Connect with us
Advertisement

Eveniment

Sentință finală în procesul angajaților de la Jandarmeria Alba. Doi colonei, un căpitan și 2 subofițeri, condamnați

Publicat

Dosarul de corupție în care au fost judecați 37 de foști și actuali angajați ai Inspectoratului de Jandarmi Alba, în frunte cu comandantul acestuia, a ajuns la final. Curtea Militară de Apel Bucureşti a decis condamnarea la închisoare cu suspendare a cinci dintre inculpaţi, restul de 32 fiind achitaţi pentru toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată de structura specializată a DNA care investighează faptele de corupţie săvârşite de militari.
Fostul comandant al Inspectoratului de Jandarmi Alba, col (rez.) Herta Ioan –Onac, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani pentru fals intelectual, uz de fals, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare.
Căpitanul Rusu Liviu Valentin a primit şi el 3 ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de 5 ani pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals în declaraţii, uz de fals şi şantaj. În cazul acestuia, a rămas obligativitatea achitării daunelor materiale şi morale victimei infracţiunii de şantaj.
Alți trei inculpaţi condamnaţi colonelul Moșneag Virgil, plt.maj. Marian Nicolae și plt.maj. Dârlea Traian, au primit fiecare câte 2 ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de 4 ani pentru asociere cu privire la săvârşirea de infracţiuni.
Curtea Militară de Apel a decis, în toate cele cinci cazuri, achitarea pentru acuzaţiile de abuz în serviciu, instigare la această infracţiune şi înşelăciune pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege.
Restul de 32 de inculpaţi au primit soluţii de achitare pentru toate infracţiunile, fie pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală sau pentru că a intervenit prescripţia penală.

Aceştia au scăpat şi de obligativitatea plăţii unei amenzi administrative de 1.000 de lei dispusă de instanţa de fond. În plus, magistraţii instanţei militare din Bucureşti au lăsat nesoluţionata latură civilă cu privire la toţi inculpaţii, menţinând, însă, sechestrele impuse de DNA, în cazul a trei dintre cei condamnaţi. Dosarul a fost trimis în judecată în decembrie 2013.

Potrivit DNA în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, în anul 2006 s-a constituit o asociere de tip infracţional cu scopul de a elibera, pentru anumite cadre militare adeverinţe false de venit, în care erau trecute sume mai mari decât cele obţinute în mod real. Beneficiarii acestor adeverințe false le depuneau la bănci pentru a obţine împrumuturi în cuantumuri mai mari decât cele la care aveau dreptul în mod legal. Membrii asocierii şi-au eliberat şi lor înşişi adeverinţe false, ce au fost utilizate, în acelaşi scop, de a obţine credite bancare. În total, potrivit DNA, au fost eliberate un număr de 101 astfel de adeverinţe.

Vedeți mai jos soluția completă dată de judecătorii Curții de Apel Militare București

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, partea civilă Banca Comercială Română şi inculpaţii col (rez.) Herta Ioan –Onac, cpt. Rusu Liviu Valentin, plt. Avram Cornel Vasile, lt.col. (rez.) Bara Flavius Cornel, plt.maj. Barbu Marius, mr.(rez) Beretean Lucian, plt. adj. Borteş Ioan – Radu, plt. maj. Bruzan Silvia –Adela, plt. maj. Dăian Claudiu, plt. maj. Dârlea Traian, mr.(rez) Ghiuşan Gheorghe, col. (rez.) Gostian Ovidiu, plt. adj. Gujbă Mircea, plt. maj. Haţegan Nicolae –Ioan, plt.maj. Herţa Ionuţ- Onac, col. (rez.) Ilieş Alexandru, plt. maj. Macarie Alexandru, plt. maj. Marian Nicolae, plt. maj. (rez.) Mărginean Gheorghe, col.(rez.) Moşneag Virgil, plt.adj.(rez.)Mutu Gheorghe, plt. maj. Nariţa Adrian- Dorin, lt. col. .(rez.) Nistorescu Iulian, plt. adj.(rez.) Pădurean Teodor, plt. adj. (rez.) Petruşe Sabin, plt. adj. Sabău Emanoil, plt. adj. Savu Aurel Pârcălab, plt.(rez) Simedru Claudiu-Traian, plt. maj. Ţârc Vasiu Gheorghe, plt. maj. Tribiţ Gabriel Marian, plt. (rez.) Varro Ştefan şi plt. Vinţan Raul-Alin – împotriva Sentinţei penale nr. 12 din 31.03.2016 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj în dosarul nr. 9/752/2014 şi desfiinţează hotărârea atacată, astfel :

1). A). Condamnă pe inculpatul col. (rez.) HERŢA IOAN-ONAC – la următoarele pedepse :

-. 3(trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 Cod penal (1969) cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal(1969) şi art.5 Cod penal ;

-. 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal;

-. 3(trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin.1 şi 2 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal, în condiţiile prev. de art.3 alin.2 din Legea nr187/2012

; -. 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare, prev. de art.263 alin.2 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal ;

B). În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpat pentru infracţiunile de: – abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos material sau nematerial, prev. de art. 246 Cod penal (1969) rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal . – înşelăciune, prev.de art.215 alin.1-3 ?i 5 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă.

C). În baza art.33 lit.a) – 34 lit.b) Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal – dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, În temeiul art.71 alin.1 Cod penal (1969) pe durata executării pedepsei interzice inculpatului dreptul prev. de art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal . Conf. art.861 – 862 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal – dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani. Potrivit art.863 Cod penal (1969) – pe durata termenului de încercare, inculpatul va fi obligat la măsurile prev. de art.863 lit.e), f), g) şi h) Cod penal (1969). Conf. art.71 alin.5 Cod penal (1969) pe durata termenului de încercare dispune suspendarea executării pedepselor accesorii prev. de art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal (1969).

Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere . Deduce din pedeapsa rezultantă durata reţinerii de la 04.12.2013 la 05.12.2013. În temeiul art.397 alin.5 C.pr.pen. – menţine sechestul asigurator dispus prin ordonanţa din data de 4.12.2013 emisă de Directia Nationala Anticoruptie –Sectia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari.

D). Menţine dispoziţiile primei instanţe privind obligarea inculpatului la plata către stat a cheltuielilor judiciare .

E). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului inculpatului vor rămâne în sarcina statului .

2). A). Condamnă pe inculpatul cpt. RUSU LIVIU – VALENTIN – la următoarele pedepse :

-. 2(doi) ani închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 31 alin.2 rap. la art. 292 Cod penal (1969) cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal;

-. 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal;

-. 3(trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 194 alin. 2 Cod penal (1969) cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal;

B). În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpat pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969), cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplic. art.5 Cod penal ; – abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. şi ped. de art. 248 Cod penal (1969) rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 , cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, prev.de art.215 alin.1-3 ?i 5 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal;

C). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal: – uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – fals în declaraţii, prev. de art. 292 Cod penal (1969) cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; D). În temeiul art.33 lit.a) – 34 lit.b) Cod penal (1969) şi art.5 Codul penal aplică inculpatului pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art.71 alin.1 Cod penal (1969) – pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal (1969) . Conf. art.861 – 862 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal – dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani. Pe durata termenului de încercare, inculpatul va fi obligat la măsurile de supraveghere prev. de art.863 lit.e),f),g) şi h) Cod penal (1969). Conf. art.71 alin.5 Cod penal (1969) pe durata termenului de încercare dispune suspendarea executării pedepselor accesorii prev. de art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal (1969) Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere . Deduce din pedeapsa rezultantă durata reţinerii de la 04.12. 2013 la 05.12.2013.

E). În baza art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă, cu referire la infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, şi înşelăciune (pct. 2 B). Potrivit art.397 alin.5 C.pr.pen. – menţine sechestul asigurator dispus prin ordonanţa emisă de Directia Nationala Anticoruptie –Sectia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari din data de 10.12.2013.

F). Menţine dispoziţiile primei instanţe privind obligarea inculpatului la plata către stat a cheltuielilor judiciare . Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului inculpatului vor rămâne în sarcina statului .

3). A). Condamnă pe inculpatul col .(rez.) MOȘNEAG VIRGIL – la următoarele pedepse :

-. 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 Cod penal (1969) cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal;

-. 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin.1 şi 2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen.

– achită pe inculpat pentru următoarele infracţiuni: – abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 248 Cod penal (1969) rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 , cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal ; – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap la art. 248 Cod penal (1969) rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 , cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal ; – înşelăciune prev. de art.215 alin.1 – 3 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; C). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de: – instigare la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal ; D). În temeiul art.33 lit.a) – 34 lit.b) Cod penal (1969) şi art.5 Codul penal aplică inculpatului pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare . În temeiul art.71 alin.1 Cod penal (1969) – pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal (1969).

Potrivit art.81 – 82 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal – dispune suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei. Conf. art.71 alin.5 Cod penal (1969) pe durata termenului de încercare dispune suspendarea executării pedepselor accesorii prev. de art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal (1969) E). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. F). Potrivit art.397 alin.5 C.pr.pen. – menţine sechestul asigurator dispus prin ordonanţa emisă de Directia Nationala Anticoruptie –Sectia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari din data de 10.12.2013. G). Menţine dispoziţiile primei instanţe privind obligarea inculpatului la plata către stat a cheltuielilor judiciare . Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului inculpatului vor rămâne în sarcina statului .

4). A). Condamnă pe inculpatul plt.maj. DÂRLEA TRAIAN – la următoarele pedepse :

-. 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin.1 şi 2 Cod penal (1969) şi cu aplic. art.5 Cod penal; Pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal .

În baza art.81 – 82 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal – dispune suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Conf. art.71 alin.5 Cod penal (1969) pe durata termenului de încercare dispune suspendarea executării pedepselor accesorii prev. de art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal (1969) Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei.

B). În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpat pentru următoarele infracţiuni: – înşelăciune prev. de art.215 alin.1 – 3 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969), art.19 din OUG nr.43/2002 şi art.5 Cod penal; – abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 246 Cod penal (1969) rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 , cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal ; – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap la art. 246 Cod penal (1969) rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 , cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal ;

C). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la următoarele infracţiuni: – fals intelectual, prev. şi ped. art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Codul penal (1969) şi art.5 Cod penal ; – instigare la infrac?iunea de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 25 Cod penal(1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Codul penal (1969) şi art.5 Cod penal ; – uz de fals prev. şi ped. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Codul penal (1969) şi art.5 Cod penal ;

D). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. E). Menţine dispoziţiile primei instanţe privind obligarea inculpatului la plata către stat a cheltuielilor judiciare . Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului inculpatului vor rămâne în sarcina statului .

5). A). Condamnă pe inculpatul plt.maj. MARIAN NICOLAE – la următoarele pedepse :

-. 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin.1 şi 2 Cod penal (1969) şi cu aplic. art.5 Cod penal; Pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal .

În baza art.81 – 82 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal – dispune suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Conf. art.71 alin.5 Cod penal (1969) pe durata termenului de încercare dispune suspendarea executării pedepselor accesorii prev. de art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal (1969) Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei.

B). În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpat pentru următoarele infracţiuni: – înşelăciune, prev.de art.215 alin.1-3 ?i 5 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal – abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 246 Cod penal (1969) rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, prev de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic.art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal;

C). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la următoarele infracţiuni: – fals intelectual, prev. de art. 289 Cod penal (1969) cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – instigare la infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – fals în declaraţii prev. de art. 292 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; D). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. E). Menţine dispoziţiile primei instanţe privind obligarea inculpatului la plata către stat a cheltuielilor judiciare . Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului inculpatului vor rămâne în sarcina statului .

6). A). Admite apelul declarat de inculpatul plt.maj. DĂIAN CLAUDIU – împotriva aceleiaşi sentinţe şi prin admiterea apelului declarat de procuror, desfiinţează hotărârea primei instanţe, astfel:

În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. şi cu aplic. art.181 Codul penal (1969) – achită pe inculpat pentru următoarele infracţiuni: – uz de fals, prev. şi ped. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin. 2 Cod penal (1969) cu ref. la art.5 Cod penal (3 acte materiale); – instigare la infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (3 acte materiale); Prin aplic. disp. art.19 din Legea nr. 255/2013 cu ref. la art.181 Codul penal (1969) şi art.5 C. pen. , constată că sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii prev. de art. 91 C.pen. (1969) nu se mai aplică B). În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpat pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (3 acte materiale) prev şi ped. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu ref la art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (3 acte materiale) prev.de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă.

D). Menţine dispoziţiile primei instanţe privind obligarea inculpatului la plata către stat a cheltuielilor judiciare . Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de inculpat rămân în sarcina statului. 7).

A). În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt. AVRAM CORNEL VASILE – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, prev de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art.74 lit.c) Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, prev. de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic. art.74 lit.c) Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic. art.74 lit.c) Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

8).A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul mr. (rez.) BARA FLAVIUS-CORNEL – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (4 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (4 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 ?i 5 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (4 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

9). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt. BARBU MARIUS – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, prev de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art.74 lit.c) Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, prev. de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic. art.74 lit.c) Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic. art.74 lit.c) Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

10). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul mr.(rez.) BERETEAN LUCIAN –pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (5 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (5 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 ?i 5 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (5 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

11). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.adj. BORTEȘ IOAN-RADU – pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos material sau nematerial, (19 acte materiale) prev. de art.246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 289 Cod penal (1969) cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (19 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

12). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpata plt.maj. BRUZAN SILVIA-ADELA – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (3 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (5 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 ?i 5 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (3 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privind-o pe inculpată rămân în sarcina statului .

13). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul mr.(rez.) GHIUŞAN GHEORGHE –pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, prev. de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunile: – instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal; – uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal; C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

14). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul col.(rez.) GOSTIAN OVIDIU –pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (2 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (2 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 ?i 5 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (2 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

15). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.adj. GUJBĂ MIRCEA – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (5 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (6 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunile de : – instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (5 acte materiale); – uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (6 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D).Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

16). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.maj. HAŢEGAN NICOLAE-IOAN – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (4 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (4 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 ?i 5 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (4 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

17). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.maj. HERŢA IONUŢ-ONAC – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (3 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (3 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (3 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

18). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul col.(rez.) ILIEȘ ALEXANDRU – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (2 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (4 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 ?i 5 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunile de : – instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (2 acte materiale); – uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (2 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

19). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.maj. MACARIE ALEXANDRU – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, prev. de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal ; C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

20). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.maj. (rez.) MĂRGINEAN GHEORGHE – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (6 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (7 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunile de : – instigare la fals intelectual, (6 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – uz de fals, (7 acte materiale) prev. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

21). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.adj .(rez.) MUTU GHEORGHE –pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (2 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (2 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (2 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

22). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.maj. NARIŢA ADRIAN-DORIN – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (2 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (2 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (2 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

23). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul lt.col .(rez.) NISTORESCU IULIAN – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (6 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (6 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunile de : – instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (6 acte materiale); – uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (6 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

24). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.adj .(rez.) PĂDUREAN TEODOR – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic.art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunile de : – instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal; – uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal; – fals în declaraţii (2 acte materiale) prev. de art. 292 Cod penal (1969) cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

25). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.adj. PETRUŞE SABIN – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, prev. de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunile de : – instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal; – uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal; C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

26). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.adj. SABĂU EMANOIL – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (4 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (4 acte materiale) prev.de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunile de : – instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (4 acte materiale); – uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (4 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

27). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.adj .(rez.) SAVU AUREL PÎRCĂLAB – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, prev. de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

28). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt. (rez.) SIMEDRU CLAUDIU-TRAIAN – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (2 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (2 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 ?i 5 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunile de : – instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (2 acte materiale); – uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (2 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

29). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.maj. TÎRC VASIU GHEORGHE – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (2 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (2 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunile de : – instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (2 acte materiale); – uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (2 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

30). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.maj.TRIBIȘ GABRIEL MARIAN –pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, prev. de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunile de : – instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

31). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.(rez.) VARRO ȘTEFAN –pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, prev. de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunile de : – instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

32). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt. VINŢAN RAUL-ALIN – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (8 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (10 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunile de : – instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (8 acte materiale); – uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (8 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului . II. În temeiul art.419 C.pr.pen. – extinde efectele apelurilor declarate în cauză cu privire la intimaţii inculpaţi, astfel :

33). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.adj.BOGIN TEODOR-SORIN – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (3 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (3 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 ?i 5 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (3 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

34). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.adj. MARINCA TRAIAN – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (2 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (3 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 ?i 5 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (2 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

35). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.adj. POPESCU EUGEN – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (2 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.5 Cod penal; C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

36). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.maj. STOICA CĂLIN – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, prev. de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic. art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art. 5 Cod penal; C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

37). A).În temeiul art.396 alin.5 cu ref. la art.16 alin.1 lit.b) teza I C.pr.pen. – achită pe inculpatul plt.maj. TRIFOI ŞTEFAN – pentru următoarele infracţiuni: – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial, (2 acte materiale) prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 246 Cod penal (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; – înşelăciune, (3 acte materiale) prev.şi ped.de art.215 alin.1-3 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal; B). În temeiul art.396 alin.6 cu ref. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.pr.pen. – dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal (1969) rap. la art. 289 Cod penal (1969) cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal (1969) şi art.5 Cod penal (2 acte materiale); C). Potrivit art.25 alin.5 teza I C.pr.pen. – lasă nesoluţionată latura civilă. D). Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpat rămân în sarcina statului .

III. Respinge acţiunea civilă şi apelul declarat de partea responsabilă civilmente şi partea civilă Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba şi, în temeiul art.275 alin.2 C.pr.pen., obligă partea la plata către stat a sumei de 6000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, ocazionate de soluţionarea cauzei.

IV. Respinge apelul declarat de partea civilă Boldaş Viorica şi obligă apelanta la plata către stat a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

V. În vederea aplicării disp. art. 5491 C.pr.pen. – lasă nesoluţionată solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari – de anulare a înscrisurilor false cu privire la faptele care nu au făcut obiectul prezentei cauze.

VI. Înlătură din conţinutul hotărârii atacate menţiunile referitoare la anularea contractelor de creditare încheiate de inculpaţi. VII. Menţine dispoziţiile primei instanţe privind anularea înscrisurilor false (adeverinţe de venit emise pe numele inculpaţilor) şi dispoziţia referitoare la plata onorariilor pentru apărătorii desemnaţi din oficiu.

VIII. Dispune anularea declaraţiilor date în faţa notarului public la 24.05.2012 de numiţii Haţegan Alexadru Ioan şi Toader Marius Cristian. IX. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari şi de partea civilă Banca Comercială Română vor rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2018.

Hotarare 21/2018 din 10.05.2018

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement