Circa 50 de elevi și profesori însoțitori de la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia au părăsit în grabă duminică dimineața regiunea italiană Veneto-Italia, una dintre zonele afectate de epidemia de coronavirus.

Toți participanții la excursie se simt bine, nu prezintă simptome febrile, însă potrivit dispozițiilor în vigoare vor fi plasați în carantină pentru următoarele 14 zile.

Publicitate

UPDATE 6: Premierul Ludovic Orban a anunţat, duminică, că cei 45 de copii care se întorc în ţară din Italia nu vor intra în carantină 14 zile, deoarece nu vin din zonele cu focar de coronavirus. Părinţii vor fi rugaţi, însă, să ţină copiii acasă pentru cel puţin şapte zile.

Citește și Orban: Cei 50 de copii și profesori din Alba care se întorc în țară din Italia nu vor fi puși în carantină

UPDATE 5: Contactat de către Alba24, prefectul județului Alba, Nicolae Albu a declarat că a avut o întâlnire cu reprezentanții DSP Alba, ai Inspectoratului Școlar Alba și ai taberelor școlare, pentru a găsi o locație în care să fie cazați în condiții bune elevii și profesorii. Potrivit acestuia, la taberele de la Roica și Arieșeni sunt camere cu mai multe paturi în fiecare cameră, iar dacă se va decide una dintre aceste locații, copiii vor trebui puși singuri în cameră.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Prefectul a precizat că în situația în care se va găsi o locație, aceasta nu va fi făcută public. Acesta a ținut să sublinieze faptul că însoțitorii copiilor și profesorii au avut grijă de elevi, întregul grup purtând măști.

Vezi și VIDEO Copiii și profesorii din Alba, plecați în excursie în Italia, au ajuns în țară. Medic, la vama Borș: Nu prezintă simptome

UPDATE 4: Situație similară și în Bihor, unde un două autocare cu elevi și părinții lor, toți din Oradea, vor ajunge duminică seara în vama Borş, dintr-o excursie petrecută în nordul Italiei, o zonă acum afectată de coronavirus. Potrivit directorului DSP Bihor, citat de ebihoreanul.ro, toţi excursioniştii vor fi consultaţi de medici epidemiologi şi vor intra în carantină, la domiciliu, pentru 14 zile.

Publicitate

UPDATE 3: Managerul Institutului „Matei Balş”, Adrian Streinu Cercel, a declarat duminică că persoanele care se întorc în țară și care au fost în localitățile italiene în care există cazuri de infecţie cu coronavirus, vor fi puse în carantină la domiciliu, sub supravegherea Direcțiilor de Sănătate Publică, sau în Centrul de carantină din Bucureşti (cei care sunt aduşi de Forţele Aeriene Române cu avioane militare).

Citește FOTO-VIDEO ALERTĂ: O tânără și bebelușul ei de 7 luni, SUSPECȚI de coronavirus la Alba Iulia. Mama s-a întors din Italia

UPDATE 2: Potrivit unor surse, autoritățile din Alba propun plasarea grupului de elevi și profesori în carantină într-un internat. În prezent sunt așteptate instrucțiuni de la Ministerul Sănătății. 

Publicitate

UPDATE 1: Deputatul Florin Roman a explicat situația, într-o postare pe Facebook:

„Doresc să fac următoarele precizări în legătură cu situația grupului de elevi de la Liceul de Arte “Regina Maria” din Alba Iulia , care se întoarce astăzi de la Veneția, Italia:

