Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

UPDATE FOTO: ACCIDENT pe DN 74A, pe raza comunei Roșia Montană. O mașină a lovit o căruță apoi s-a răsturnat. Două persoane rănite

Publicat

Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 22:40, pe DN 74A, pe raza comunei Roșia Montană. O mașină a lovit o căruță nesemnalizată corespunzător, apoi s-a răsturnat. Un bărbat de 30 de ani și o tânără de 17 ani au ajuns la spital. 

Potrivit ISU Alba, Secția de pompieri Câmpeni a intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs pe DN 74A, pe raza localității Gura Roșiei.

Este vorba despre un accident produs între un autoturism și o căruță. Salvatorii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor și o ambulanță SAJ.

Au fost asistate medial trei persoane cu leziuni ușoare. Nu au fost înregistrate persoane încarcerate.

Potrivit IPJ Alba, traficul rutier pe DN 74A, în zona localității Cărpiniș, a fost blocat timp de circa o oră, din cauza unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și o căruță.

Actualizare: Potrivit IPJ Alba, la data de 6 iulie, în jurul orei 22:25, polițiștii din orașul Abrud au fost sesizați, prin apel SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 74 A, pe raza localității Cărpiniș.

Un bărbat de 30 de ani, din localitatea Ciuruleasa, în timp ce conducea un autoturism pe DN 74 A, în direcția Abrud – Câmpeni, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo nesemnalizat corespunzător, condus de un tânăr de 19 ani, din orașul Abrud, care circula în fața sa.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului de 30 de ani, conducătorul autoturismului, și a unei tinere, în vârstă de 17 ani, din localitatea Crișcior, județul Hunedoara, pasageră în atelajul hipo, fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat faptul că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii, cu exactitate, a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Polițiștii reamintesc obligațiile conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală

Dintre obligațiile conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală, amintim:

  • obligația de a conduce animalele astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru el şi ceilalţi participanţi la trafic;
  • să nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabilă a drumului public;
  • să nu conducă vehiculul când se află sub influenţa alcoolului;
  • să semnalizeze schimbarea direcţiei de mers cu braţul, asigurându-se că, din faţă sau din spate, nu circulă vehicule cărora le poate pune în pericol siguranţa deplasării.

Vehiculul cu tracţiune animală trebuie să fie dotat, în faţă, cu două dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare albă, iar în spate, cu două dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare roşie, omologate, montate cât mai aproape de marginile exterioare ale vehiculului.

Atunci când plouă torenţial, ninge abundent sau este ceaţă densă ori în alte condiţii meteorologice, care reduc vizibilitatea, precum şi pe timpul nopţii, vehiculul cu tracţiune animală trebuie să fie dotat în plus, în partea laterală stângă, cu cel puţin o lumină de culoare albă sau galbenă, situată mai sus de nivelul roţilor.

Conducătorul vehiculului trebuie să aplice, pe harnaşamentul animalului trăgător, materiale reflectorizante pentru ca acesta să fie observat cu uşurinţă de către ceilalţi participanţi la trafic.

Pe drumurile pe care le este permis accesul, vehiculele cu tracţiune animală trebuie să fie conduse pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate