Connect with us
Advertisement

Eveniment

Dîncu: Armata Română, pregătită și pentru cel mai rău scenariu. Nu va fi serviciul militar obligatoriu, doar stagiu voluntar

Publicat

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, susține că există posibilitatea să se ajungă la un conflict armat în Ucraina. Mai spune că Armata Română se pregăteşte pentru ce este mai rău, acesta fiind rolul ei şi al politicii. Însă nu va fi introdus serviciu militar obligatoriu, ci va fi lansat stagiu voluntar.

“Am discutat despre situaţia strategică din zonă şi despre faptul că există posibilitatea ca să se ajungă la un conflict armat. Dacă ne uităm după semnele exterioare, după aglomerarea de material pentru trupe, de trupe, au fost aduse şi trupe din est, de modul în care este gândită situaţia strategică faptul că s-au suplimentar sub pretextul unor exerciţii militare şi în Belarus, faptul că se bănuiesc şi alte forme şi mişcări s-ar părea că există şanse destul de mari pentru ca să existe un conflict.

Nu ştim însă tipul de conflict care va exista, va exista doar un război de scurtă durată, vor exista nişte conflicte, cum au mai fost în Dobass. Nu ştim dacă nu vor exista provocarea unor insurecţii a unei populaţii din aceste zone care să fie sprijinită. Acest lucru nu se ştie.

Totuşi, situaţia strategică care nu este ascunsă de Rusia arată că sunt mai multe şanse să se ajungă la un conflict armat. Avem oarecare speranţă că se va ajunge la o situaţie negociată şi Rusia doar încearcă să influenţeze opinia publică şi negocierile prin această mişcare puternică de forţe”, a declarat Vasile Dîncu, duminică, la Prima TV, potrivit stiripesurse.ro

Dîncu: Ne pregătim pentru ce este mai rău

Ministrul Apărării spune că ”ne pregătim pentru ce este mai rău”, ”este rolul Armatei și rolul politicii”.

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău, ăsta este rolul Armatei şi rolul politicii. Alianţa NATO are ca scop în tratatul NATO următorul lucru: nu un atac împotriva cuiva, ci protejarea populaţiei şi a unor teritorii din alianţă, a statelor care s-au aliat şi atunci noi trebuie să întărim flancul estic. Trebuie să facem aici toate aceste pregătiri chiar dacă nu există pentru noi iminenţa unui conflict militar”, a mai spus Dîncu.

Ministrul a mai spus nici Statele Unite nu vor articula un răspuns militar.

”Sigur că va fi un răspuns şi ar fi un răspuns destul de puternic, dacă se va întâmpla asta de factură economică şi de aceea noi trebuie să ne pregătim pentru că ne putem trezi şi cu siguranţă putem avea efecte care sunt de fapt de natură energie, migraţii posibile şi aşa mai departe. Există efecte pe care le poate avea un război în apropiere şi pentru România, dar nici Statele Unite, aşa cum au anunţat până acum, nu ar riposta militar în condiţiile în care nu este atacată o ţară NATO”, a precizat ministrul Apărării.

Nu se introduce serviciul militar obligatoriu în România

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, anunţă că, în acest moment, nu există nicio opţiune pentru reintroducerea serviciului militar obligatoriu, precizând că, în viitor, se intenţionează lansarea proiectului privind stagiul militar voluntar.

El a fost întrebat duminică, la Prima TV, dacă în acest moment se pune problema revenirii la stagiul militar obligatoriu.

„În niciun caz, aceasta nu este o opţiune pentru noi în acest moment. Se discută, am discutat-o în zona comisiei de apărare din Parlament, unde mi-au pus această problemă parlamentarii noştri, mi-au pus-o şi alţi rezervişti, de exemplu în întâlnirile mele cu rezerviştii mi-au spus că ar fi necesar, din nou, să se ajungă la asta.

Însă, în acest moment, nici din punct de vedere economic şi nici din punct de vedere al nevoilor noastre nu este o opţiune pentru o decizie de genul acesta, de aceea vă spuneam că avem variante de altfel.

Acest stagiu militar obligatoriu ar trebui să însemne un buget mult mai mare al Armatei. Sigur că, dacă ar fi să fie, ar fi gândit într-un alt fel, nu ar mai fi un an şi patru luni sau nici pentru ‘TR-işti’ cum era înainte 9 luni, ar fi alt tip de pregătire, modernă. Deja, Armata s-a schimbat foarte mult faţă de acea perioadă. Deci, în acest moment, nu avem în niciun fel o opţiune pentru serviciul militar obligatoriu „, a declarat Vasile Dîncu.

Alternativă: stagiu militar voluntar

Ministrul a arătat că MApN are în pregătire un proiect alternativă la serviciul militar obligatoriu.

„Nu am lansat-o încă, dar este un proiect de-al nostru, care mi se pare foarte interesant şi foarte frumos, stagiul militar voluntar. Adică, avem o formulă pe care o vom lansa pentru tinerii care vor să facă un stagiu de pregătire militară şi să ştiţi că sunt mulţi. Am primit pe Facebook, după ce am vorbit despre asta, am primit sute de mesaje. Desigur, este un alt tip de armată, este o armată mai pe termen scurt, avem nevoie de specialişti „, a spus Dîncu.

El a precizat că nu s-a stabilit încă durata unui astfel de stagiu.

„S-ar putea să fie şi stagii mai scurte şi mai multe, într-un an sau doi, sau maxim trei luni de zile, vom vedea. Este retribuit în acest timp, beneficiază… şi este şi ofertant financiar. Încercăm să optimizăm, în acest moment, aceste compensaţii financiare pe care le au voluntarii, pentru că am lansat serviciul de voluntariat şi nu am avut o foarte importantă cerere, tocmai pentru că nu era, din punct de vedere financiar, ofertant „, a explicat Dîncu.

El a menţionat că sumele primite de voluntari s-au mărit.

„Erau mai multe sisteme. În perioada de pregătire, de exemplu, aveau o mie şi ceva pe lună, perioada de pregătire de şapte săptămâni, şi după acea aveau, nu ştiu, câteva sute de lei în perioada în care este este în rezervă, dar lucrează în civil. Acum am multiplicat sumele, are în jur de 2.700 pentru perioada de pregătire şi o soldă care, în funcţie de grade şi altele, este în jur de 1.500 pentru perioada când nu este convocat. Deci, a început să devină interesant şi văd că avem înscrieri pentru concursuri destul de bune în acest moment”, a mai spus Vasile Dîncu.

surse: agerpres.ro, stiripesurse.ro

sursă foto: Vasile Dîncu (Facebook)

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Gelu Stoian

    luni, 31.01.2022 at 11:53

    DACA taceai, Filozof Ramaneai, Mister Vasilica !!!!! Tu Vorbesti , un INDIVID care NICI Macar dupa Absolvirea Facultatii DE Filozofie,la UBB Cluj Napoca, De LAS ce AI Fost, Nu Ti-ai Satisfacut Stagiul Militar de 6 Luin, ca TER-ist ????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement