Eveniment
Referendum 2012: Prezenţa la vot la ora 20.00, în Alba: 28,63%, potrivit Biroului Electoral Central. Media pe ţară – 37,67%
În judeţul Alba, până la ora 20.00, s-au prezentat la vot 28,63% dintre locuitorii înscrişi pe listele electorale, potrivit statisticilor BEC. În oraşe, cetăţenii din Alba au votat în proporţie de 28,70%, iar în mediul rural, 28,53%.
Faţă de prezenţa la vot la referendumurile din 2007 (48,34%), respectiv 2009 (54,98%), cifrele din acest an sunt mult mai mici. În 10 iunie 2012, până la ora 21.00, în județul Alba, votase 60,9% din populație.
Alba se situează pe locul 36, în topul prezenţei la vot pe ţară, la referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
La nivel naţional, prezenţa la vot a fost, la ora 20.00, de 37,67%, respectiv 34,33% în oraşe şi 42,23% în mediul rural. Vezi Prezenţa la vot la ora 20.00 la nivel naţional
În 23 de judeţe s-au înregistrat prezenţe la vot peste media pe ţară: în Mehedinţi (57,27%), Olt (55,33%), Teleorman (53,78%), Vâlcea (50,13%), Vrancea (48,33%). Prezenţă slabă la urne a fost înregistrată în Harghita (9,78%), Covasna (17,26%), Satu Mare (23,21%), Mureş (26,96%), Bistriţa-Năsăud (28,12%). În Bucureşti, au votat 32,97% dintre locuitorii înscrişi pe liste.
Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Central, datele comunicate corespund unui eşantion de 2.889 secţii de votare din cele 18.242 înregistrate la referendum, fiind luată în calcul o marjă de eroare de 3%.
La nivelul județului Alba există în prezent 319.858 de alegători și 351.840 de buletine de vot. Pentru referendum au fost înfiinţate 437 secţii de votare, care sunt deschise începând cu ora 7.00 şi se închid la ora 23.00.
Comparativ, în 19 mai 2007 (referendum pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu), în judeţul Alba, la ora 20.00, când s-au şi închis urnele, votaseră 48,34% dintre cetăţenii înscrişi pe liste.
În 25 noiembrie 2007 (referendum pentru introducerea votului uninominal pentru alegerile parlamentare), prezenţa la ora 21.00 a fost 24,45%.
În 22 noiembrie 2009 (referendum pentru trecerea la parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentar la maxim 300), prezenţa la vot în judeţul Alba, la ora 21.00, când s-au închis urnele a fost de 54,98%.
În 10 iunie 2012, la ora 22.30, Biroul Electoral Central a anunțat că, până la ora 21.00, în județul Alba, a votat 60,9% din populație, peste media pe țară, care a fost de 56,39%. Dintre aceștia, 55,19 % votaseră în mediul urban (peste media pe țară – 49,88%), iar 69,55% din mediul rural (peste media pe țară – 65,30%). Creșterea față de anul 2008 a fost semnificativă, de aproximativ 8 procente (în 2008, până la ora 21.00 votaseră 52,95% dintre cetățeni).
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News