Connect with us
Advertisement

Actualitate

Europarlamentar: Testare PCR COVID-19 GRATUITĂ pentru certificatul verde. Testele nu pot fi decontate din bani europeni

Publicat

Europarlamentarul Cristian Bușoi a vorbit despre testarea gratuită de tip PCR pentru COVID-19, necesară pentru certificatul digital al celor care nu s-au vaccinat sau care nu au trecut prin boală. 

„În discuțiile și dezbaterile din PE, în ceea ce privește regulamentul privind certificatul verde digital, certificatul COVID-19, a existat și componenta ca tot ceea ce înseamnă testare pentru a se adăuga informația în certificatul digital, să fie gratuită și pentru a nu face discriminări față de persoanele care, în mod gratuit, au beneficiat de vaccinare sau, în mod gratuit, au beneficiat de tratament” a spus europarlamentarul liberal Cristian Bușoi, pentru DCNews, în emisiunea „Din Culisele Europei”, realizată de Claudia Țapardel.

Tinerii, la coada vaccinării în țările vestice

Liberalul a precizat că-n multe țări europene, mai ales tinerii n-au avut acces la vaccinare, mergându-se pe criteriul vârstei. ”Majoritatea țărilor vestice sunt la vârsta de 50 de ani. Tinerilor probabil că-n cursul verii le va veni rândul” a spus Cristian Bușoi. ”Tinerii sunt cei mai dezavantajați, ei fiind și cei care au cele mai puține posibilități financiare pentru a-și plăti testele” a punctat europarlamentarul.

”E important ca tot ce înseamnă test pentru certificatul verde digital să fie gratuit” a subliniat Cristian Bușoi, în declarația făcută la DCNewsTV. ”Am extins apelul către statele membre de a face testarea gratuită pentru tot ce înseamnă lucrătorii din prima linie, din sănătate și educație” a continuat el.

Liberalul a precizat că testele nu pot fi decontate din fonduri UE: „Aceste teste nu vor putea fi decontate din bani europeni, cum nici vaccinurile nu sunt decontate din bani europeni”.

„Evident că guvernele au capacitatea de a negocia sau de a stabili un tarif maximal. Laboratoarele care se încadrează în tarif vor putea să deconteze pentru certificatul verde digital acele teste din banii Ministerului Sănătății”, a spus Cristian Bușoi despre procedură.

sursa: dcnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement