Eveniment
VIDEO Rusia a capturat Insula Șerpilor din Marea Neagră. Insula a fost atacată, grănicerii au preferat să moară decât să se predea
Serviciul de Frontieră de Stat al Ucrainei a raportat că mercenari ruși au capturat Insula Șerpilor. „Comunicarea cu apărătorii noștri s-a pierdut”, au transmis aceștia.
După bombardarea insulei cu armament naval și aviația de luptă a Rusiei, infrastructura de pe insulă a fost distrusă.
UPDATE: Polițiștii de frontieră de pe Insula Șerpilor au fost împușcați de armata rusă.
Citește LIVE TEXT FOTO-VIDEO: Război în Ucraina, ziua a doua a invaziei. Armata rusă își continuă ofensiva la scară largă, cu toate forțele
Nava rusă a cerut garnizoanei aflată pe insulă să se predea, după care a avut loc un bombardament puternic – 13 militari ai Forțelor Armate ale Ucrainei au fost uciși, a raportat consilierul ministrului afacerilor interne, Anton Gerashchenko.
Citește și UPDATE Video: RĂZBOI! Putin atacă Ucraina cu avioane, tancuri și navele militare. Explozii în Kiev, Harkov sau Odesa
În plus, potrivit autorităților ucrainene, comunicarea cu polițiștii de frontieră și cu militarii Forțelor Armate ale Ucrainei aflați pe insulă s-a pierdut.
„Amintiți-vă că astăzi inamicul a încercat în mod repetat în zadar să intimideze apărătorii ucraineni de pe insulă cu cereri de capitulare. Polițiștii de frontieră și Forțele Armate ale Ucrainei au ținut cu curaj linia”, au scris reprezentanții Serviciului de Frontieră de Stat al Ucrainei, pe Facebook.
Citește și UPDATE LIVE Război în Ucraina, ziua a treia. Asaltul rușilor continuă asupra Kievului. Fiecare minut de rezistență este o victorie
Confruntarea a avut loc în jurul orei 21:00. Ucraina a pierdut la scurt timp contactul cu Insula Șerpilor, iar Garda de Coastă a anunțat de atunci că toate informațiile arată că teritoriul a fost cucerit.
Militarii din Insula Șerpilor vor fi decorați post mortem
Într-o declarație susținută după miezul nopții, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că toți militarii ucraineni de pe Insula Șerpilor au fost uciși, după ce au refuzat să se predea.
”Grănicerii au murit eroic, nu au renunțat. Vor fi decorați post mortem și vor primi titlul de eroi”, a spus Zelenski.
Pe Internet a început să circule o înregistrare audio în care par să fie ultimele cuvinte ale soldaților ucraineni.
În înregistrare se aud întâi militarii ruși, ce s-au apropiat cu o navă de război de insula din Marea Neagră.
”Suntem o navă militară de război. Suntem o navă militară rusească de război. Vă sugerăm să depuneți armele și să vă predați, pentru a evita să facem victime și să vărsăm sânge fără rost. Altfel vă vom bombarda”, potrivit CNN.
Potrivit înregistrării, militarii ucraineni răspund prompt: ”Navă de război rusească, du-te dracului!”.
Imediat după acest schimb de replici, au început bombardamentele. Toți cei 13 grăniceri au fost uciși. Majoritatea erau tineri.
Despre Insula Șerpilor
După destrămarea URSS, Insula Şerpilor a fost disputată de Ucraina şi România, la Curtea Internaţională de Justiţie, ambele părți considerând că este relevantă pentru delimitarea platoului continental al Mării Negre.
În prezent ea face parte din teritoriul Ucrainei, dar în Hotărârea pronunţată la 3 februarie 2009, Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit, cu unanimitatea voturilor judecătorilor, traseul liniei de delimitare între platoul continental şi zonele economice exclusive ale celor două state, acordând României 9700 km² din zonă economică exclusivă din Marea Neagră, adică 79,34% din suprafaţa în dispută de cca. 12.200 km².
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
John Art
vineri, 17.02.2023 at 01:55
Dacă deținem 79% din insulă, se consideră indirect că Rusia a atacat inclusiv România, membră NATO. Nu știu ce anume se așteaptă. Rusia trebuie oprită cu orice preț.