EDITORIAL: Oare câți NeBerbeceni au pățit ce-a pățit Berbeceanu? Caracatița unui plan sofisticat

Când am aflat că l-au luat de-acasă, la 6 dimineața, pe Berbeceanu, le-am zis colegilor din redacție că, în cazul ăsta, ceva nu este în regulă. În primul rând, în toate structurile astea de elită, ”ieșirea din scenă” nu se face așa, cu tam-tam, mascați și cu ziariști chemați, ”pe surse”, la operațiune. Am scris, la vremea mea, de mulți, chiar foarte mulți  polițiști cu funcții înalte implicați în tot felul de combinații mafiote sau care se trăgeau de șireturi cu interlopii, dar niciunul nu a avut parte de atâta umilire ca Berbeceanu. Ca sa nu mai zic că respectivii nu erau nici ”Polițistul Anului” și nici nu aveau vreun merit în lupta cu lumea interlopă. Din contră, erau chiar genul care trăgeau și învârteau cifrele infracționalității ca să le dea bine la bilanț.

Aproape toți acei mahări infractori din poliție au fost scoși afară pe ușa din dos, în tăcere, cu câte-o pensionare anticipată sau cerere de trecere în rezervă. Fără televiziuni la poartă, circ mediatic și cu ”no comment-ul” specific al procurorilor care, atunci când vor ei să dea o protecție cuiva, îți spun sec ” Nu putem da informații, cazul este încă în cercetare” .

Circul mediatic asezonat cu mascați și percheziții la ora 6 dimineața, m-au făcut să cred atunci că, în cazul lui Berbeceanu, ceva e putred. Acum, sunt din ce în ce mai convins că totul nu a fost decât o făcătură ordinară. O mizerie, cu efecte periculoase pentru orice cetățean onest, fie el om de afaceri, funcționar public sau om al legii, la care i se poate construi la comandă un dosar cu probe false care să-i distrugă viața. Mă întreb câți nevinovați au pățit ceea ce a pățit Berbeceanu și n-au fost destul de puternici să lupte ca să-și dovedească nevinovăția?

După ce am citit rechizitoriul DNA în care s-au pus cap la cap fapte, interceptări și documente, m-a șocat modul ingenios în care l-au umilit și l-au scos pe linie moartă pe Berbeceanu. Poate că asta au și vrut. Să-l scoată din joc, să-i submineze credibilitatea, să-l facă să tacă. La cum îl știam eu pe Traian, de vreo 25 de ani, mi-era greu să cred că a căzut la pace cu interlopii pe care îi ancheta, cu grupurile infracționale pe care chiar el le-a decimat sistematic încă de pe vremea când era ”boboc” în poliție.

L-am cunoscut încă din vremea studenției. I-am cunoscut familia, am fost la el în casă, am împărțit mâncarea pe care ne-o puneau mamele noastre atunci când ne întorceam de-acasă. Am văzut cum a fost crescut în umbra unui tată dur și ferm- un polițist de care, în vremurile alea, până și nomenclaturiștii comuniști se temeau. Educația de acasă se reflectă și în viață. Studentul Traian de atunci era la fel cu polițistul Traian de acum. Nu și-ar fi aranjat sub nicio formă vreun examen, ar fi sărit oricând să sprijine un prieten aflat în dificultate, dar n-ar fi ajutat pe nimeni care ar fi făcut ceva ilegal, penal.

După Revoluție, când am crezut că vom schimba lumea, ne-am strâns vreo cinci, șase studenți și am făcut un ziar de investigații. Am scris despre toți șmecherii vremii vreo doi ani, până când, la un moment dat, nucleul echipei s-a spart. Unul a murit în condiții suspecte, lovit de o mașină la care șoferul a rămas necunoscut, doi dintre noi am rămas în presă la două ziare naționale, unul s-a făcut judecător, iar Berbeceanu s-a băgat în Poliție. Fiecare și-a continuat lupta cu viața, acolo unde a simțit că i se potrivește. De atunci, fiecare a trăit în lumea lui, fără a păstra vreo legătură cu trecutul .

După vreo zece ani de când ne-am dus fiecare pe drumul lui, într-o cafenea din Deva, m-am întâlnit cu Berbeceanu. Era la fel de tăios ca înainte.  Mi-a spus că e hotărât să curețe orașul de interlopi și de politiștii care sunt în cârdășie cu ei și că o să văd în curând ”la zdup” niște personaje renumite. După vreo două luni au fost reținuți, arestați și condamnați doi grei din poliția de la Deva. De atunci am tot auzit despre isprăvile lui Berbeceanu. Am știut că nu o să le fie ușor interlopilor din Alba după ce a fost avansat șef de brigadă. Și așa a și fost, în mai puțin de un an devenise spaima tuturor găștilor din zonă.

De asta mi-e greu să-l cred corupt pe Berbeceanu. Am auzit de multe ori că toate  intervențiile, prin care s-a încercat oprirea acțiunilor lui, care atingeau fire înalte, au eșuat. Știu mulți care n-au dormit bine, nopți întregi, la gândul că le va face zile fripte. Știu și polițiști sus puși care-i purtau sâmbetele și îl așteptau la cotitură, îl așteptau să greșească. Dar nu mi-am imaginat că îi vor construi, pas cu pas, piesă cu piesă, un dosar de infractor, cu declarații false, cu declarații sub șantaj și amenințare, cu declarații date între cei care-i construiau dosarul , cu identitate protejată.

Și asta, după ce le-au eșuat toate celelalte variante:  lucrăturile la IGPR, tentative de mutare în alte județe sub masca avansării, plasări de documente sau declarații compromițătoare în presa centrală și campanii comandate în presa locală din Hunedoara. Compromiterea lui Berbeceanu s-a făcut printr-un alt plan sofisticat, greu de imaginat.  Iar  pentru asta au construit un caz în jurul lui,  căutându-se nereguli în firmele unor prieteni apropiați sau rude ale acestora. Un puzzle făcut din exterior spre interior la care fiecare piesă adăugată ducea spre piesa centrală-Berbeceanu.

I-au luat la rând și le-au căutat tot trecutul, Au scormonit în afacerile lor din ultimii zece ani.  Și după căutări serioase au găsit ceva din anul 2003. Apoi au construit probe care să-l lege pe comisar de caz, să-l transforme în protectorul ”grupului infracțional”. Ca să dea greutate dosarului lui Berbeceanu, procurori și polițiști care făceau parte din plan s-au audiat între ei, cu identitate protejată . O făcătură care încet, încet, iese la iveală prin probele adunate și investigațiile celor de la DNA. Dar a ieșit la iveală asta doar pentru că Berbeceanu s-a zbătut și a avut de partea lui multă lume.

Berbeceanu a fost bun pentru grupul procurorilor din Alba atâta vreme cât nu a pus întrebări despre ce făceau aceștia în dosare. L-au folosit ca paravan și i-au creat imaginea unui ”bau-bau” care îi vânează pe toți potentații județului, deși comisarul și echipa lui făceau exact ce stabilea procurorul de caz- cel care, conform procedurilor, conducea anchetele.
Deranjul a apărut doar în momentul când  a început să-i întrebe de ce este lăsat să scape de pușcărie un infractor care a vândut, la negru, zeci de mii de metri cubi de beton și care, în același timp, a condus un grup infracțional care șantaja, incendia și teroriza foști parteneri de afaceri. Iar spiritele s-au încins de-a dreptul când a întrebat de ce DIICOT nu face recurs la condamnarea cu suspendarea pedepsei pe care justiția i-a dat-o acelui infractor, prins în două  cazuri diferite, în procese diferite, cu fapte grele,  în timp ce niște pioni neînsemnați erau ținuți în arest, de mai bine de un an de zile.

Când a întrebat de ce prejudiciul nu se plătește din buzunarul celui care a făcut milioane de euro- bani negri, ci din conturile firmei unde respectivul nu era singurul acționar, deja i se construia dosarul prin care urma să fie tras pe linie moartă. Berbeceanu devenise periculos pentru că începea să descopere legăturile nevăzute și aranjamentele din spatele dosarelor unor infractori.
Întrebările acestea și încă multe altele i-au făcut pe cei care îi „săpau groapa” să-și dea seama că Berbeceanu devenise mult mai mult decât un simplu executant al intereselor lor. Și au decis că trebuie înlăturat. Și ar fi reușit dacă nu s-ar fi grăbit, speriați de rapiditatea cu care Berbeceanu le descoperea planurile, greșelile și aranjamentele.

Mă întreb dacă nu cumva procedeul prin care a fost ”executat” un ditamai șef de brigadă de la Crima Organizată nu a fost cumva aplicat și în cazul altor persoane vizate de grupul procurorilor din Alba. Oameni care nu au beneficiat de suport mediatic, oameni care nu au știut să se apere așa cum a știut Berbeceanu.

Dacă se dovedește că sunt adevărate, acțiunile grupului condus de procurorul Mureșan sunt extrem de grave din perspectiva impactului ei public. Reușita eliminării prin manevre oculte din structurile luptei împotriva crimei organizate a unui personaj ca Berbeceanu va arăta, că atunci când vor, grupurile care stau la butoanele investigațiilor penale și vor să se răzbune sau să aplice o pedeapsă cuiva, o pot face fără să fie trase la răspundere, fără teama că vor suporta consecințe.

Astfel de manevre de tip mafiot dacă sunt lăsate nepedepsite nu fac altceva decât să creeze, prin prisma funcțiilor și a instituțiilor care le asigură forța,  teamă și presiune asupra întregului spațiu public, de la mediul de afaceri până la poliție, justiție, oameni simpli. Pentru că toți cei care se pretează la astfel de practici, nu vor avea rețineri, atunci când au un interes, să costruiască foarte ușor, oricui vor ei, dosare penale prin care să distrugă cariere, vieți. Prin care să distrugă oameni nevinovați.