OPINIE – Lucian Urcan: Mersul pe jos, o inovație în politica administrativă

Toate comunitățile au problemele lor, mai mici sau mai mari. Unele au un mecanism de sesizări, mai mult sau mai puțin funcțional. În sensul că cetățenii au posibilitatea să sesizeze anumite probleme, pentru a le aduce la cunoștința administrației – care ulterior se poate ocupa de rezolvarea lor.

Deseori, cetățenii văd problemele, dar nu le sesizează. Din cel puțin două motive, cred.

În primul rând, spiritul comunității nu este suficient dezvoltat. 

“Se împiedică și alții de stâlpul acela căzut, sigur o să facă ei ceva” – și, dintr-una într-alta, nu mai face nimeni nimic. Până-n ziua votului, când stâlpul proverbial e tot căzut, cetățeanul își amintește brusc de el și se gândește c-ar fi cazul să se răzbune pe administrație, că doar are ștampila-n mână.

În al doilea rând, trăim viața pe repede înainte, mai ales după pandemie.

“Acceleraționism” se numește curentul, povestim despre el altădată. Graba cu care se întâmplă totul duce (din păcate) spre epuizare, iar la capătul zilei cetățeanului plătitor de taxe abia îi mai rămâne timp pentru chestiunile esențiale – familie, casă, prieteni și-un pic de viață înainte de-a merge la somn. Nu mai are energie să se implice în altceva (nu că n-ar vrea). Așadar, învață că stâlpul căzut e parte din peisaj și își amintește de el tot în ziua votului.

Ce poate face administrația pentru a preîntâmpina astfel de probleme? Nu de alta, dar e mereu mai simplu să previi decât să tratezi. Păi, soluția e la îndemână.

Administrația ar trebui să meargă mai mult pe jos

Bine, nu instituția în sine – ci unii dintre angajații ei. Să ia la pas diverse zone ale orașului, începând cu cele turistice. Zone care – cel puțin în teorie – contribuie la experiența celor care vin din alte părți și varsă bani în economia locală. Iar după zonele turistice ar putea urma cele rezidențiale, pe rând.

Astfel, angajatul administrației s-ar lovi în mod direct de problemele de care se lovesc cetățenii de rând. Le-ar nota, le-ar categorisi, le-ar trimite mai departe spre rezolvare și ar supraveghea rezolvarea lor.

Câteva exemple

“Uite, din scările astea s-au desprins niște dale. E posibil să se accidenteze oamenii pe-aici, mai devreme sau mai târziu. Hai să le reparăm.”

“Uite, statuia asta e ciuntită de ani buni, că anumiți cetățeni provocați de logica simplă s-au simțit amenințați de ea. Ba mai mult, toți turiștii care trec prin zona își fac poză cu ea, că e o statuie reprezentativă. Hai să înlocuim părțile care-i lipsesc.”

“Uite, scândurile astea au cam putrezit, se mișcă și au așchii ce ies din ele. Pe podul ăsta trec zilnic copii mici, s-ar putea accidenta vreunul. Hai să le schimbăm.”

“Uite, zona asta e vandalizată a treia oară la rând. Hai s-o curățăm și să montăm o cameră de supraveghere de data asta, că să identificăm cetățenii răuvoitori.”

“Uite, strada asta e plină de indivizi dubioși care consumă alcool în public. Hai s-o includem în lista de patrulare a Poliției Locale, să treacă regulat câte un echipaj pe-aici.”

Practic, vorbim de chestii mici – însă unele care fac diferența. 

Chestii mici, pe care administrația le observă dacă se pune-n papucii cetățenilor care fie vizitează orașul, fie locuiesc în el. 

Chestii mici, însă a căror rezolvare are un impact notabil.

Mersul pe jos face piciorul frumos

… prin urmare, nu-i nevoie de un spor conceput special pentru așa ceva, că deja există unul. Piciorul frumos, adică. Papuci comozi pentru așa ceva se găsesc cam la toate magazinele cu articole sportive.

Totul ar fi în folosul comunității. Comunitate în care trăiește toată lumea, în cele din urmă. Comunitate în care rezolvarea unor probleme mărunte de zi cu zi îmbunătățește viața tuturor.