Legea care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat este neconstituțională, au decis judecătorii CCR.

Judecătorii Curții Constituționale au admis, joi, sesizarea de neconstituționalitate în ceea ce privește Legea care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. Informația a fost publicată de G4Media.ro, care citează surse.

Publicitate
  • „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare în ceea ce priveşte: l Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.277/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr.244/2023); Legea privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare”, anunţa ÎCCJ.

Înalta Curtea de Casație și Justiție (ÎCCJ) a sesizat, pe 29 iunie, Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi cu legea privind cumulul pensiei cu salariul.

Publicitate

Ambele legi au trecut de Parlament, pe 28 iunie.

Cumulul pensiei cu salariul, la stat, se referă la posibilitatea unei persoane de a primi în același timp atât o pensie, cât și un salariu dintr-un loc de muncă la stat.

Majoritatea celor care beneficiază de acest cumul sunt tot foști angajați ai statului, ieșiți la pensie mai  repede decât restul populației, în baza unor prevederi speciale și cu pensii mari.

Tot ei se întorc în sistem și se reangajează pe salarii mari.