OPINIE – Lucian Urcan: Bugetul de stat e un sac găurit

Expresia “deficit bugetar” e în prim-plan, la știri și nu numai, de mai multă vreme. Ea poate avea conotații diferite pentru fiecare, în funcție de cunoștințe sau de interesul acordat subiectului. Însă, deși problema deficitului are în sinea ei o complexitate considerabilă, ea poate fi explicată în termeni simpli.

Să presupunem, de dragul poveștii, că avem în fața ochilor un sac cu grăunțe. Nu contează ce fel de grăunțe, fiecare e liber să-și imagineze ce dorește.

Lună de lună, în sacul respectiv intră o cantitate nouă de grăunțe – care reprezintă taxele colectate de la mediul privat.

Cu aceeași regularitate (tot lună de lună), statul ia grăunțe din sacul respectiv și le folosește pentru buna sa funcționare. 

Practic, sacul se umple – dar se și golește – cu regularitate. Deseori, nu se umple cât ar trebui – din cauză că statul nu reușește să colecteze lunar toate grăunțele pe care i le datorează toți contribuabilii (TVA-ul e un exemplu bun).

Sacul are o linie, undeva în partea de sus – care marchează o anumită limită. Și anume – cât de plin trebuie să fie sacul în fiecare lună, pentru ca statul să își permită să funcționeze în parametri. Adică să plătească la timp salarii și pensii, să mențină infrastructura, să facă investiții etc.

Linia se modifică mereu

Uneori, dimensiunile aparatului de stat cresc. De regulă, atunci când în mediul bugetar se fac angajări noi. În aceste cazuri, statul ajunge să cheltuie mai mult – prin urmare linia din partea de sus a sacului din povestea noastră se va modifica. Va urca mai sus, marcând noua nevoie lunară de grăunțe a statului.

Dacă statul nu reușește să colecteze suficienți bani din taxe încât să-și umple sacul cu grăunțe până la noua linie, atunci ajunge să se împrumute. Practic, cere grăunțe de la bancă, pe datorie – și cu dobânda – pentru a-și permite să susțină noile cheltuieli. 

Grăunțele luate cu împrumut

Luarea grăunțelor cu împrumut are două aspecte importante.

În primul rând, ele trebuie date înapoi – cu dobândă. De regulă, trebuie date înapoi într-o perioada mai lungă de timp – ani de zile. Ani în care administrația se schimbă, cei care-au golit sacul fără măsură și s-au împrumutat la foc automat pleacă de la putere, iar umplerea la loc a sacului (pentru ca statul să poată funcționa în continuare) rămâne în sarcina noii administrații.

În al doilea rând, dacă statul face un obicei din luarea cu împrumut a grăunțelor, dobânzile la împrumuturile viitoare vor continua să crească. Cei care dau grăunțele cu împrumut văd și ei cum merg lucrurile și se gândesc că statul va avea dificultăți în a returna împrumutul – prin urmare ridică dobânzile.

Găurile din sac

Permanent, în sacul din exemplul de mai sus apar găuri – prin care se scurg grăunțele. 

Vorbim aici de contracte păguboase cu statul pentru clientela politică, așa-zisul “capitalism de cumetrie”. 

Mai vorbim de faptele de corupție – a căror investigare se încheie deseori fără recuperarea prejudiciului. Adică hoțul nu e obligat să dea înapoi grăunțele scurse prin gaura pe care el însuși a făcut-o în sac.

Mai vorbim despre subvenții inutile sau direcționate prost, fără o urmărire clară a rezultatelor și fără un beneficiu măsurabil pentru societate.

Iar lista poate continua. 

Practic, găurile noi continuă să apară pe fundul sacului. Peticirea lor se face încet si ineficient.

Cursa contra-cronometru, cu final dificil

Statul își crește cheltuielile în loc să le scadă, prin mărirea numărului de angajați și a cheltuielilor aferente, fără a-și crește însă eficiența. Își crește nevoia lunară de grăunțe, fără a-și crește și performanța în același timp. Fără a transpune noua nevoie de grăunțe într-un bine comun pentru cetățeni.

Totodată, statul nu reușește să prevină apariția noilor găuri din sac. Nici să le peticeasca în mod eficient pe cele deja existente. Nici să recupereze grăunțele scurse prin astfel de găuri.

În tot acest timp, umplerea sacului nu se poate opri. Dacă se oprește, duce la colapsul aparatului de stat. La salarii neplătite, la pensii neplătite, la blocarea sistemelor importante – educație, sănătate, ordine etc.

… așa că se pregătește să ceară și mai multe grăunțe de la cei care oricum le plătesc în fiecare lună, pentru a le gestiona la fel de ineficient. Mă refer aici, desigur, la măririle de taxe aruncate-n mass-media, pentru testarea reacțiilor. Și la setul concret de măsuri care urmează a fi anunțat, cel mai probabil, în zilele următoare.

Multe afaceri se închid sub povara taxelor, multe dintre cele rămase trăiesc la limita supraviețuirii. În acest context, umplerea sacului cu grăunțe e tot mai anevoioasă. Fără o reducere semnificativă a costurilor, fără o creștere a eficienței cu care se peticesc găurile prin care se scurg grăunțele spre necunoscut și fără prevenirea apariției altor găuri noi, cronometrul se va opri în cele din urmă. Întrebarea e ce se va întâmpla după.