Connect with us
Advertisement

Actualitate

Asociaţiile de proprietari, obligate să arate cum calculează sumele lunare de plată. Legea a fost promulgată de preşedinte

chirie

Publicat

cartier, alba iulia, blocuri Președintele Klaus Iohannis a promulgat joi, prin decret prezidențial, legea prin care asociaţiile de proprietari vor fi obligate să afişeze, lângă lista de plată a cheltuielilor acesteia, modalitatea de calcul ce stă la baza sumelor lunare de achitat ce revin proprietarilor. Dacă asociațiile nu vor îndeplini această obligație, riscă amenzi de până la 3.000 de lei.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari a trecut de Senat în iunie 2014 şi de Camera Deputaţilor în februarie, iar joi a fost promulgat, prin decret prezidenţial, de către Klaus Iohannis. Astfel, acesta mai are nevoie doar de publicarea în Monitorul Oficial pentru a se aplica.

Potrivit legii, asociaţiile de proprietari vor trebui să afişeze lunar modalitatea de calcul ce stă la baza sumelor de plată lunare aferente fiecărui proprietar de apartament. Acest lucru va fi făcut de către preşedintele asociaţiei.

„Asociaţia de proprietari, prin grija preşedintelui asociaţiei, va afişa lunar, la vedere, lângă lista de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, modalitatea de calcul în urma căreia au rezultat sumele lunare de plată a proprietarilor. Modalitatea de calcul va conţine şi arăta explicit toate costurile şi sumele care formează totalul de plată al proprietarilor, respectiv modul de calcul şi de repartizare a acestor cheltuieli către proprietari”, este prevăzut în proiect.

În situaţia în care modalitatea de calcul a sumelor lunare de plată ce revin fiecărui proprietar nu va fi afişată, amenda aplicabilă va fi cuprinsă între 500 şi 3.000 de lei.

Potrivit inițiatorilor, introducerea acestei obligaţii va impune un plus de transparenţă în repartizarea şi stabilirea cheltuielilor asociaţiilor de proprietari.

Orice persoană interesată poate să facă sesizări cu privire la faptele ce constituie contravenţii. De constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se vor ocupa persoanele împuternicite de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de Ministerul Afacerilor Interne, primarii sau împuterniciţii acestora.

Asociaţiile de proprietari au, aşa cum stabileşte Legea nr. 230/2007, mai multe cheltuieli, după cum urmează:

– cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfăşoară activităţi în proprietăţi individuale;

– cheltuieli pe consumuri individuale;

– cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcţie de suprafaţa utilă a proprietăţii individuale;

– cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociaţiei de proprietari;

– cheltuieli pe consumatori tehnici;

– cheltuieli de altă natură.

Suma ce priveşte proprietatea comună a fiecărui proprietar din cadrul condominiului este stabilită şi repartizată proporţional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.

„Cheltuielile efectuate de asociaţia de proprietari pentru plata unor servicii de utilităţi publice sau de altă natură, legate de proprietăţile individuale din condominiu şi care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după acelaşi criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu”, prevede actul normativ.

În 2015 au intrat în vigoare două legi pentru modificarea Legii asociaţiilor de proprietari. Dacă una face referire la informarea trimestrială cu privire la situaţia financiară a asociaţiei, cealaltă oferă proprietarilor posibilitatea de a cere adeverinţe cu situaţia cheltuielilor defalcate privind întreţinerea.

sursa: avocatnet.ro, realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement