Connect with us
Advertisement

Eveniment

Bulgaria vrea să redeschidă turismul de la 1 iulie. Hotelierii au anunțat că prețurile vor fi mai mici

Publicat

Românii care doresc să-și petreacă vacanța de vară pe litoralul Bulgariei vor putea călători în această țară începând cu data de 1 iulie. Pentru a atrage clienții, aproape jumătate dintre hotelieri spun că vor reduce preţurile.

Autorităţile bulgare vor să redeschidă ţara pentru turiștii străini din 1 iulie. Sunt discutate mai multe variante, una dintre acestea fiind primirea turiştilor din țările vecine dacă în acestea epidemia de coronavirus este ţinută sub control.

Pentru a-i încuraja pe oameni să călătorească, 47% dintre hotelierii bulgari spun că vor reduce preţurile.

Pentru bulgari, călătoriile în ţară, în scop turistic sunt permise începând de săptămâna viitoare, odată cu relaxarea măsurilor de carantină.

Astfel, vor fi redeschise hotelurile mici şi pensiunile, iar plajele trebuie să fie pregătite să primească turişti de pe 1 iunie.

Pentru a-i convinge să îşi facă vacanţa în ţară, oficialii de la Sofia vor să le ofere bulgarilor vouchere pe care să le poată folosi până la finalul anului 2021.

Bulgaria a fost una dintre primele ţări din Europa care au impus restricţii asupra circulaţiei persoanelor, pentru a reduce riscul extinderii infecției cu coronavirus, măsura fiind luată pe 13 martie.

Până în prezent, în această țară au fost confirmate 1.872 de cazuri de COVID-19 și 86 de persoane au murit din cauza bolii.

Sursa: Digi24

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement