Prima zi din POSTUL PAȘTELUI. Semnificația acestei perioade. Cum s-au pregătit gospodinele pentru „cel mai aspru Post”

Începutul Postului Sfintelor Paști a fost marcat de Lăsatul secului, sărbătoare ce semnifică ultima zi în care s-a mai putut mânca „de dulce”. Postul Paștilor, cunoscut și ca Postul Mare, este singurul pentru care există două date de Lăsat al secului, una pentru carne, duminica Înfricoșătoarei Judecăți, care a avut loc anul acesta la 15 februarie, iar cealaltă pentru lactate, ouă și pește, duminica Izgonirii lui Adam din Rai, care a avut loc duminică, 22 februarie.

Având în vedere faptul că Sărbătoarea Sfintelor Paști este celebrată întotdeauna într-o zi de duminică, Lăsatul secului pentru acest post a fost marcat tot într-o zi de duminică. Sărbătoarea de Lăsatul secului prezintă variații calendaristice, în funcție de zonă, ea fiind celebrată fie în duminica Lăsatului sec de carne, fie în cea a Lăsatului sec de brânză.

Anul acesta, prima săptămână din Postul Mare este cea din perioada 23 februarie – 1 martie, numită și  Săptămâna Caii lui Sântoader.

Săptămâna Caii lui Sântoader cuprinde în special practici de purificare, de potolire a entuziasmului excesiv din perioada Caslegilor, mai ales din Săptămâna Nebunilor sau Săptămâna Albă si noaptea Lăsatului de Sec. Fiind vorba de sfârșitul iernii și începutul primăverii, când pe oameni îi așteptau activități economice ce nu puteau fi amânate, viața trebuia să intre cât mai repede în normal. Ordinea era adusa cu ajutorul unui temut personaj mitic românesc, Sântoaderul.

Prin practicile ce îi erau dedicate, domină săptămâna ce-i poartă de altfel numele. Prima și a doua zi a săptămânii, Lunea Curată și Marțea Vaselor, erau dedicate practicilor menite să preîntâmpine încălcarea interdicțiilor alimentare ale postului: consumarea anumitor alimente de post (în special borșul crud, negătit), înacrirea lui după un anumit ritual care va intra în alimentația cotidiană, până la ieșirea din Paresimi, spălarea vaselor cu leșie, schimbarea vaselor de dulce cu cele de post.

În tradiția populară, în prima zi a postului, unul dintre membrii familiei care se trezea mai devreme, scutura afară fața de masă cu firimiturile rămase de la ospățul din ajun, zicând: „Veniți păsări să vă dau și vouă din bucatele mele cu care prind postul, dar și voi să prindeți post de la bucatele de vară”. Acest ritual era săvârșit cu scopul de a apăra recoltele de atacurile păsărilor.

Tot în prima zi a postului, femeile se ocupau cu spălatul vaselor cu leșie, pe care le urcau apoi în podul casei, pentru a fi schimbate cu vasele folosite în perioada postului. Postul Mare durează șapte săptămâni în care nu se consumă produse din carne, lapte, brânză și ouă, ci doar alimente de origine vegetală. Această zi era consacrată și preparării borșului, aliment nelipsit din post. Din marțea de după Lăsatul secului, în gospodăriile tradiționale se torcea și se țesea de zor, femeile și fetele pregătind deja hainele cu care aveau să se îmbrace în ziua de Paști. Practic, în această săptămână, viața revine la o perioadă de liniște, fără petreceri zgomotoase, se fac urări de sănătate, oamenii se împacă.

Vinerea Sântoaderului era dedicată culegerii rădăcinilor de iarbă mare sau oman pentru a fi pus în baia fetelor. Scoaterea rădăcinilor se efectua după un întreg ritual care, uneori, se asemănă cu ritualul culegerii mătrăgunei; terenul trebuia sa fie curat, nescormonit de găini, iar în locul rădăcinii scoase se puneau sare, boabe de grâu, făină. În noaptea dinspre vineri spre sâmbătă în Muntenia și alte părți ale țării tot poporul, mic și mare, se spală pe cap și trup cu apă în care se tocau rădăcini de iarbă mare.

Unul din sensurile spălării rituale a părului în noaptea sau în dimineața zilei de Sântoader era cel de purificare: „în munții Apuseni fetele de la 14 ani în sus se spală în seara de Sântoader pe cap cu leșie din propivnic sau parlangină (iarbă cu miros plăcut pe care o poartă nevestele și fetele în sân și care miroase numai primăvara, până începe cucul a cânta) și iedera; iar după ce s-au spălat își desfac chica dinainte, care era trasă peste frunte, și, împreunând-o cu chică dindărăt, se piaptăna cu cărare. În semn că de aici înainte este fată mare de măritat”.

Nu este vorba deci de o spălare obișnuită a părului, ci de una rituală, cu valente purificatoare pentru întreg anul care începea și se sfârșea la echinocțiul de primăvară. Aceleași semnificații rituale trebuie să le fi avut tunsoarea bărbaților și tăierea unei șuvițe de păr de la fete. Părul, mai ales prin ondulația sa, simboliza fuga timpului, iar albirea și căderea lui temporalitatea și succesiunea vârstelor. Modificarea pieptănăturii la fete, ca de altfel și tăierea părului, exprimă schimbarea, saltul peste pragul anului, dar și peste pragul vârstelor. Schimbarea pieptănăturii marca la fața din Apuseni împlinirea vârstei de 14 ani și introducerea ei în altă categorie de vârstă, a fetelor mari, cu alt statut în comunitățile sătești tradiționale.

Această săptămână este prima din Postul Mare, în care nu se mai organizează petreceri cu muzică, nu se mănâncă ”de dulce”, dar mai ales, se fac fapte bune, oamenii se împacă, într-un cuvânt — credincioșii se pregătesc pentru a putea primi Sfânta Împărtășanie și pentru a întâmpina Sărbătoarea Învierii Domnului cât mai curați sufletește.

Postul Paștelui ține șapte săptămâni, de luni, a doua zi după Lăsatul secului, și până în Sâmbăta Mare. În fiecare sâmbătă, au loc slujbe pentru pomenirea morților, iar femeile duc la biserică prescuri. În Sâmbăta Mare, dimineața, duc la biserică o prescură mai mare și o sticlă de vin.

surse: agerpres, crestinortodox.ro, romanialibera