Economie
FOTO – VIDEO| AUTOSTRADA SEBEŞ-TURDA: S-au SEMNAT CONTRACTELE pentru loturile Sebeş – Alba Iulia până la Aiud. Se circulă din 2016
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus şi şeful CNADNR, Narcis Neaga au fost prezenţi vineri la semnarea contractelor cu constructorii loturilor 1 şi 2 din Autostrada Sebeş-Turda, ce vizează 41,2 kilometri de la Sebeş până la intrarea în Aiud. Evenimentul a avut loc la centrul de întreținere și coordonare al autostrăzii, de la Pianu. Potrivit lui Neaga, se va circula de la Sebeş la Turda pe autostradă din 2016.
„Din cauza contestaţiilor am pierdut deja 12 luni de la evaluare. Este o situaţie dezavantajoasă pentru statul român pentru că ne va duce în anul de finanţare următor, va trebui să fazăm aceste proiecte. O parte din banii europeni vor fi luaţi din exerciţiul financiar 2007-2013, următorii bani vor fi luaţi din 2014-2020.
Am aleas această variantă cu fazarea ca să nu pierdem banii europeni. Firmele sunt recunoscute pe plan european şi mondial (Pizzarotti şi Aktor – n.r), avem încredere în ele şi sperăm să finalizeze lucrările înainte de termen. Faza de proiectare pentru cele două loturi se face în iarnă. Lucrările încep undeva la sfârşitul lunii martie, începutul lui aprilie”, a declarat şeful CNADNR, Narcis Neaga.
Lucrările la ambele loturi au o valoare totală de 1 miliard o sută de milioane de lei fără TVA, pentru aproximativ 41 de km.
Reamintim că lucrările sunt în derulare pe celelalte două tronsoane, de la Aiud la Turda.
Contractele pentru primele două loturi restante din autostradă au fost semnate vineri, după ora 14.00.
Licitația pentru executarea lucrărilor la lotul 1 a fost câștigată de Asocierea Impresa Pizzarotti SpA&Pomponio Constructii SRL, iar pentru lotul 2, de către Asocierea Aktor și Euroconstruct Trading 98 SRL.
Durata contractului pentru ambele loturi este de 70 de luni, din care proiectarea și execuţia 22 de luni, iar perioada de garanție, de 48 de luni.
Valoarea lucrărilor este de 541.739.137,21 lei pentru lotul 1, iar pentru lotul 2 – 549.332.393,62 lei.
Ambele loturi sunt finanțate prin Fondul de coeziune (85%) și din Bugetul de stat (15%).
Vineri, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a făcut o nouă vizită de verificare a stadiului lucrărilor la lotul 3 (Săliște-Cunța) al autostrăzii Orăștie-Sibiu. Circulaţia pe acest tronson a fost deschisă după ora 14.00.
După ora 14.00, a fost prezent la Centrul de întreținere și coordonare de pe autostrada Orăștie-Sibiu, unde s-au semnat contractele de execuție pentru Autostrada Sebeș-Turda, lotul 1 ( km 0+000 – km 17+000) și lotul 2 (km 17+000 – km 41+250).
Ion Rus: În 2015 vom avea bucăţi de autostradă vizibile, cu efecte clare pentru cei care conduc autovehicule în România.
Legat de lucrările de la autostrada, Rus a spus că „fiecare pas este important fiindcă cât d elung o fi drumul începem cu primul pas. Cât o fi de lung drumul sunt 400 de km Cluj – Nădlac, care vor fi finalizaţi în 2016. Vom avea în 2016 Cluj-Sebeş, Sebeş-Deva, Deva-Lugoj, Timişoara -Arad, Nădlac şi o primă ieşire din România spre Vest pe autostradă continuă. 350 de km de Sibiu-Nădlac, tot în 2016 finalizaţi. Vorbesc de nevoia de interconectivitate mare, e nevoie şi între Sebeş şi Turda, dar e parte dintr-un proiect mai mare. Tot pe aici de va lega şi Târgu -Mureş, pentru că Câmpia Turzii – Târgu Mureş se face anul viitor. În 2015 vom avea bucăţi de autostradă vizibile, cu efecte clare pentru cei care conduc autovehicule în România.
În 2018 încercăm să avem într-adevăr şi legături transcarpatice solide la 100 de ani de la Marea Unire. La Sibiu – Piteşti, azi a fost ultima zi pentru depunere de oferte. Sunt 6 ofertanţi, de aici încolo vom vedea cât durează studiul de fezabilitate, proiect tehnic, constructori, contestaţii, deci intrăm în zona aceea de birocraţie administrativă. Sperăm să meargă cât mai rapid cu putinţă”.
Ministrul Transporturilor a mai precizat că „deocamdată nu ne gândim la taxe pe autostradă”.
Rus a mai adăugat că „Sebeş – Turda este foarte importantă pentru care face parte dintr-o zonă de interconectivitate mai mare. pentru că Târgu Mureş, Cluj Napoca, celelalte oraşe mari vor fi legate de o ieşire din ţară, de Nădlac”.
Reamintim că în noiembrie Comisia Europeană a declarat admisibil spre finanţare proiectul major „Construcţia autostrăzii Sebeş Turda“. Proiectul presupune construcţia a 70 de km de autostradă, cu un buget total de 621,5 milioane de euro, adică 8,87 milioane de euro pe kilometru. Preţul este dublu faţă de standardele de cost la această categorie de autostrăzi.
Viitorul trinson de autostradă va asigura „o legătură directă între Autostrada A1, Sibiu – Sebeş – Orăştie – Deva – Timişoara – Arad – Nădlac, parte din Coridorul IV Pan-European şi Autostrada A3, Braşov – Făgăraş – Târgu Mureş – Turda – Cluj Napoca – Oradea – Borş, numită şi Autostrada Transilvania“, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
Bugetul total al proiectului este de 621.519.594,92 euro, din care bugetul primei faze a proiectului, transmisă către Comisia Europeană, este de 221.151.841,70 euro.
Din această valoare, contribuţia din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Transport” 2007-2013 (POST) este de 152.998.942,98 euro.
Faza a doua a proiectului, în valoare totală de aproximativ 400 milioane euro va fi finanţată în cadrul perioadei de programare 2014-2020, ceea ce înseamnă o fazare a bugetelor, invocată în repetate rânduri ca soluţie de absorbţie a fondurilor europene.
Autostrada A10 Sebeş – Turda (potrivit proiectului tehnic, autostradă cu 2 benzi de circulaţie pe sens, lăţimea platformei de 26 metri şi acostamentul de 1,75 m pentru a permite amplasarea parapeţilor).
Lotul 1 – 17 km – de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la Pârâul Iovului (km 0+000 – km 17+000); inclusiv nodul direcţional Sebeş, o parcare de scurtă durată la km 4+200 (stânga), km 4+500 (dreapta); două noduri rutiere inclusiv bretele de acces: nodul rutier Alba Iulia Sud la km 8, nodul rutier Alba Iulia Nord la km 16. Constructor: Impresa Pizzarotti & C SPA – Pomponio Construcţii SRL, 541.739.137 lei
Lotul 2 – 24,25 km – de la Pârâul Iovului până la intrarea în municipiul Aiud (km 17+000 – km 41+250), inclusiv un spaţiu de servicii tip S3 la km 22+800 (stânga), km 23+400 (dreapta); nodul rutier Teiuş la km 26, inclusiv bretele de acces; un centru de întreţinere şi monitorizare la km 26+000 amplasat în interiorul nodului rutier Teiuş. Constructor: Aktor SA – Euroconstruct Trading 98 SRL, 549.332.493 lei
Lotul 3 – 12,45 km – de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea (km 41+250 – km 53+700), cu două noduri rutiere inclusiv bretele de acces: nodul rutier Aiud la km 44+700, nodul rutier Unirea la km 53+200; un spaţiu de servicii tip S1 la km 46+800 (stânga), km 47+700 (dreapta). Constructor: asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana Per Condotte D’Aqua SpA, 420.511.921 lei; lucrări în desfăşurare, data de finalizare contractuală: 20.03.2016.
Lotul 4 – 16,3 km – de la nodul Decea până la intrarea în autostradă în zona Turda (km 53+700 – km 70+000), inclusiv o parcare de scurtă durată la km 60+030 (stânga), km 60+280 (dreapta); un centru de întreţinere şi coordonare la km 61+375. Constructor: Asocierea PORR Construct SRL – PORR Bau GmbH, 470.004.894,83, lei; lucrări începute în octombrie, cu dată de finalizare 20 martie 2016.
Vezi AICI mai multe detalii despre stadiul celor patru loturi ale Autostrăzii Sebeș-Turda şi AICI imagini cu lucrările pe loturile 3 şi 4.
Primele lucrări pe Autostrada Sebeş-Turda au început dinspre judeţul Cluj. Şoferii care au circulat, la sfârşitul lunii iulie pe DN1 în zona Turda au putut vedea deja utilaje pe sectorul până la Decea, “ocupate” cu decopertări. Traficul deosebit de aglomerat pe tronsonul dintre Sebeş – Alba Iulia şi Turda ar putea fi decongestionat prin construirea acestei autostrăzi, iar autorităţile au subliniat deja de mai multe ori şi oportunitatea dezvoltării economice a zonei, odată cu finalizarea acestui tronson.
Proiectul autostrăzii a fost inițiat de Consiliul Județean Alba care a reactivat un proiect ținut mulți ani la sertar care prevedea construcția unui DRUM EXPRES între Sebeș și Turda. În 2013 a fost inclus de guvernarea USL pe lista marilor proiecte și inclus în programele de finanțare. Construcția Autostrăzii Sebeș-Turda a fost scoasă la licitație în luna iulie, de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Pentru construirea celor patru loturi de autostradă au fost depuse 43 de oferte. Valoarea totală a investiţiei pentru construcţia celor 70 de kilometri este de 4.643.146.000 lei, potrivit hotărârii de guvern și este împărțită în patru loturi. Proiectul este finanțat 85% din Fondul de Coeziune și 15% din bugetul de stat. Având în vedere relieful zonei, contractul presupune realizarea mai multor lucrări de artă (poduri, viaducte etc), precum și cinci traversări peste râul Mureș.
Lucrările la tronsonul Sebeș-Turda erau anunţate să înceapă în primăvara anului 2014. Durata de construcție a autostrăzii este aproximată la 22 de luni, dintre care 4 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.
Citeşte şi AUTOSTRADA SEBEŞ – TURDA: Lista proprietarilor vizaţi pentru EXPROPRIERE pe traseul celor patru loturi
Citește și AUTOSTRADA SEBEŞ-TURDA: Ce trebuie să facă proprietarii nemulţumiţi de banii primiţi de la stat pentru imobilele expropriate
Curtea de Apel Bucureşti a respins, în 22 octombrie plângerea formulată de RCM Construzioni, în calitate de lider al asociaţiei de 10 firme constructoare, pentru lotul 2 al Autostrăzii Sebeş-Turda, zona Alba Iulia – Teiuş – Aiud. Decizia instanţei este definitivă, astfel că pentru acest tronson ar putea fi semnat contractul cu asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading 98 SRL. Între timp, pe loturile 3 şi 4, zonele Aiud – CIumbrud – Decea – Turda se lucrează, iar pentru lotul 1, zona Sebeş, instanţa ar urma să se pronunţe pe 27 o ctombrie.
Soluţia pe scurt a instanţei arată că decizia luată cu majoritate a fost “Respinge plângerea ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.10.2014.”
Citeşte şi AUTOSTRADA SEBEŞ-TURDA: Se poate semna contractul şi pentru tronsonul Sebeş – Alba Iulia. Decizie definitivă la Curtea de Apel Bucureşti
FOTO – VIDEO: Daniel BLOSS, Camelia TOMA
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News