SURSE: Manevre pentru schimbarea majorității în CJ Alba. Tatăl PP-DD-istului Cornel Comșa, interimar la Centrul de Cultură "Augustin Bena"
Petre Comșa (60 ani,) nu este un străin al peisajului cultural. Acesta a mai deținut în trecut conducerea Centrului de Cultură Alba, așa cum se numea instituția la vremea respectivă, iar acum ar urma să se întoarcă pe postul de director, devenit vacant ca urmare a demisiei lui Coriolan Honcaș. Petre Comșa ar urma să fie numit pe funcție, joi, 23 august, iar aprobarea interimatului va fi făcută prin votul consilierilor județeni.
Decizia numirii pe această funcție a lui Comșa este ușor surprinzătoare, dacă este să avem în vedere faptul că acesta este tatăl PP-DD-istului Cornel Comșa. Surse politice susțin că aceasta este prima dintr-un șir de manevre politice care vor avea ca deznodământ formarea unei noi alianțe politice în Consiliul Județean Alba (în subordinea căruia se află Centrul de Cultură "Augustin Bena)".
Faptul că la CJ Alba atmosfera politică aduce a "cazan clocotit" a fost confirmată, recent, de senatorul Alexandru Pereș, care a anunțat că, în această perioadă, sunt purtate negocieri pentru formarea de unei noi majorități, atât la CL Alba Iulia, cât și la Consiliul Județean. Faptul că tatăl PP-DD-istului Cornel Comșa ar putea prelua de joi conducerea unei instituții publice din Alba poate reprezenta o recunoaștere tacită a faptului că PDL intenționează din nou schimbarea majorității în CJ Alba, prin intermediul PP-DD-iștilor.
Implicațiile acestei noi "reîmprieteniri politice" între PDL Alba și Partidul lui Dan Diaconescu poate avea ca punct final excluderea din funcția de vicepreședinte al CJ Alba a liberalului Florin Roman, cu toate că președintele CJ Alba, Ion Dumitrel a fost primul care a dat asigurări, după alegeri, că nu intenționează să-și schimbe echipa și că va merge mai departe cu oamenii pe care îi are, făcând referire la cei doi vicepreședinți, Roman și Alin Cucui.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)