Actualitate
Regimul dobânzilor şi penalităţilor de întârziere: Ce penalităţi riscă în 2016 cei care nu declară sau declară incorect obligaţiile fiscale
Începând din acest an, valoarea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere este mai mică, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură fiscală. Totodată, actul normativ introduce şi noi tipuri de penalizări, precum penalitatea de nedeclarare, cea care vizează contribuabilii care acţionează cu rea-credinţă, adică aceia care declară mai puţin decât câştigă sau cei care nu-şi raportează deloc obligaţiile fiscale.
Documentul stabileşte că, pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă, contribuabilii vor datora statului, la fel ca până acum, dobânzi şi penalităţi de întârziere. Potrivit actului normativ citat, dobânda este o obligație fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale principale ca urmare a neachitării la scadență, de către debitor, a obligațiilor fiscale principale.
La fel ca până acum, dobânzile se vor calcula pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Începând din acest an, valoarea dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, micşorată de la 0,03%, atât cât a fost pană la finalul anului 2015. Acest lucru corespunde unui nivel de 7,32% în acest an (2016 are 366 de zile), faţă de 10,95% pe an, cât a fost anul trecut.
Conform Codului de procedură fiscală, penalitatea de întârziere este o obligație fiscală accesorie reprezentând sancțiunea pentru neachitarea la scadență, de către debitor, a obligațiilor fiscale principale. Penalitatea de întârziere se va calcula pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
La rândul său, potrivit noilor dispoziții legislative, penalitatea de întârziere a fost micșorată, de la valoarea anterioară, de 0,02%, până la 0,01% pe fiecare zi de întârziere.
Dispozițiile din noul Cod de procedură fiscală introduc noutăți și în ceea ce privește dobânzile și penalitățile de întârziere aplicate anumitor obligații fiscale. Astfel, pentru diferențele de obligații fiscale stabilite prin declarații de impunere rectificative sau decizii de impunere, nu se vor datora obligații fiscale accesorii în limita sumei plătite dacă anterior stabilirii obligațiilor fiscale, debitorul a efectuat o plată iar suma plătită nu a stins alte obligații. Aceste dispoziții urmează să fie aplicabile și în situația în care debitorul a efectuat plata obligației fiscale, iar declarația de impunere a fost depusă ulterior efectuării plății.
Cei care nu îşi declară corect veniturile vor fi penalizaţi suplimentar
Noul Cod de procedură fiscală modifică regimul penalităţilor nu doar în sensul reducerii dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, dar şi prin introducerea unei noi penalităţi, respectiv cea de nedeclarare, prevăzută la Capitolul III – Dobânzi, penalităţi de întârziere şi penalităţi de nedeclarare.
Reglementarea menţionată are în vedere diferenţierea între contribuabilii care au un comportament corect, de bună-credinţă (contribuabilii care declară corect sumele datorate) şi contribuabilii care acţionează cu rea-credinţă (contribuabilii care îşi diminuează obligaţiile fiscale depunând declaraţii incorecte sau nu declară obligaţiile fiscale deşi aveau această obligaţie).
Penalitatea de nedeclarare va ajunge la 100%, dacă sumele datorate statului provin din evaziune fiscală
Conform Noului Cod de procedură fiscală, penalitate de nedeclarare este o obligație fiscală accesorie reprezentând sancțiunea pentru nedeclararea sau subdeclararea, în declarații de impunere, a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.
Potrivit actului normativ, pentru obligațiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor și stabilite de organul de inspecție fiscală prin decizii de impunere, contribuabilul/plătitorul datorează, din 2016, o penalitate de nedeclarare de 0,08% pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Procedura de aplicare a prevederilor de mai sus a fost aprobată recent prin intermediul Ordinului ANAF nr. 3834/2015, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 984 din 30 decembrie 2015 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016.
Potrivit acestui document, penalitatea nu va fi stabilită de organele fiscale, dacă aceasta este mai mică de 50 lei. În acelaşi timp, documentul stabileşte şi situaţiile în care nu se va percepe penalitatea de nedeclarare.
Penalitatea de nedeclarare nu se va aplica dacă obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizii de impunere rezultă din aplicarea unor prevederi ale legislaţiei fiscale, de către contribuabil/plătitor, potrivit interpretării organului fiscal cuprinsă în norme, instrucţiuni, circulare sau opinii.
În schimb, penalitatea de nedeclarare se va majora cu 100% în cazul în care obligaţiile fiscale principale au rezultat ca urmare a săvârşirii unor fapte de evaziune fiscală, constatate de organele judiciare.
De asemenea, noul Cod de procedură fiscală mai prevede că penalitatea de nedeclarare va putea fi redusă, la cererea contribuabilului/plătitorului, cu 75%, dacă obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie:
– se sting prin plată sau compensare;
– sunt eşalonate la plată, în condiţiile legii. În acest caz, reducerea se va acorda la finalizarea eşalonării la plată.
Aplicarea penalităţii de nedeclarare NU va înlătura obligaţia de plată a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, se menţionează în art. 181 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.
sursa: avocatnet.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News