Un bărbat de 70 de ani din Alba Iulia a murit sâmbătă dimineața, după ce i s-ar fi făcut rău pe stradă. Incidentul tragic s-a produs în zona intersecției dintre strada Calea Moților, B-dul Revoluției 1989 și B-dul Republicii.

Publicitate

Bărbatul ar fi căzut pe trotuar, în fața unei stații de transport public. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj de ambulanță. Medicii au încercat resuscitarea acestuia însă din păcate bărbatul nu a putut fi salvat.

Potrivit IPJ Alba, în dimineața zilei 14 mai 2022, în urma unui apel prin 112, polițiștii din Alba Iulia s-au deplasat pe o strada din municipiu, de unde a fost semnalat faptul ca o persoană de sex masculin este căzută și inconștientă.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

O echipă operativă de cercetare a efectuat investigații, iar din primele cercetări a rezultat că este vorba despre un bărbat, de 70 de ani, din Alba Iulia, căruia i s-ar fi făcut rău.

La fața locului a intervenit un echipaj de ambulanță care i-a efectuat bărbatului manevre de resuscitare, la care acesta nu a răspuns, fiind declarat decesul.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei.

Cercetările sunt continuate.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Publicitate