Eveniment
Bărbat din Jina, REȚINUT de polițiștii din Alba. A fost oprit de două ori în aceeași noapte și a refuzat testarea alcoolemiei
Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au reținut un bărbat, din județul Sibiu, pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier. În aceeași noapte, bărbatul a fost depistat de două ori, în timp ce conducea un autoturism, emanând halenă alcoolică, iar la solicitarea polițiștilor de a supune testărilor, în vederea stabilirii alcoolemiei, bărbatul a refuzat.
Potrivit IPJ Alba, la data de 22 ianuarie 2022, în jurul orei 00.40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, în timp ce acționau pe strada Valea Frumoasei, din comuna Șugag, au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autovehicul, dar conducătorul acestuia și-a continuat deplasarea.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia şi, la scurt timp, au reușit să-l oprească. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, de 49 de ani, din comuna Jina, județul Sibiu, care emana miros de alcool.
Polițiștii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, dar acesta a refuzat, fiind ulterior condus la spital, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, unde acesta a refuzat recoltarea.
Față de conducătorul auto, polițiștii au întocmit un dosar penal, pentru sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Ulterior, în jurul orei 03.40, bărbatul a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea autoturismul pe aceeași stradă, refuzând și de această dată atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un nou dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de sustragere de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat, iar față de bărbat au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate.
foto: arhivă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News