Connect with us
Advertisement

Cugir

CUGIR: 14 cazuri active de COVID-19. Recomandările primăriei pentru cetățeni

Publicat

În Cugir la ora actuală sunt 14 cazuri active de COVID-19, asta în condițiile în care în ultima săptămână au fost raportate 8 cazuri, transmit reprezentanții primăriei, într-o postare pe Facebook. 

”Potrivit Comitetului Local pentru Situații de Urgență în momentul de făță la nivelul orașului Cugir sunt 14 cazuri active de COVID-19, dintre care 8 au fost confirmate în ultima săptămână.

Dintre persoanele active, 6 sunt internate la Spitalul Orășenesc Cugir și 8 sunt la domiciliu. Tot în ultima săptămănă s-au vindecat 14 persoane.

De la declanșarea pandemiei și până în prezent un număr de 89 de locuitori ai orașului s-au infectat cu virusul SARS-Cov 2, dintre care trei au decedat și 72 s-au vindecat.

În momentul de făță, 13 persoane se află în carantină la domiciliu, fiind monitorizați permanent de către Serviciul Public de Asistență Socială Cugir și de DSP Alba.

SPAS Cugir se pregătește pentru distribuirea a peste 1500 de măști către persoanele vulnerabile: beneficiarii de ajutor social, cei care beneficiază de alocație de susținere, vârstnicii fără venituri sau cu venitul la nivelul indemnizației sociale pentru pensionari și persoanele cu grad de handicap fără alte venituri în afara indemnizației de handicap.

Aceste persoane vor primi de la DSP, prin SPAS Cugir un set de 30 măști de protecție pe lună.

Săptămâna aceasta autoritățile locale au realizat acțiuni de dezinfectare la nivelul a 15 scări de bloc, în care locuiesc persoanele depistate pozitiv și contacții lor direcți.

CLSU face apel la oamenii din Cugir să respecte cu multă strictețe măsurile de protecție și de distanțare fizică. Comitetul recomandă purtarea măștii inclusiv în spațiile publice deschise cum ar fi piețe, târguri și stății de autobuz.

Totodată, autoritățile fac apel la persoanele care se întorc din concedii petrecute în țară sau străinătate, să dea dovadă de multă responsabilitate și grijă față de sănătatea celor din jur, luând toate măsurile de protecție care se impun.

Așadar, să fim atenți la igienă, să păstrăm distanța fizică, însă să dovedim că suntem mai apropiați ca oricând prin preocuparea pe care o manifestăm pentru cei din jurul nostru”, au scris reprezentanții primăriei într-o postare pe Facebook.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement