Connect with us
Advertisement

Educație

OFICIAL: Calendarul examenelor la BAC 2020. În ce zi se desfășoară fiecare probă și când vor fi afișate rezultatele

Publicat

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a aprobat noul calendar de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat – 2020.

Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Citește și: BACALAUREAT 2020: Toate testele de pregătire și baremele. Modele de subiecte pentru examenul elevilor de clasa a XII-a

Astfel, potrivit noului ordin, în contextul epidemiologic actual, se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare.

CALENDAR BACALAUREAT 2020:

3-10 iunie – înscrierea candidaților

11-17 iunie – echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale

22 iunie – Limba și literatura română – proba E.a) proba scrisă

23 iunie – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

24 iunie – Proba obligatorie a profilului – proba E. c) – proba scrisă

25 iunie – Proba la alegere a profilului și a specializării – proba E.d) – proba scrisă

30 iunie – Afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00. Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16:00-20:00

1 iulie – Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00-12:00

1-4 iulie – Rezolvarea contestațiilor

5 iulie – Afișarea rezultatelor

Potrivit Ministerului Educației, condițiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele:

  • Organizarea sălilor de examen  să se realizeze, astfel încât în fiecare sală, candidații să fie repartizați  la o distanță  de minimum 2 metri unul față de celălalt stânga/dreapta – față/spate;
  • Sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire;
  • Sălile dețin sisteme de supraveghere audio-video.

Până la data de 8 iunie 2020, Comisia județeană de bacalaureat/a municipiului București va nominaliza centrele de examen dintre unitățile de învățământ care îndeplinesc condițiile enumerate mai sus și centrele zonale de evaluare, precum și unitățile de învățământ arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidați și maximum 1.000 de candidați.

Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție/de a dezvolta complicații asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele pentru examenul național de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și aprobate prin ordin de ministru.

Pentru examenul național de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent. Comisiile județene de bacalaureat/a municipiului București, comisiile de bacalaureat din centrele de  examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia județeană/a municipiului București de contestații au obligația aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securității igienico-sanitare a elevilor și a întregului personal implicat în desfășurarea examenului național de Bacalaureat.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement