Connect with us
Publicitate

Uncategorized

LUPŞA: Seminar de lucru al beneficiarilor de proiecte în cadrul schemei de dezvoltare socială a comunităţilor miniere

Publicat

În localitatea Lupşa, judeţul Alba, are loc, în perioada 5-6 mai, un seminar de lucru al beneficiarilor de finanţări pentru proiecte de activităţi generatoare de venituri, din cadrul Schemei de Dezvoltare Socială a Comunităţilor Miniere (SDSCM) din judeţele Alba, Bihor, Caraş Severin şi Sălaj.

Seminarul are ca scop creşterea gradului de sustenabilitate al proiectelor care au beneficiat de finanţare şi în acest sens vor fi realizate schimburi de experienţă între beneficiari, vor fi prezentate oportunităţile de dezvoltare şi de finanţare active, vor  fi identificate nevoile de suport şi actualizate planurile de afaceri.

 

SDSCM este o componentă a proiectului „Închiderea Minelor, Refacerea Mediului şi Regenerare Socio-Economică”, în cadrul părţii B, „Regenerarea Socio-Economică”. Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale (ARDDZI) este agenţia de implementare a părţii B a proiectului şi derulează SDSCM prin Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS).

Fondurile au provenit dintr-un împrumut rambursabil al Guvernului României de la Banca Mondială şi au putut fi accesate de către organizaţii comunitare din localităţile afectate de restructurarea sectorului minier.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate