Câmpeni
Se împlinesc 236 de ani de la Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan. Ce a provocat revolta țărănimii iobage din Transilvania
Se împlinesc 236 de ani de la revolta țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”.
Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă.
A izbucnit la 2 noiembrie 1784, în satul Curechiu, Hunedoara, și s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când Horea și Cloșca au fost capturați de către autorități scrie wikipedia.org.
La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperială al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național.
„Certa puncta” (ordonanţă imperială), emisă la 11 noiembrie 1769, fixa robota ţăranului iobag la patru zile pe săptămână cu braţele şi la trei zile cu vitele, pentru ca jelerilor (categorie ţărănească săracă), să li scadă obligaţia la două zile pe săptămână.
Abuzurile nobilimii au continuat, însă, prin răstălmăcirea reglementării amintite, îngreunând starea iobagului, sărăcind puterea economică a gospodăriei lui, la care se adăugau condiţiile oneroase pe care stăpânii domeniali le impuneau la prestarea robotei, a obligaţiei în muncă a supusului, notează volumul „Istoria Românilor. Românii între Europa clasică şi Europa Luminilor (1711-1821)”.
O situaţie specială există în Munţii Apuseni. Regiunea, datorită bogăţiilor subsolului, fusese organizată în domeniu fiscal, depinzând direct de Curtea imperială. Prin sistemul arendării mijloacelor de venituri din Munţi s-a ajuns la restrângerea ultimelor libertăţi ale locuitorilor moţi, prin care ei îşi procurau de fapt subzistenţa.
Aici, peste domeniul minier, peste aparatul fiscal, se suprapunea autoritatea comitatensă (de Alba) şi se săvârşeau, mai ales, abuzurile scăpate oricărui control ale slujbaşilor domeniali şi comitatensi. Împotriva acestora au fost întreprinse călătoriile la Viena ale deputăţiilor moţeşti, avându-l ca şi conducător pe Horea, după numele adevărat Vasile Ursu Nicola, locuitor din Arada, care aparţinea de satul Albac, aflat în componenţa comunei Râu (Arieşu) Mare.
Prima călătorie a sa a avut loc în 1779, când o delegaţie a ţăranilor de pe domeniul Zlatna a prezentat Curţii imperiale o plângere împotriva abuzurilor administraţiei, notează ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
A fost însoţit de Cloşca, pe numele său adevărat, Ion Oargă, originar din Cărpinişul Câmpenilor, de Dumitru Todea Buta şi de Gavrilă Onu din Comuna Râu Mare.
Plângerile ţărăneşti vizau munca excesivă solicitată iobagilor din Munţi, interzicerea defrişării pădurilor, sporirea excesivă a taxelor fiscale şi a contribuţiilor militare, arendarea dreptului de cârciumărit unor străini care se pretau la nemiloasă spoliere, abuzurile funcţionarilor domeniali şi comitatensi.
Programul răscoalei
La puţine zile de la izbucnirea răscoalei Horea a trimis nobilimii maghiare, reprezentată prin Tabla comitatului Hunedoara, un ultimatum care cuprinde de fapt scopurile izbucnirii răscoalei. Punctele acestui program sunt:
„1. Ca nobilul comitat dimpreună cu toţi posesorii şi cu toată seminţia lor să pună jurământul sub cruce!”
„2. Nobilime (nemeşime) să nu mai fie, ci fiecare nobil, dacă va putea să capete vreo slujbă împărătească, să trăiască din aceea.”
„3. Stăpânii nobili să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nobilitare.”
„4. Că dânşii (nobilii) încă să plătească dările întocmai ca poporul contribuabil plebeu.”
„5. Pământurile nemeşeşti să se împărţească între poporul plebeu, în înţelesul poruncii ce o va da Maiestatea Sa Împăratul.”
Potrivit enciclopediaromâniei.ro programul răscoalei a fost iniţial unul social, având ca scop nivelarea diferenţelor de clasă socială şi instaurarea unei echităţi sociale.
Datorită faptului că cea mai mare parte a nobililor din Transilvania era de origine maghiară (sau români maghiarizaţi complet) a fost necesar doar un mic pas pentru a se trece de la scopul social al răscoalei la scopul naţional al acesteia, răsculaţii din Zărand şi Munţii Apuseni fiind în majoritate români.
În lunile octombrie-noiembrie 1780, o nouă deputăţie ţărănească în frunte cu Horea se afla iarăşi la Viena, plângerile lor dezvăluind aceleaşi stări de lucruri, abuzurile funcţionarilor crescând între timp.
Revenit în Munţi împreună cu însoţitorii săi, Horea a trimis oameni la Sibiu, la Guberniu, în ianuarie 1871, în scopul solicitării aşteptatelor hotărâri şi rezoluţii imperiale la petiţiile anterioare, dar de aici au fost îndreptaţi către Tabla comitatului; aceasta, la rândul ei, i-a îndrumat la Notariatul comitatului şi aşa mai departe.
Tergiversarea răspunsului i-a determinat pe reprezentanţii ţăranilor iobagi de pe Arieşul Mare să ia din nou drumul Vienei.
Cea de-a treia călătorie a lui Horea la Viena are loc în martie-aprilie 1782, fiind însoţit de acelaşi Cloşca şi de alţi trei ţărani.
Petiţia ţărănească înaintată acum autorităţilor imperiale se referea la abuzurile domeniului şi comitatului, care, peste taxa şi darea obişnuite încasau şi multe contribuţii fără a se da nicio chitanţă probatorie.
Un rol important în pregătirea şi declanşarea răscoalei l-a avut aşa-numitul ”tumult” de la Câmpeni petrecut în ziua târgului de ţară din 24 mai 1782. Evenimentul a reprezentat o adevărată răscoală a celor prezenţi, constituindu-se într-o verigă semnificativă a lanţului de frământări sociale care au prevestit şi pregătit însăşi răscoala din 1784.
Cauza directă a revoltei a constat în regimul crâşmăritului în Munţi, restrâns treptat şi apoi, interzis, a fi practicat de către moţi în beneficiu propriu; dreptul de vânzare a fost preluat de arendaşi veniţi din afara zonei, el devenind un monopol seniorial, aici domenial.
Când slujbaşii arendaşilor, armeni, au intervenit pentru a arunca afară din târg pe săteni cu băuturile aduse spre vânzare, aceştia din urmă s-au răzvrătit, atacând la rândul lor pivniţele cu băuturile respectivilor arendaşi.
Cinci ţărani au fost condamnaţi la moarte, iar locuitorii celor patru sate au fost obligaţi să plătească o despăgubire de 25 de ori mai mare decât costul băuturii vărsate.
O ultimă călătorie la Viena, a unei delegaţii ţărăneşti în frunte cu Horea, a avut loc începând de la sfârşitul anului 1783 şi a durat până în aprilie/mai 1784. Petiţia sintetiza cuprinzător revendicările locuitorilor din Munţi şi a fost înmânată personal împăratului chiar de Horea, cu ocazia audienţei speciale care i-a fost acordată la 1 aprilie 1784.
Petiţia cuprindea cinci puncte şi prezenta abuzurile administraţiei şi cerea revizuirea sentinţelor în procesul ţăranilor implicaţi în incidentul de la Câmpeni.
Comutarea pedepselor cu moartea în închisoare şi bătaie a fost singurul rezultat al acestei călătorii. În ciuda eforturilor sale, autorităţile locale au refuzat să dea satisfacţie revendicărilor ţărăneşti.
Începând cu vara lui 1784, situaţia din Principat a devenit încordată, elementul principal fiind conscripţia militară, în legătură cu care împăratul Iosif al II-lea emisese încă de la 31 ianuarie, un ordin imperial care prevedea înscrierea prealabilă, pe bază de voluntariat, ca soldaţi grăniceri, a cât mai multor locuitori din vecinătatea frontierelor Principatului.
Se preconiza ca cei care se vor înrola ca grăniceri să treacă sub jurisdicţia autorităţilor militare austriece, posedând de acum sesiile iobăgeşti avute mai înainte, fără a mai datora ceva domnilor de pământ de până atunci.
Opoziţia nobilimii transilvănene la această măsură a curţii Imperiale, ca şi faţă de alte reforme preconizate de Iosif al II-lea, a întârziat aplicarea ordinului.
Satele din Alba merg spre centrul de înscriere din cetate, înscrierea ca militari fiind intensă şi în cuprinsul altor comitate ca ce al Hunedoarei unit cu Zarandul, în cele ale Turzii, Clujului, Cetăţii de Baltă, chiar. Mişcarea de conscriere a satelor se propagă pe Mureş în Jos până în comitatul Aradului.
Această conscripţie nu a fost un fapt de natură exclusiv militară; ea a declanşat o mişcare generală în satele transilvănene, dezvăluind stări de lucruri şi cauze sociale grave, în special în teritoriul comitatens, unde trona abuzul nobilimii maghiare.
Ţăranii din satele conscrise sau pe cale de conscriere încetau prestarea obligaţiilor iobăgeşti faţă de stăpânii feudali, în multe locuri ei declarând că acum şi pământul pe care l-au lucrat este al lor, că vor fi împărţite ţăranilor şi celelalte domenii nobiliare, că nu vor mai fi nobili, în consecinţă.
Nu au lipsit ameninţările, dar nici violenţele, mai ales în comitatul Hunedoarei (în părţile Haţegului şi Zarandului).
Frământările ţărăneşti din timpul conscripţiei militare au scos la iveală încordarea la care se ajunsese în raporturile dintre nobilime şi ţărănimea iobagă în mai multe comitate transilvănene, ca şi situaţia disperată a acesteia din urmă şi fricţiunile dintre nobilime, autorităţile civile şi cele militare din Principat.
La 28 octombrie 1784, Crişan (Marcu Girgiu sau Crişan Giurgiu, iobag din Cărpiniş) a cerut ţăranilor prezenţi la târgul de la Brad să participe la o adunare la Mesteacăn, unde s-a hotărât continuarea acţiunilor în vederea conscrierii.
Astfel a fost constituită o grupare ţărănească care urma să plece spre cetatea Alba Iulia, unde ţăranii sperau să primească arme şi să devină astfel militari, soldaţi ai împăratului.
Locul de adunare l-au fixat la Curechiu, unde chiar în prima de zi de noiembrie a avut loc un incident provocat de slujbaşii nobiliari care încercau să-i oprească pe ţărani cu forţa. Încercarea autorităţilor de a-l aresta pe Crişan, a eşuat.
La 2 noiembrie 1784, Crişan a cerut ţăranilor adunaţi la Curechiu să se ridice la luptă pentru lichidarea nobilimii, izbucnind astfel marea răscoală ţărănească condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. Ţăranii s-au îndreptat spre Crişcior, unde au incendiat curţile nobiliare şi au ucis 17 persoane.
De aici o parte din răsculaţi s-a îndreptat spre Mihăileni, iar alte spre Brad. La 3 noiembrie, ţăranii conduşi de Crişan, au atacat Ribiţa şi au executat 42 de nobili. În ziua următoare, a fost atacată Baia de Criş, potrivit lucrării ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
O coloană de ţărani, condusă de Horea şi de Cloşca, a ocupat la 5 noiembrie Câmpenii, apoi Abrudul (6 noiembrie).
Răsculaţii s-au împărţit în două mari cete: una condusă de Cloşca a urmat, în jos, cursul Arieşului, alta, în frunte cu fiul lui Horea, Ioan (născut 1765) coboară pe Ampoi.
Din ceata lui Cloşca porneşte un grup care a atacat şi incendiat curţile de la Sălciua şi Sângeorzul Trascăului, unde iobagii maghiari s-au alăturat celor români. Până la 5 noiembrie, întreg Zarandul era cuprins de răscoală.
În zilele de 6 şi 7 noiembrie a avut loc un asalt nereuşit asupra Devei. 44 de ţărani luaţi prizonieri au fost executaţi.
O altă ceată de ţărani a distrus curtea din Săvârşin a vicecomitelui Forrai, iar alta a înaintat pe valea Mureşului intrând în comitatul Sibiului. La 11 noiembrie, ţăranii au dat un ultimatum nobililor asediaţi la Deva, cerând desfiinţarea nobilimii şi împărţirea între ţărani a moşiilor acesteia.
Cloşca a încheiat la 12 noiembrie 1784, cu vicecolonelul Schultz, armistiţiul de la Tibru, care prevedea încetarea ostilităţilor pe timp de opt zile. Generalizarea armistiţiilor între diversele cete de ţărani şi armată a determinat încetarea acţiunilor ţărăneşti.
Împăratul Iosif al II-lea a ordonat la 21 noiembrie reprimarea răscoalei de către armată. Între 27 şi 29 noiembrie au loc o serie de ciocniri între răsculaţi şi armată, la Brad, Hălmagiu, Râmeţ şi Lupşa. Victoria a fost a ţăranilor.
Armata a înfrânt rezistenţa ţărănimii la începutul lunii decembrie, ocupând Abrudul, apoi Câmpeniul (11 decembrie).
Refugiaţi în munţi, Horea şi Cloşca au fost prinşi la 27 decembrie 1784, în pădurea Scoruşet din Munţii Gilăului. Au fost duşi şi închişi la Alba Iulia. Crişan a fost prins la sfârşitul lunii ianuarie şi întemniţat tot la Alba Iulia.
A sfârşit aici, după ce s-a spânzurat cu nojiţele de la opinci. Horea şi Cloşca au fost executaţi la 28 februarie 1785, prin frângerea cu roata.
În contextul desfăşurării răscoalei ţărăneşti transilvănene, Curtea din Viena s-a văzut obligată să reia acţiunea de reformă socială în Transilvania, să reglementeze raporturile dintre iobagi şi nobili.
A fost astfel publicată, la 22 august 1785, patenta imperială prin care era desfiinţată şi în Principat servitutea personală, dependenţa ţăranilor şerbi, care se puteau de acum căsători şi fără consimţământul domnului de pământ, aveau dreptul să se mute pe alte domenii, în alt sat, să înveţe carte şi meserii.
Se extindea, astfel, consecinţă a răscoalei ţărăneşti, măsura aplicată, prin stăruinţele Curţii imperiale, între anii 1780-1782 în celelalte provincii ale Imperiului habsburgic, de desfiinţare a servituţii personale a ţăranului şerbit, în Transilvania acest proces fiind întârziat de opoziţia nobilimii maghiare, potrivit volumului ”Istoria Românilor. Românii între Europa clasică şi Europa Luminilor (1711-1821)” (Editura Enciclopedică, 2002).
surse: Agerpres, Wikipedia Video: youtube/Misterele Istoriei
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News