  • deocamdată nu este niciun motiv serios de panică, întrucât starea elevilor este bună și nu au apărut simptome medicale febrile;
  • azi noapte în jurul orei 24.00, am fost alertat de către președintele Consiliului Județean Alba și de părinți, solicitându-mi-se ajutorul pentru întoarcerea de urgență a copiilor acasă;
  • am luat legătura urgent cu miniștrii de externe și educație, cu secretarul de stat de la ministerul sănătății, cu inspectorul general Cornel Sandu și s-a decis, peste voința firmei organizatoare a excursiei, astăzi dimineața la ora 6, întoarcerea copiilor în România, de urgență;
  • ministrul Monica Anisie a facilitat așteptarea copiilor din Alba la frontieră, pentru prima evaluare, iar în această seara vor ajunge acasă la Alba Iulia;
  • întrucât regiunea Veneto este introdusă de sâmbătă noaptea în “lista scurtă”, copiii urmează să fie introduși în carantină timp de 14 zile, urmând să fie evaluați la intrarea și ieșirea din carantină;
Publicitate

Îi asigur pe părinți și pe cetățeni că deocamdată nu sunt motive de panică și că autoritățile medicale sunt pregătite să respecte toate procedurile. Doamne ajută!”

Știrea inițială

Părinții panicați au luat legătura cu organizatorii excursiei sâmbătă seara în jurul orei 19:30 după ce toată mass-media a început să relateze situația neașteptată din Italia, unde în mai puțin de 48 de ore s-au descoperit dintr-o dată câteva zeci de cazuri de infectare cu coronavirus la persoane care nu au fost în China sau nu știau să se fi aflat în contact cu oameni care au vizitat recent China.

Publicitate

Deși excursia copiilor în zona orașului Veneția trebuia să mai dureze, părinții elevilor din Alba Iulia au sunat de urgență pe cei care au organizat călătoria și au cerut imperativ ca grupul să plece de îndată spre casă.

Sursele noastre din rândul părinților ne-au relatat că reprezentanta agenției de turism care a organizat excursia a refuzat inițial să întrerupă sejurul motivând că nu se poate pleca imediat pentru că cei doi șoferi ai autocarului au condus prea multe ore și că riscau să fie amendați de poliție dacă erau opriți în trafic și le era controlat tahograful. Argumentul nu este foarte solid pentru că, în mod normal, se folosește un echipaj format din doi șoferi pentru a permite deplasarea fără întrerupere la nevoie.

Publicitate

De asemenea unul dintre profesorii de la „Regina Maria” a avut o remarcă nepotrivită spunând telefonic unui părinte că este „doar epidemie de prostie în România” bagatelizând astfel gravitatea situației și panica instalată în rândul părinților care doreau întreruperea excursiei și repatrierea deîndată a copiilor.

La rândul lui, directorul instituției de învățământ nu răspundea la telefon în seara de sâmbătă și s-a limitat să trimită mesaje în care afirma: „copiii sunt bine” și atât.

În cele din urmă situația a escaladat pentru că părinții deveneau din ce în ce mai agitați și panicați de ideea că grupul ar putea fi pus în carantină în Italia. S-a luat legătura cu deputatul de Alba Florin Roman care la rândul lui a apelat la miniștrii de la Educație și de la Externe iar într-un final organizatorii au fost contactați de consulatul român din Italia iar personalul diplomatic de acolo i-a sfătuit să plece la ora 6 în dimineața zilei de duminică, 23 februarie și nu în seara respectivă.

Publicitate

Grupul a părăsit localitatea Lido de Jesolo din regiunea Veneto, duminică dimineața pe traseul Italia-Slovenia-Ungaria-România.

A fost anunțat și Ministerul Afacerilor Externe din România iar autocarul cu copiii din Alba așteptat la frontieră la vama Borș - Oradea pentru a fi controlați rapid toți excursioniștii pentru eventuale simptome iar apoi vor fi lăsați să plece către Alba Iulia.

Se așteaptă ca autocarul să ajungă acasă în cursul acestei seri.

Conform dispozițiilor în vigoare pentru cei care vin în România din zonele afectate de izbucnirea îmbolnăvirilor cu coronavirus, toți participanții la excursie vor fi plasați în carantină pentru următoarele 14 zile.

Publicitate