Elevii din clasele primare, în VACANŢĂ, o săptămână. CALENDARUL anului şcolar 2016-2017. Cursuri, examene şi vacanţe
Elevii claselor primare şi cei de la grădiniţă au intrat în prima vacanţă din acest an şcolar. Aceasta...
Elevii claselor primare şi cei de la grădiniţă au intrat în prima vacanţă din acest an şcolar. Aceasta...
Ultima zi din campania „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, a fost dedicată siguranţei...
Campania „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, desfășurată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, a continuat cu activităţi dedicate prevenirii victimizării...
În weekend, la Alba Iulia şi Sebeş sunt organizate mai multe evenimente sportive, în cadrul Săptămânii Europene a...
Un deputat propune ca zilele libere care se suprapun peste cele care pică sâmbăta și duminica, sau în...
Un proiect de lege aflat în dezbateri la Camera Deputaţilor pentru vot final prevede modificarea Codului Muncii astfel încât verificările...
Săptămâna care urmează praznicului Învierii Domnului este cunoscută în popor drept Săptămâna Luminată. În vechime, Botezul era săvârșit...
Săptămâna trecută, de luni până vineri, în cadrul programului „Şcoala Alfel”, nu mai puţin de 12.163 de preşcolari...
Crucea Roșie Română Filiala Alba marchează în fiecare an „Săptămâna Altfel” prin activități educative, realizate cu sprijinul voluntarilor săi din cadrul departamentelor de prim ajutor și educație pentru sănătate. Prin urmare, în perioada 18 -...
În săptămâna "Şcoala Altfel”, peste o sută de copii au trecut pragul Centrului de Resurse - Academia Doamnelor Alba Iulia care a...
Clubul Copiilor Aiud a desfășurat luni, 18 aprilie, diferite activități în cadrul programului „Școala Altfel”. În cadrul evenimentului au fost implicați copiii...
În săptămâna 18 - 22 aprilie, poliţiştii din Alba sunt alături de preşcolari şi elevi în cadrul activităţilor...
În săptămâna "Şcoala altfel", elevii au ocazia să vadă, la sediul Palatului Copiilor din Cetatea Alba Carolina, o...
La propunerea cadrelor didactice, Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia se asociază proiectului "Școala altfel" derulat la...
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia îşi deschide porţile pentru elevii şi profesorii însoţitori care doresc să...
Ambasada Statelor Unite ale Americii a anunţat lansarea unui concurs video online destinat tinerilor cu iniţiative de afaceri....
Postul Paştelui 2016 începe de luni, 14 martie şi continuă până la 1 Mai, când se va sărbători Învierea Domnului. Acest post este considerat cel mai aspru din an – are şapte săptămâni şi doar...
Din 7 martie, în acest an, creștinii ortodocși au intrat în Săptămâna Albă, perioadă care îi pregăteşte pentru Postul Paştelui. În această...
După ce timp de ma bine de două săptămâni gerul a pus stăpânire pe județul Alba, se pare că în zilele care...
Copiii şi educatorii de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2 Aiud au participat, în perioada 16 –...
În prima săptămână a Postului Crăciunului, elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” şi studenţii Facultăţii de Teologie...
Actualitate
Elevi din mai multe şcoli din Alba au primit, marţi, vizita poliţiştilor, care le-au explicat cum pot evita...