Legea prevenirii, aplicată şi persoanelor fizice. Amenzile de care pot scăpa, la prima abatere
Legea prevenţiei se referă şi la situaţii în care persoane fizice încalcă reglementări în vigoare. În lista contravenţiilor...
Legea prevenţiei se referă şi la situaţii în care persoane fizice încalcă reglementări în vigoare. În lista contravenţiilor...
Valul de modificări fiscale intrate în vigoare la începutul anului lovește dur în mediul economic privat. Cele mai...
Noul formular 112 “Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a...
Legea prevenţiei a intrat în vigoare din 17 ianuarie, însă lista cu contravenţiile ce pot fi iertate la...
Gabriel Resources Ltd., acţionarul majoritar al companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), şi-a delistat acţiunile de pe Toronto...
Anul 2017 a însemnat pentru Grupul Jidvei, unul dintre principalii jucători pe piața vinurilor din România, vânzări cu...
Premierul Viorica Dăncilă a făcut noi precizări despre Formularul 600. A declarat că, Ministerul Finanţelor Publice urmează să...
În anul 2017, s‐au eliberat 41.603 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 7,6% faţă de...
Obligații fiscale pentru luna FEBRUARIE 2018. Agenția Națională de Administrare Fiscală reaminteşte calendarul obligațiilor fiscale pentru luna februarie 2018. Sunt anunţate termenele la care se depun declarațiile de menţiuni, privind impozitele pe venit, alte formulare...
Peste 500 de persoane - actori, regizori, scriitori, ilustratori, traducători şi fotografi - au semnat o petiţie online în solicită modificarea Codului...
ANAF scoate la licitație mașini confiscate intrate în proprietatea statului în urma unor confiscări sau executări silite, cu preţuri accesibile pentru toată...
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat miercuri, la începutul primei şedinţe a Guvernului actual, că va fi adoptată ordonanţa...
Directorul tehnic al Cupru Min SA Abrud, Gheorghe Chindriș, va prelua conducerea companiei ca director general, după demisia...
Actualitate
Este oficial. Ministerul Finanţelor pregăteşte o ordonanță de urgență pentru a anula depunerea Deciziei 600. Anunţut a fost...
Începând cu data de sâmbătă, 27 ianuarie, dispar mai multe comisioane bancare, printre care și cel de interogare...
Cu ocazia Primului Centenar al României Mari, Jidvei aduce un omagiu tuturor acelora care s-au dedicat înfăptuirii unității...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent în dezbatere un proiect de ordin privind procedura de restituire a sumelor reprezentând taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, plătite în plus sau necuvenit...
Înscrierile în programul Start-Up Nation 2018 încep din aprilie, a anunţat ministrul Ilan Laufer. Condițiile pentru noul program vor fi publicate în...
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) propune scăderea tarifelor plătite între operatorii de telefonie mobile pentru portarea numerelor, conform...
Ministerul Finanțelor ia în calcul varianta ca plata contribuţiilor sociale estimate să se facă pe bază CNP, fără...
Economie
Contribuabilii care au vrut să acceseze, luni, pagina de internet a ANAF au constat că aceasta nu merge....
Actualitate
Creşterea globală este de aşteptat să ajungă la 3,6% în 2017 şi la 3,7% în 2018, iar atenţia...