Jurnal de izolare: Trebuie neapărat să ne adunăm puterile și să vedem dincolo de doliul cerului de azi

Am și io momentele mele în care o lălăi, mă lenevesc cumplit și nicidecum nu vreau să ies din bârlog. Mi se-ntâmplă des să-mi târăsc prin casă șalvarii cu două găuri, de culoarea apusului, să fac pluta cu mâinile la ceafă, pe pat, ascuns o zi întreagă, după draperie, într-o semitransparență gri, bătându-mi joc de tot ce le-am promis unora cu o zi înainte.

În zile ca astea mă enervează și atenția pe care mi-o dă câinele, că-și bagă coada în Vaticanul meu, când eu n-am nevoie de ființe, doar de spirit. Deși, rușinat după ore-ntregi de ignoranță, o aduc la aceeași demnitate cu mine și-o las să se scuture în patul meu. E fix alegerea mea când ignor să fac tot ce mi-a hărăzit viața.

Dar, vai! De data asta e altfel! Dracozaurul ăsta de virus m-a băgat în spovedanie înainte de vreme, controlându-mi bucurii, neplăceri, familie, zbârnâieli nebune cu prietenii, tot! Și cum mai poți gândi altfel când noaptea devine zi, marți – duminică, somnul- limită fizică și tot ce contează insignifiant! Și ce-aș mai vrea să răgușesc, să fiu vehement, scos din minti, da’ parcă este ca și când aș face zgomot într-o încăpere din vată, că asta nu s-a scumpit!

Si aud mult vorbindu-se de corona, deși putini înțeleg, deși poate e de neînțeles, poate noi suntem de neînțeles, poate nici nu merită la urma urmei. Văd politicieni ce rag ca leii, bătându-se cu pumnul în piept, deși în jur nu mai există nicio pradă electorală. Văd toate legiunile romane, într-o învălmășeală nebună la graniță, încordați toți și pregătiți de atacul final, fugind de libertate pentru un loc în carceră, acasă. Polițiști rămașii fără voce urlând în megafoane și contribuind la pustiirea străzilor. Doctori cărora le zvâcnesc tâmplele de neliniște și spitale transformate în catedrale, direct.

Stop! Hexagon rosu cu litere albe, cruci roșii și cercuri albe, trăiasca ciocolata și coca cola din frigider, berea și grătarele de care n-am parte!!! Care dintre voi se mai zvârcolește? Care dintre voi și-a dat seama că în fiecare zi ne chinuim să ținem pasul cu alții, nu cu cei dragi de lângă noi? Cine și-a dat seama că a trecut de o perioadă a vieții și acum e suspendat, neștiind ce-l așteaptă în următoarea, aia netrăită? V-am luat prea repede?

Concluzia mea e că trebuie neapărat să ne adunăm puterile și să vedem dincolo de doliul cerului de azi. Sunt, și eu, speriat de tot carul mare cu certitudini, răsturnat de buturuga mică în care nimeni nu credea. E-n mine, simt frica. Dar, pe de altă parte nu cred că voi bate repede la Porțile Raiului, să iau autograf de la Sergiu Nicolaescu. Nici că Adam și Eva vor mușca din măr încă o dată pe pământul ăsta. Și nici Noe n-o să-și înceapă croaziera. Dumnezeu nu și-a stins lampa! Poate că atunci când ne vom speria cu adevărat, când vom coborî spre cei mai mici decât noi, atunci vom pricepe cât e de mare.

Până una alta, hai! Înger îngerașul meu, Doamne Dumnezeule…si toată elita cerului, trimite-l pe virus de unde a venit:)

P.S. Oare cine-i face cumpărăturile lui Iliescu? Ana Pauker sau Gheorghiu Dej?

Mihai Coșer