Connect with us
Advertisement

Educație

FOTO-VIDEO: Mii de luminițe au fost aprinse de Cercetașii din Alba Iulia în zona Obeliscului din Cetatea Alba Carolina

Publicat

Mii de luminițe acompaniate de ritmurile de chitară ale cercetașilor din Alba Iulia au fascinat privirile celor prezenți sâmbătă seara în Cetatea Alba Carolina.

Cercetașii au organizat  Festivalul Luminii, un eveniment dedicat întregii comunități.

Sub deviza „Redescoperă frumusețea lucrurilor mărunte” tinerii i-au invitat pe toți cei prezenți în  zona Obeliscului  din cetate să se lase purtați de lumina lumânărilor, de glasul voios și ritmurile de chitară și pentru câteva minute să uite de toate problemele din viața de zi cu zi. 

O veche legendă spune că dacă iți scrii o dorință pe gulguța uriașă de la Festivalul Luminii se va indeplini.” 

YouTube video

Cercetașii din Alba Iulia au promis și s-au ținut de cuvânt. Sâmbătă seara au adus bucuria celor prezenți în Ceatea Alba Carolina cu cu ateliere de îndemânare, cântece la chitară și jocuri pentru copii.

Nu a lipsit nici celebrul schimb de cărți, unde fiecare a fost invitat  să aducă o carte împachetată pentru a o oferi unui alt pasionat de lectură. La schimb fiecare a putut să aleagă  orice altă carte care a crezut că i se potrivește.

Ce reprezintă Festivalul Luminii?

În prezent, ideea că fericirea este un lucru măreț, în calea căruia trebuie să alergăm mereu, a devenit tot mai populară. Prinși în agitația vieții cotidiene, adesea uităm că lucrurile mărunte, precum un zâmbet, un cântec sau găsirea unui strop de lumină la finalul zilei sunt, de fapt, cele care contează, cele care ne aduc bucuria sufletească.
Din acest motiv, încă din 2004, Cercetașii României și-au propus ca măcar pentru câteva ore să le amintească membrilor comunității locale de bucuria lucrurilor mărunte și, împreună cu partenerii lor, să transforme orașele în care trăiesc într-un spațiu magic, în care fiecare dintre noi să redevenim copii și, indiferent de vârstă, să descoperim lucrurile care ne fac fericiți, să le luăm cu noi și să le ținem aproape până la următoarea ediție.

De ce?

Festivalul Luminii este organizat în fiecare an în mai multe locații din România, cu scopul de a crea un spațiu liniștit, de deconectare a participanților de la agitația vieții de zi cu zi și de a oferi copiilor, tinerilor și voluntarilor de toate vârstele implicați o educație non-formală prin responsabilizarea lor și dezvoltarea abilităților de organizare în cadrul unui eveniment național.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement