liviu pop, ministrul dialogului social Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, prezent joi la Alba Iulia, a declarat că printre subiectele abordate la sesiunea de dialog social de la sediul Instituţiei Prefectului Alba au fost Roşia Montană şi Fabrica de Arme de la Cugir.

Publicitate

Săptămâna viitoare, pe data de 3 aprilie va avea loc şi o întâlnire cu Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu şi ministrul Economiei, Mihai Tudose, reprezentanţii sindicatelor, la care vor participa şi prefectul Gheorghe Feneşer şi deputatul PSD Alba, Ioan Dîrzu.

„În ceea ce priveşte situaţia de la Roşia Montană, aici avem două probleme. Una de moment şi una despre ce facem pe termen mediu şi lung. Pe moment am constatat din intervenţiile celor care-i reprezintă pe minerii disponibilizaţi, cei 400 de mineri care urmează să iasă din plata de şomaj şi aici rolul determinant îl are AJOFM Alba.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Trebuie să se implice mult mai mult în identificarea de soluţii care trebuie să le propună Agenţiei Naţionale şi Guvernului, astfel încât să vedem în zona aceea ce se poate face”, a declarat ministrul pentru Dialog Social.

Liviu Pop a menţionat că la Roşia Montană o altă problemă este şi furtul din galerii.

„L-am rugat pe domnul prefect să intervină astfel încât să facă securizare a perimetrului. Înţelegem că patronii fură din dorinţa de a trăi mai bine, dar eu cred că orice accident în zona respectivă, orice încălcare a legii trebuie sancţionată”, spune Pop.

Publicitate

Ministrul delegat pentru Dialog Social spune că o soluţie pentru Roşia Montană o reprezintă şi o întâlnire între reprezentanţii Guvernului şi companiilor care „ar pune în transparenţă tot ce se întâmplă în zona aceasta, pentru că acest proiect nu este doar în ograda României, ci şi în ograda Uniunii Europene".

„Vă asigur de o transparenţă totală, de o deschidere la dialog social mult mai amplă, astfel încât problemele zonei să ajungă pe masa Guvernului, Parlamentului şi să luăm cele mai bune măsuri. Guvernul României susţine orice variantă de creare de locuri de muncă, cu condiţia să nu fie afectat nivelul de viaţă, sănătate al celorlalţi cetăţeni”, a conchis Liviu Pop.

Publicitate

Din 17 februarie, 70% dintre angajații companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) au intrat în șomaj tehnic prin întreruperea temporară a contractului de muncă pe termen nedefinit.

La Fabrica de Arme de la Cugir, situaţia este clară, potrivit ministrului Liviu Pop. Acesta susţine că în industria apărării este nevoie de o finanţare de 150 de milioane de euro, pe care Guvernul trebuie să îi identifice.

„Prin strategia Guvernului am alocat ministerului Apărării un procent considerabil din PIB. Acest procent se va răsfrânge şi asupra industriei apărării. La Fabrica de Arme din Cugir sunt două elemente. Unul de legislaţie, pe care domnul ministru Tudose împreună cu reprezentanţii companiilor le analizează, în aşa fel încât să completăm actele normative să fie sustenabil.

Publicitate

Al doilea este legat de finanţare, per total industriei de apărare din datele preliminare ar fi nevoie de aproximativ 150 de milioane de euro. Bani pe care trebuie să-i identificăm undeva în aşa fel încât Ministerul Apărării şi celelalte instituţii ale statului să poată să folosească aceşti bani.

La Fabrica de Arme Cugir există potenţial, bună voinţă şi sunt şi resurse financiare”, a declarat Liviu Pop.