EDITORIAL | Să ne facem europarlamentari

Ce nu face omul la răscruce de interese! Mai ales atunci când partidul îi dă o şansă să devină europarlamentar. E normal să te preocupe viitorul când ştii că, dacă ajungi la Bruxelles, nu mai eşti un om ca toţi oamenii. Eşti peste ei. Eşti altfel.

Euforia este fără margini, toţi candidaţii aflaţi pe listă fiind convinşi că alegătorii le vor recunoaşte meritele la vederea portretelor expuse grandios pe panourile electorale. Nu iau în seamă că au un discurs mediocru, manipulatoriu, fără prea mare legătură cu realitatea în care trăiesc cei de la care aşteaptă votul.

Ştiu, este dreptul acestor candidaţi, pesedişti, liberali, populari sau ţărănişti, să se manifeste cum doresc. Pot, la asta se pricep foarte bine, să încalce principii, să-şi etaleze realizările măreţe în emisiunile TV, eventual să se războiască unde şi cum le place cu adversarii politici, lăsând baltă aşteptările oamenilor judeţului Alba. Nevoile sunt mari, ambiţiile cer sacrificii, uneori chiar acte de fudulie şi triumfalism, că aşa-i în politică. Lor să le meargă bine.

Alegătorii nu sunt însă atât de naivi, cunosc bine  „stofa” şi limitele fiecărui candidat. Din evaluarea lor primară rezultă că persoanele aflate pe liste ccare au mai mult sau mai puțin o legătură cu Alba s-au angajat în lupta politică pentru europarlamentare sub imperiul unor efecte personale.

Dezideratul acela cum că, vezi doamne, „dacă ajung la Bruxelles voi acorda o maximă atenţie comunicării cu autoritatea locală din Alba”, devine imputabil din capul locului, atâta timp cât ceea ce se petrece, astăzi, pe scena politică şi administratică a judeţului nu prea miroase a competenţă sau europenitate.

Analizaţi atent sloganele electorale ale candidaţilor şi o să constataţi că avem de a face doar cu euforia încântării de a câştiga o funcţie bine plătită şi cu avantaje incredibile. În aceste condiţii, ar trebui să ne gândim bine ce trebuie să reţinem din prestaţiile  electorale ale politicienilor care, aşa ni se promite, vor reprezinta cu cinste şi onestitate interesele ţării şi în subsidiar ale judeţului Alba, în cel mai înalt forum – Parlamentul European.

Ştim foarte bine de ce a fost în stare fiecare dintre pretendenţii înscrişi pe liste. Este esenţial să observăm că toţi au avut derapaje acolo unde au activat, niciunul dintre candidaţi neputând să arate  un complex de superioritate plin de argumente şi fapte, fără echivalent în peisajul lucrativ local, ci doar note definitorii ale dorinţei de a te face cunoscut cu orice preţ. Ei bine, la Bruxelles nu merge cu „ las’ că mă descurc”, aşa cum a mers  pe plan local ani în şir. Desigur, poţi să te „descurci” foarte bine cu un salariu de aproape 100.000 de euro pe an, nimeni nu contestă această stare de confort. Dacă mai  adăugaţi suma de 300 de euro pe zi pentru prezenta la reuniunile oficiale ale Parlamentului  şi 4.000 de euro pe lună pentru cheltuielile cabinetului de europarlamentar, veţi înţelege de ce sunt dispuşi aceşti oameni să se sacrifice spre binele naţiunii!  Aflaţi că un prânz complet servit la restaurantul PE nu costă mai mult de 10 euro.

Un europarlamentar înseamnă însă cu totul altceva, reprezentarea neavând nimic în comun cu  reflecţia rudimentară „las’ că mă descurc”, atât de des întâlnită la oamenii care spun că se pricep la toate. Dacă alegi un năuc şi îl pui pe listă, face şi vorbeşte ce nu trebuie. Unii susţin că se pricep la treburile interne, competenţă virtuală încă nedovedită, dar habar nu au de problemele externe. Cât priveşte aplecarea spre diplomaţie, mai bine vorbim de oamenii care se ocupă de spaţiile verzi din Alba Iulia. Partidele i-au selectat pentru că  ar fi  buni la reprezentare, dar s-ar putea să nu aibă iniţiative şi nici simţ practic. Oare merită riscul?

Nu intenţionez să le stric liniştea candidaţilor albaiulieni menţionaţi mai înainte. Sunt sigur că ei au ceva exigenţe în cap, dacă visează să facă parte din grupul celor 35 de viitori europarlamentari români. Cu siguranţă, unii se vor alege cu ceva consistent din acest demers politic. În ceea ce ne priveşte, merită să ne întrebăm în ce măsură noi, alegătorii din Alba, suntem dispuşi să amendăm, fără îngăduinţă, excesele şi ratările faţă de tot ce nu trebuie să fie. „O favoare acordată celui care merită este o onoare aproape la fel de mare pentru cel care o acordă, ca şi pentru cel care o primeşte”. Îl cred pe cuvânt pe scritorul şi politicianul irlandez Richard Steele.

*Eliade Bălan este colaborator al ziarului Alba24. În  perioada 1993-2010, a fost secretar general de redacție, redactor șef și editorialist la ziarul România liberă