programe de contabilitate.

Concurs: 20 aprilie 2021, ora 09.00 – proba scrisă; 26 aprilie 2021, ora 09.00 – proba practică; 26 aprilie 2021, ora 11.00 – proba interviu.

Relaţii suplimentare, la Casa Corpului Didactic Alba, cu sediul în Alba Iulia, str. Gabriel Bethlen nr. 7, județul Alba, telefon 0285.826.147.

AIUD

Spitalul Municipal Aiud

– director financiar-contabil

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate