Contacteaza-ne si pe
Publicitate

EVENIMENT

ASTĂZI: Sărbătoarea Îngerilor. Calendarul ortodox îi pomeneşte pe Sfinţii Mihail şi Gavriil

Publicat


mihail-si-gavril

Tradiţii şi obiceiurile pentru data de 8 noiembrie, când calendarul ortodox îi pomeneşte pe Sfinţii Mihail şi Gavriil, spun că munca în această zi este considerată un semn de sfidare a puterii cereşti.

Citește și MESAJE de Sfinţii Arhangheli MIHAIL și GAVRIL 2019. Felicitări și urări pentru oameni dragi. Colegi, rude, prieteni

Se spune că acei creştini care vor munci în data de 8 noiembrie, ziua Sfinţilor Mihail şi Gavriil, nu va avea o moarte uşoară. Totodată, tradiţia spune că de acum şi până de Crăciun trebuie să aibă loc „vara iernii“, o înşiruire de câteva zile considerabil mai calde decât temperaturile normale în perioada toamnă-iarnă.

De ziua Sfinţilor Arhangheli Mihai şi Gavril este bine să aprinzi o lumânare ca să ai „lumină” pe cealalată lume. De asemenea, este bine să aprinzi o lumânare pentru cei care au murit fără lumânare, pentru sinicigaşi sau osândiţi.

În popor, se spune despre Arhanghelul Mihail că are putere asupra Soarelui şi a Lunii, pe care le eliberează din puterea dracilor, atunci când aceştia le fură (eclipse). De asemenea, se spune că are putere asupra soţiei lui Scaraoţchi, Mamareaua, care vrea să dea drumul la ger pe pământ dintr-o dată. Arhanghelul Mihail o ţine şi dă drumul gerului pe îndelete, ca să se obişnuiască oamenii cu el.

VEZI și Urează LA MULȚI ANI celor care au numele Sfinţilor Arhangheli MIHAIL și GAVRIL. MESAJE pentru cei dragi

Se mai spune că Arhanghelul Mihail stă la capul omului care trage să moară ca să-i conducă sufletul în Rai. Sau la picioarele omului dacă acesta se va face bine.

Pe 8 noiembrie, când creştinii marchează sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, numiţi în tradiţia românească şi Sfinţii Voievozi (ai oştirilor cereşti), peste un milion de români îşi sărbătoresc ziua numelui. Aceştia poartă numele Mihai, Mihaela, Gavril, Gabriel, Gabriela sau derivate din acestea.

Potrivit unor tradiţii populare, Arhanghelii Mihail şi Gavril preiau sufletele celor morţi şi le conduc, după caz, în Rai sau în Iad, fiind înfăţişaţi cu aripi şi cu săbii. Ei sunt recunoscuţi de creştinătate ca îngeri, cei mai de seamă mijlocitori ai lui Dumnezeu.

Mihail este împlinitorul dreptăţii dumnezeieşti, purtând în mâna dreaptă sabia de foc. La porunca Domnului, el l-a alungat din cer pe Lucifer, îngerul răzvrătit. Este rânduit de Dumnezeu ca dreptatea sa să biruiască în istoria mântuirii. Potrivit tradiţiei, la judecata de la sfârşitul chipului acestei lumi, morţii vor învia la glasul trâmbiţei sale. Misiunile acestui arhanghel sunt numeroase: el transmite rugăciunile adresate de credincioşi Tatălui ceresc; este cel dintâi dintre îngerii păzitori care s-a luptat cu îngerii răzvrătiţi alături de Satana împotriva lui Dumnezeu; tot Sfântul Arhanghel Mihail conduce sufletele morţilor spre poarta paradisului şi reprezintă principalul protector al oştirii creştine.

Gavril apare, în ambele Testamente, drept călăuzitorul spre adevăr şi vestitorul ceresc cel mai de seamă al Cuvântului dumnezeiesc. El a vestit că Fiul lui Dumnezeu se va întrupa din Fecioara Maria pentru mântuirea neamului omenesc. Tradiţia creştină mărturiseşte că Arhanghelul Gavriil a fost îngerul înveşmântat în alb care a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Hristos şi este recunoscut ca martor al Învierii Domnului. În icoane apare în veşminte sacerdotale, purtând în mână ori un crin, semnul veştii celei bune, ori o sferă cu însemnele lui Hristos, arătând că el este mesagerul mântuirii umanităţii.


TOP articole in ultimele 3 zile


Vezi cele mai interesante video Alba24.ro


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ADMINISTRATIE

De câți bani avem nevoie la Alba Iulia, Cluj-Napoca sau Sibiu, pentru a trăi exact la același standard. CALCUL comparativ

Publicat

alba iulia

Un portal care analizează date despre orașele lumii, printre care și costul vieții, arată cât de scump este să trăiești la Alba Iulia, față de Cluj-Napoca, de exemplu.  Comparând toate costurile, inclusiv nivelul chiriilor, costurile cu mâncarea, distracția, îmbrăcăminte, transport și aalte cheltuieli, Numbeo constată că avem nevoie de aproximativ 6.631,50 lei în Alba Iulia […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Imaginea lui Gabriel Bethlen și a învățaților săi, într-un tablou expus la Budapesta. Influența sa culturală la Alba Iulia

Publicat

Una dintre imaginile mai puţin cunoscute ale Principelui Gabriel Bethlen (în maghiară Bethlen Gabor) o descoperim într-un tablou semnat de un pictor născut în judeţul Alba. Lucrarea se păstrează la Galeria Națională de Artă din Budapesta. Unul dintre celebrii stăpâni ai Palatului Principilor din Cetatea Alba Iulia a fost principele Gabriel Bethlen. A condus destinele […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Pensiile vor crește cu 40%. Rareș Bogdan: Orice Guvern se va juca cu pensiile românilor va fi pulverizat

Publicat

bogdan

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, este primul lider cu greutate al PNL care promite clar faptul că Guvernul va crește pensiile cu 40%. Rareș Bogdan a spus că orice Guvern se joacă cu pensiile românilor va fi efectiv pulverizat. ”Un Guvern nu se poate juca cu o lege. În momentul în care Parlamentul a votat și […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Ambasadorul SUA, despre eliminarea vizelor pentru români. Ce condiție trebuie îndeplinită

Publicat

sua

Rata de respingere a vizelor solicitate de români pentru Statele Unite este de 10%, ar trebui să fie de 3% pentru intrarea României în programul Visa Waiver, a declarat ambasadorul american Adrian Zuckerman. ”Nu ar fi nimic mai bun pentru SUA decât să poată elimina vizele pentru România. Din păcate, avem o lege care spune […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate