Connect with us
Advertisement

Eveniment

Eurostat: România are cei mai puţini posesori de maşini la mia de locuitori din Uniunea Europeană

Publicat

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de automobile de pasageri la mia de locuitori.

Astfel, la o mie de locuitori, parcul auto din România număra 357 de maşini la finele lui 2019, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, biroul european de statistică.

În același timp, România are şi unul dintre cele mai învechite parcuri auto. Vârsta medie a maşinilor aflate în circulaţie în România este de 16,5 ani, potrivit Asociaţiei Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA).

De cel puţin 30 de ani, Luxemburg a înregistrat cea mai mare rată de motorizare dintre statele membre ale Uniunii Europene, mai arată datele Eurostat.

În 2019, existau 681 de autoturisme la mia de locuitori luxemburghezi. Această cifră poate fi influenţată de lucrătorii transfrontalieri care folosesc maşini de companie înmatriculate în ţară, notează sursa citată.

Luxemburg a fost urmat de Italia pe locul doi, cu 663 de maşini la mia de locuitori. Următoarele în topul listei au fost Cipru (645 de maşini), Finlanda şi Polonia (ambele cu 642 de maşini).

La polul opus, cele mai scăzute rate de motorizare s-au găsit în România (357 autoturisme), Letonia (381 autoturisme) şi Ungaria (390 autoturisme).

În ceea ce priveşte vechimea parcului auto, Lituania (16,8 ani), Estonia (16,7 ani) şi România (16,5 ani) au cele mai vechi flote, cu vehicule mai vechi de 16 ani.

Cele mai noi maşini pot fi găsite de asemenea în Luxemburg (6,5 ani) şi Austria (8,3 ani), potrivit datelor ACEA.

sursă: Mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Vania

    vineri, 24.09.2021 at 12:11

    Si atunci de ce e aglomeratia asta pe sosele si in orase?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement