Connect with us
Advertisement

Eveniment

Operațiunea ”Masca” în județul Alba: 180 de persoane, amendate pentru că purtau greșit masca sau nu aveau deloc

Publicat

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.  În ultimele 24 de ore au fost depistate 180 de persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară.

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate au participat 230 de polițiști, polițiști locali, jandarmi, lucrători ISU, ITM, DSVSA precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.

În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 123 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 170 de mijloace de transport, din care 72 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.524 de persoane.

Echipele de control au depistat 180 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 5.000 de lei.

Au fost organizate acțiuni punctuale, la care au fost folosite efective suplimentare.

De exemplu, la Aiud a fost organizată o acțiune cu efective suplimentare, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost legitimate 145 de persoane și au fost aplicate 30 de sancțiuni pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.

La Alba Iulia polițiștii au verificat 28 de mijloace de transport în comun, au legitimat 83 de persoane și au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.

La Cugir au fost verificate 5 societăți comerciale, au fost legitimate 45 de persoane și au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020.

Acțiunile de verificare a modului de respectare a regulilor privind prevenirea răspândirii noului coronovirus vor continua, iar în cazul în care vor fi constatate abateri, vor fi luate măsuri.

„Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție sanitară și să nu se expună la riscuri”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement