Cursul valutar nesigur lovește buzunarele românilor - mecanismul din spatele scumpirilor. Analiză

Cursul valutar nesigur lovește buzunarele românilor - mecanismul din spatele scumpirilor. Pentru populație, riscul valutar nu este doar un concept macroeconomic abstract, ci o realitate cu impact direct asupra vieții de zi cu zi, manifestată în special prin prețurile alimentelor, locuințelor și tuturor bunurilor și serviciilor esențiale.

Riscul valutar sau riscul de curs de schimb reprezintă vulnerabilitatea unui agent economic, a statului sau a populației în fața fluctuațiilor nefavorabile ale cursului de schimb al monedei naționale în raport cu monedele de referință (în special euro sau dolarul).

În cazul României, neparticiparea la zona euro atrage în mod direct expunerea la acest tip de risc în raport cu moneda euro.

Publicitate

Un curs de schimb, mai multe fețe - cine stabilește de fapt cât valorează leul

Cursul de schimb este cursul cu care o anumită monedă poate fi preschimbată cu o alta, iar în activitatea curentă utilizăm diferite valori ale cursului valutar pentru aceeași zi. Pe de o parte, există cursul valutar oficial, publicat ca paritate a leului față de alte monede de către Banca Națională a României, în fiecare zi lucrătoare la prânz și care este valabil din punct de vedere oficial pentru operațiunile economice din ziua următoare (normele metodologice la art. 290 din Codul fiscal).

Cursul oficial nu este doar un indicator statistic al pieței valutare, ci are și o funcție fiscală concretă, fiind utilizat pentru stabilirea în lei a bazei impozabile aferentă operațiunilor exprimate în valută. La casele de schimb valutar, inclusiv la cele ale băncilor, cursul de schimb utilizat pentru vânzarea sau cumpărarea de valută diferă însă de cursul oficial și este stabilit de către acei agenți economici, în funcție de propriile lor interese comerciale și poate fluctua în timpul unei zile, generând câștiguri sau pierderi pentru părțile implicate.

În țara noastră, leul nu are un curs fix, adică nu este legat rigid de o anumită ancoră, cum ar fi euro sau dolarul, dar nici nu este complet liber pe piață. Regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare controlată și se formează pe piața valutară interbancară în urma comparației dintre cererea și oferta de valută.

Publicitate

Piața valutară interbancară

Piața valutară interbancară este formată din băncile comerciale autorizate care tranzacționează valută între ele și pentru clienți. Cursul Băncii Naționale a României pe care îl vedem afișat zilnic nu se stabilește arbitrar de către banca centrală, ci este un curs oficial calculat ca o medie reprezentativă a cotațiilor de cumpărare și vânzare de valută ale primelor 10 bănci comerciale din sistemul bancar.

Banca Națională a României poate interveni în procesul de stabilire a cursului de schimb, fie prin intervenții valutare directe, dacă vinde sau cumpără valută, fie prin canale indirecte, atunci când modifică dobânzile pe piața interbancară, acționând asupra absorbției sau injectării de lichiditate în sistemul bancar din partea băncilor comerciale.

20 de ani de curs valutar în cifre

Dacă analizăm ultimii 20 de ani de evoluție a cursului valutar, observăm în graficul alăturat că între anul 2005 și 2025, cursul mediu leu / euro a crescut cu 39,1% (de la 3,6234 la 5,0415 lei/euro), ceea ce înseamnă o rată medie anuală de creștere de aproximativ 1,66%.

Grafic – Evoluția cursului mediu de schimb leu / euro, perioada 2005-2025 (sursa datelor – Banca Națională a României)

În această perioadă, evoluția cursului de schimb al leului față de euro nu a fost liniară, ci pe etape distincte. Între 2005-2007 leul chiar s-a apreciat ușor (de la 3,6234 la 3,3373 lei/euro, adică -7,9%), fiind perioada de boom pre-criză economico-financiară. Apoi a venit șocul crizei din perioada 2007-2009, când cursul a crescut cu +27% (de la 3,3373 la 4,2373 lei/euro), cel mai abrupt salt din toată perioada analizată. Urmează un platou lung din anii 2010-2015, cu curs practic stabil în jurul valorii de 4,2-4,45 (variație totală sub 5% în 5 ani).

Pantă acendentă din 2016

Din anul 2016 a început o pantă ascendentă lentă dar constantă, fără scăderi, până la 5,0415 lei/euro curs mediu în anul 2025 - o creștere de aproape 12% în acest ultim interval de 9 ani. Merită subliniat și faptul că, spre deosebire de perioada 2005-2015, caracterizată de un șoc valutar semnificativ urmat de o relativă stabilitate, ultimul deceniu, 2016-2026, arată o depreciere graduală și predictibilă a leului, fără ajustări bruște ale cursului de schimb.

Această evoluție poate sugera existența unui proces de depreciere graduală a leului, compatibil cu o gestionare controlată a cursului de schimb, mai degrabă decât cu deprecierea determinată de episoade de criză sau de șocuri punctuale. Față de cursul mediu de 5,0415 lei/euro în anul 2025, la data de 26 august 2026 euro a ajuns la 5,2589 lei, înregistrând o creștere de 4,31%.

Depreciere lentă, constantă

Leul a fost deci într-o depreciere lentă, constantă și astfel deprecierea cursului de schimb poate fi comparată cu un impozit invizibil care erodează în tăcere orice avere sau venituri ținute în lei, an de an. O rată anuală de creștere de aproximativ 1,66% începută acum 20 de ani pare mică dacă analizăm disparat fenomenul. Însă, cine ține banii în lei, la saltea, în cont curent sau în depozite cu dobânzi mai mici decât rata inflației, pierde constant putere de cumpărare față de orice preț raportat la euro – chirii, mașini, electronice, concedii etc.

Diferența dintre 3,6234 lei / euro curs mediu în anul 2005 și 5,2589 lei cât este cursul valabil azi înseamnă că, pur din efectul cursului, ai nevoie cu 45% mai mulți lei azi ca să cumperi ce cumpărai cu un euro în 2005. Tiparul a ceea ce s-a întâmplat în perioada 2016-2026 e mai grav decât pare, tocmai pentru că nu pare un șoc. Un salt vizibil al cursului de +27%, cum a fost între 2007 și 2009 a fost greu de suportat de populație și analizat temeinic. Însă ce s-a întâmplat gradual între 2016 și 2026, ca depreciere mai lentă și predictibilă, de aproximativ 12%, e genul de pierdere cu care populație se obișnuiește relativ ușor, însă în esență deprecierea leului erodează constant puterea de cumpărare și implicit nivelul de trai.

Dacă analizăm ce s-a întâmplat în anul 2026 față de cursul mediu din anul 2025, observăm că, dacă tendința s-ar păstra, ar însemna un ritm anual de creștere de peste 6%, adică de aproape 4 ori mai rapid decât media istorică de 1,66% pe an din ultimii 20 de ani. Dacă acest ritm s-ar menține, ceea ce s-a întâmplat în un deceniu s-ar putea repeta în doi trei ani.

Deprecierea leului - de la statistică la buzunarul cetățeanului

Cine plătește efectiv nota de plată a deprecierii leului? Cei mai afectați nu sunt cei cu venituri sau active în euro (proprietari, exportatori, cei cu economii diversificate etc.), ci salariații plătiți în lei, pensionarii, deținătorii de depozite bancare în lei, adică exact segmentul de populație cu cea mai mica putere de a se proteja prin diversificare valutară.

Cursul de schimb se transmite mecanic prin canale distincte, în viața de zi cu zi a oricărui cetățean plătit în lei. Principalele canale de transmitere a riscului valutar asupra cetățenilor sunt, conform studiilor Băncii Naționale a României (primele 4 canale din sursa menționată):

Canalul 1. Scumpirea alimentelor de bază prin canalul importurilor

România se confruntă cu un deficit comercial agroalimentar masiv și în continuă deteriorare, importând cantități uriașe de alimente din Uniunea Europeană (ponderea deficitului intra-comunitar a ajuns la 92% în 2025). Orice depreciere a leului în fața euro scumpește direct produsele alimentare importate (fructe, legume, lactate, carne de porc etc.). Acest fenomen lovește extrem de dur populația, deoarece cheltuielile cu alimentele dețin cea mai mare pondere în consumul gospodăriilor din România la nivelul întregii Uniuni Europene. Prin urmare, volatilitatea cursului de schimb afectează direct securitatea alimentară a cetățenilor.

Canalul 2. Creșterea plăților directe ale populației pentru serviciile de sănătate

Sistemul de sănătate din România este structural subfinanțat, ceea ce a dus la o creștere constantă a plăților directe efectuate de populație pentru serviciile medicale și medicamente. Deoarece accesul la tratamente și medicamente de nouă generație depinde direct de importuri (unde ritmul de adoptare în România este oricum mai lent decât în restul Uniunii Europene), deprecierea leului scumpește aceste produse medicale esențiale. Acest lucru are un efect profund regresiv - persoanele cu venituri mici, care nu își permit să acopere aceste costuri suplimentare din buzunar, sunt forțate să amâne sau să renunțe complet la tratamente, agravându-și bolile cronice.

Canalul 3. Costul locuințelor și a imobilelor exprimate în euro

O particularitate a pieței românești este că prețurile imobiliarelor pe piața națională sunt exprimate direct în moneda euro. Pentru cetățeanul de rând care își realizează veniturile (salariul) în lei, orice depreciere a monedei naționale înseamnă o creștere automată și instantanee a prețului locuințelor sau a chiriilor exprimate în euro, îngreunând accesul la proprietate sau mărind efortul financiar lunar pentru locuire. Un calcul simplu arată că, pentru un apartament cu prețul exprimat generic la 80000 euro, doar diferența de curs valutar din anul 2026, a crescut efortul în lei al cumpărătorului cu aproximativ 4,31%, bani în plus pe care trebuie să-i găsească, fără nicio schimbare a valorii reale a proprietății.

Canalul 4. Reducerea serviciilor publice prin povara datoriei statului

Riscul valutar afectează populația și indirect, prin intermediul datoriei publice a României, din care peste 55% este contractată în valută (ponderea finanțării în monedă locală fiind sub 45%). La fiecare depreciere de 3% a leului, ponderea datoriei publice în PIB crește automat cu 1 punct procentual. Creșterea costurilor de finanțare și a cheltuielilor cu dobânzile forțează statul să aloce mai mulți bani pentru serviciul datoriei. Acest lucru lasă mai puține resurse la bugetul public pentru investiții strategice în educație, infrastructură sau asistență socială, afectând calitatea generală a serviciilor publice de care beneficiază populația.

Canalul 5. Creditele în valută ale cetățenilor

Istoria recentă a României arată un episod dureros cu creditele în franci elvețieni (2007-2008), la care deprecierea ulterioară a leului față de această monedă a condus la dublarea efectivă a ratelor lunare pentru zeci de mii de familii. În prezent, deși creditele în valută pentru persoanele fizice sunt limitate de reglementări legale (rate mai mici de 40% din venitul net), există încă credite deja contractate expuse la riscul valutar.

Canalul 6. Prețurile combustibililor și a energiei tranzacționate internațional în euro sau dolari americani

Deprecierea leului scumpește importurile energetice, care se transmit apoi în prețul cu amănuntul al carburanților, în factura de curent / gaz și în cascadă, în costul de producție al aproape oricărui bun sau serviciu dependent de transport sau energie. Apare astfel un canal inflaționist transversal care amplifică spirala scumpirilor.

Canalul 7. Costul călătoriilor și studiilor în străinătate

Pentru orice călătorie sau concediu în afara României, precum și pentru studii, deprecierea leului scumpește direct costul de trai exprimat în valută – cazare, mese, transport local, taxe de școlarizare etc. - fără ca prețurile respective să se modificat cu adevărat în țara de destinație. Diferența apare exclusive din conversie.

Canalul 8. Componentele importate ascunse în produse românești

Multe produse par fabricate în țară (auto, electrocasnice, materiale de construcții etc.), dar o parte din costul lor vine din străinătate de la materii prime sau componente și acel cost urcă odată cu leul mai slab.

În tot acest tablou de efecte negative ale deprecierii leului, un element de echilibru care arată că deprecierea nu e doar un cost este legat de exporturile românești care devin mai competitive pe piețele externe. Exportatorii români (producători auto, firme de IT cu clienți externi, fabrici de mobile etc.) își plătesc salariații, chiria, utilitățile și majoritatea furnizorilor locali în lei. Dar încasează pentru marfa vândută în străinătate în euro sau în altă monedă.

De exemplu, dacă leul se depreciază față de euro, aceeași sumă încasată de la clientul extern se transformă la conversie în mai mulți lei, iar marjele de profit ale acestor afaceri cresc doar din efectul de curs, fără nicio schimbare a volumului vândut sau în eficiența operațională.

Un alt mecanism pozitiv al deprecierii leului este legat de remitențele trimise de românii care lucrează în străinătate către familiile din țară. Milioanele de români, care lucrează în străinătate în țări cu monede față de care leul s-a depreciat, trimit periodic bani acasă familiilor. Aceste sume transformate în lei la beneficiari sunt mai mari datorită efectului de conversie.

Costurile deprecierii leului sunt largi și inevitabile, în timp ce beneficiile sunt restrânse. Fără măsuri concrete care să reducă vulnerabilitățile asociate cursului de schimb, cetățeanul obișnuit rămâne cel care plătește, an de an, costul unei monede tot mai slabe – o pierdere reală, dar care nu apare nicăieri, explicit, pe vreun extras de cont!

Profesor universitar dr. Adela Socol - contributor Alba24