Eveniment
Judecătorii CCR se reunesc pe 31 august pentru dezbaterea rezultatelor de la referendum
Reprezentanții Curții Constituționale a României au comunicat că judecătorii au hotărât devansarea datei de reunire în ședință pentru dezbaterea rezultatelor referendumului, din 12 septembrie, în 31 august.
Termenul de 31 august coincide cu data până la care Guvernul trebuie să furnizeze listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012.
Reamintim că, joi, CCR a comunicat că data ședinței în care se vor analiza din nou datele privind referendumul din 29 iulie, în vederea formulării unui raport de validare sau invalidare a scrutinului a fost stabilită pentru 12 septembrie, când se termină vacanța judecătorilor. Vineri, CCR a revenit asupra date, precizând reunirea în plen a judecătorilor pentru 31 august.
„În ziua de 3 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale s-a reunit pentru a lua în discuţie preschimbarea termenului de 12 septembrie 2012 stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor acestuia.
Ţinând seama de faptul că termenul acordat Guvernului, pentru transmiterea listelor electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012, este 31 august 2012,
În vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea Constituţională,
În temeiul art.3, art.14 şi art.50 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi al art.153 din Codul de procedură civilă,
Plenul Curţii Constituţionale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 12 septembrie 2012, la data de 31 august 2012”, se arată într-un comunicat CCR.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Chrys
vineri, 03.08.2012 at 14:31
Foarte bine ca sedinta va avea loc mai devreme. Băsescu nu mai are nici un fel de legitimitate și nu se mai poate întoarce la Cotroceni, ignorând acest vot covarsitor. În ciuda boicotului dictat de PDL și a imixtiunii nepermise a lui Viktor Orban în viața noastră politică internă, românii au ieșit masiv la vot pentru a-și exprima opțiunea. Niciodată o acțiune politică n-a avut o susținere atât de mare.CCR a luat o decizie inteleapta
Anonymous
vineri, 03.08.2012 at 14:40
Foarte bine ca sedinta se va tine mai devreme. Este o înfrângere devastatoare a lui Traian Băsescu, care nu poate fi acoperită de nici un artificiu procedural. PDL a viciat în mod deliberat votul și participarea, prin boicotarea referendumului. Referendumul s-a desfășurat cu respectarea regulilor democratice.
elena
vineri, 03.08.2012 at 14:42
CCR o să valideze referendumul. Este vorba de votul a 7,4 milioane de români care au fost de acord cu demiterea preşedintelui Băsescu.
Votul celor care s-au prezentat la referendum nu trebuie calcat in picioare.
Dan
vineri, 03.08.2012 at 17:26
Cu cat mai repede cu atat mai bine. Astfel criza politica va avea mai putine repercursiuni asupra Romaniei si Basescu va parasi mai repede scena politica.
Sandra
vineri, 03.08.2012 at 19:22
Trebuie sa nu uitam ca in 2009, base a fost ales cu 5,2 milioane de voturi. In 2012, aproape 8 milioane de oameni nu-l mai vor la Cotroceni. Base nu mai prezinta nici un fel de legitimitate, nu se mai are dreptul sa se intoarce la Cotroceni, fara sa tina cont de votul zdrobitor in defavoarea sa! Individul asta este istorie deja, romanii i-au spus asta la referendum!
cucu
sâmbătă, 04.08.2012 at 01:02
ce de comunisti avem pe aici…..din cauza unor oameni ca voi nu mai pupam noi Shengen restul romaniilor care nu ne-am prezentat la vot…..apropo, si sa mai taiati 2 mil din populatia Romaniei tot suntem mai multi ca voi, numai daca nu ne omorati ca asa e in comunism
io
sâmbătă, 04.08.2012 at 11:17
O persoana penibila face 5 comentarii in ”numele” a 5 ”nemultumiti”