Eveniment
DSP ALBA: 360 de persoane aflate în autoizolare la nivelul județului. Situația pe teritoriul României
În județul Alba, sâmbătă, 7 martie, se află 360 de persoane în autoizolare și pe teritoriul județului nu există nici un caz confirmat de coronavirus (COVID-19), au transmis reprezentanții DSP Alba.
De asemenea, DSP a transmis într-un comunicat de presă următoarele:
” Până astăzi, 7 martie, numărul cazurilor de infectare cu coronavirus (COVID-19), pe teritoriul României, a ajuns la 11.
Tânăra de 15 ani din Timișoara, confirmată astăzi cu infecție cu COVID-19, studiază în aceeași unitate de învățământ cu ceilalți doi tineri de 16 ani din Timișoara, confirmați ca purtători ai virusului, dar într-o altă clasă.
La acest moment cursurile instituției de învățământ sunt suspendate până pe 11 martie a.c., urmând ca în cursul zilei de luni, 9 martie a.c., comitetul județean pentru situații de urgență să decidă suspendarea cursurilor până la 14 zile.
Al doilea caz, confirmat tot astăzi, este al unei fete de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în același avion în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat în cursul zilei de ieri cu infecție cu noul coronavirus (COVID-19). Tânăra de 16 ani, fiică a bărbatului de 40 de ani, nu prezintă simptomele specifice infecției cu COVID-19 (coronavirus).
Tinerele diagnosticate astăzi au fost internate la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara.
Trei dintre cele 11 persoane depistate infectate pe teritoriul României au fost declarate vindecate și externate.
În acest moment, cele 8 persoane purtătoare ale virusului sunt internate în centre medicale din Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Craiova.
Ceilalți pacienți internați la Timișoara, tinerii în vârstă de 16 ani, precum și pacientul internat la Craiova nu prezintă simptome și au o stare generală bună.
Pacienții internați la Cluj-Napoca și Iași prezintă stare de sănătate ameliorată față de momentul internării, fără febră.
Starea de sănătate a pacienților internați este monitorizată permanent de personal medical.
La nivel național se află în carantină 16 persoane, pentru alte 12.977 de persoane fiind dispusă măsura auto-izolării la domiciliu.
Până la această oră au fost prelevate și analizate 809 probe de la persoanele care au sosit în România din zone afectate de infecția cu COVID-19 (coronavirus) ori persoane care au intrat în contact cu pacienți confirmați cu acest virus. Dintre acestea, 798 au ieșit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu virusul.
Cetățenii care doresc informații despre situațiile legate de COVID-19, despre modul în care se manifestă virusul, modalitățile de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă pot apela numărul TelVerde 0800 800 358 sau la +4021.320.20.20, număr valabil pentru cetățenii români aflați în străinătate.
Rugăm cetățenii să se informeze permanent, să ia în considerare doar informațiile verificate prin surse oficiale și să respecte recomandările autorităților referitoare la prevenirea răspândirii virusului”, au precizat reprezentanții DSP Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News