Connect with us
Advertisement

Actualitate

Examenul de Rezidențiat, sub amenințarea unei noi amânări. Cum poate afecta aceasta tinerii medici

protest-medici

Publicat

Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), reprezentând studenții în domeniul sănătății, trage un semnal de alarmă cu privire la efectele grave pe care o nouă amânare a examenului de rezidențiat le poate avea asupra sistemului de sănătate din România și anunță continuarea protestelor.

„În contextul unei discuții televizate din 15 octombrie, între Ministrul Sănătății și reprezentantul studenților mediciniști, Sorina Pintea a anunțat public faptul că există o posibilitate foarte mare ca examenul de rezidențiat să sufere o nouă amânare, din cauza lipsei de soluții în care se află actualul Guvern, fără un Ministru al Educației și fără a se fi semnat ordinele necesare atunci când se afla un ministru în funcție.

Examenul a suferit deja o amânare, data inițială în care trebuia să aibă loc fiind 17 noiembrie, actuala dată stabilită fiind 8 decembrie. Dorim ca instituțiile statului, împreună cu întreaga comunitate civilă, să conștientizeze pericolele acestei amânări, pe care le vom expune în acest comunicat:

Examenul va deveni ilegal! O nouă amânare a examenului, mutând astfel data acestuia în 2020 va pune examenul în afara legii, fiind clar stipulat în lege (Ordonanța 18/2009) că acesta trebuie să aibă loc în ultimele trei luni ale fiecărui an. Această situație va duce la noi întârzieri, până la identificarea unei soluții legale de a susține examenul”, au transmis reprezentanții FASMR, într-un comunicat. 

Potrivit acestora, pacienții vor suferi din cauza lipsei personalului medical. De asemenea, peste 5.000 de absolvenți nu sunt asigurați medical și nu vor intra pe piața muncii pe 1 ianuarie, iar toată această instabilitate nu încurajează medicii să rămână în țară.

„Lipsa a peste 4000 de medici care ar fi trebuit să își înceapă activitatea pe 1 ianuarie va duce sistemul medical la o criză de personal, punând presiune pe personalul deja existent în sistem, în detrimentul pacienților din spitalele din România”, se precizează într-un comunicat transmis de FASMR.

Deoarece absolvenții care urmează să susțină examenul de rezidențiat nu mai sunt studenți și nu au un loc de muncă, aceștia nu sunt asigurați medical până la începerea activității medicale.

În contextul unei crize deja existente de personal și al incertitudinii unui loc de muncă în viitorul apropiat, cauzată de problema examenului de rezidențiat, absolvenții sunt tentați de oferte avantajoase din afara țării. Acest lucru va duce la acutizarea lipsei de medici existente.

Peste 5000 de absolvenți nu vor intra pe piața muncii pe 1 ianuarie, fiind puși într-o situație financiară gravă. Aceștia nu vor avea posibilitatea obținerii unei surse de venit până la susținerea examenului și intrarea pe piața muncii, fiind nevoiți să fie susținuți în continuare de familii. Pierderea financiară, pentru întreaga generație de tineri medici, pe lună, este de peste 20 milioane de lei (sumă preluată de pe website-ul AngajatorulMeu.ro). Pentru mulți studenți, facultatea de medicină a reprezentat deja un efort financiar extrem din partea lor și a familiilor, fiind acum trădați de sistemul care nu le oferă nicio satisfacție după 6 ani de studiu.

Peste 5000 de absolvenți sunt nevoiți să își reconsidere strategia de învățare. Pregătirea unui absolvent pentru examenul de rezidențiat necesită luni de învățare și memorare, fiind nevoie de un plan de învățare, pentru ca viitorul medic, farmacist sau medic stomatolog să susțină examenul atunci când se află într-un vârf de performanță academică, acest lucru deja fiind afectat de amânarea precedentă.

Din cauza tuturor celor menționate mai sus, mii de studenți s-au alăturat grevei japoneze #Rezi și câteva sute au protestat în stradă miercuri, 16.10.2019, în Cluj, Iași și Craiova. Este inadmisibil ca în România anului 2019 un examen vital și viitorul unei întregi generații de medici să fie blocat de lipsa unei semnături, necesare finalizării unui ordin de ministru. Astfel, studenții din domeniul sănătății vor continua să protesteze și să solicite cu fermitate tuturor instituțiilor implicate să identifice soluții pentru soluționarea de urgență a acestei situații, devenită deja o problemă de sănătate publică”, au mai transmis reprezentanții FASMR.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement