Tezaurele dacilor care locuiau pe actualul teritoriu al județului Alba. Ce nume ciudate aveau triburile din vremuri apuse

Peste 30 de triburi au fost identificate de istorici pe vechile teritorii ale Daciei. Unul din aceste triburi a trăit în zona Mureşului mijlociu, cu centrul la Apoulon, aşezare cunoscută azi sub numele de Piatra Craivii, aflată în apropiere de Alba Iulia. Tribul de la Apoulon era unul dintre cel mai bogat.

Cetatea Apoulon – Piatra Craivii se află în apropiere de Cricău, la aproximativ 20 km nord de Alba Iulia şi este aşezată pe o stâncă uriaşă, o locaţie strategică, aflată la 1083 m altitudine. Construită la poalele Munţilor Trascău, între văile Cricăului şi Bucerzii, a fost ultima cetate cucerită de romani în perioada de expansiune în Dacia.

Locaţia este spectaculoasă şi merită vizitată. Cercetările arheologice a evidenţiat sanctuare cu baze de piatră asemănătoare celor de la Grădiştea Muncelului, însă specialiştii nu au putut preciza cu exactitate începuturile aşezării dacice de la Piatra Craivii. Au fost descoperite cinci monede, dintre care patru sunt denari romani republicani emişi în anii 88-70 î.e.n. şi una dacică de argint, bătută la sfârşitul secolului al 3-lea sau începutul celui următor. S-a presupus că situl provine din perioada regelui Rubobostes, fortificaţia fiind construită pe vremea lui Decebal.

Cetatea este şi subiect de poveşti fantastice, cu uriaşi. Localnicii ştiu legende care spun că locaţia ar ascunde bogăţii imense, ascunse de oamenii unor vremuri îndepărtate, acoperite de lespezi grele şi păzite de porţi ferecate care se deschid numai la zile mari, odată la 7 ani.

Apulii au fost un trib dacic stabilit zona Mureşului mijlociu, cu centrul la Apulon. Au fost asemănaţi cu Apulia, un trib vechi situat în sud-estul Italiei. Numele tribului a fost menţionat în textul antic cunoscut sub numele de Consolatio ad Liviam. În timpul lui Augustus, la o dată greu de stabilit cu precizie, apulii au năvălit la sud de Dunăre, în Dobrogea. Biephii (biefii) au fost un trib dacic localizat în nord – estul Banatului, amintit de Ptolemeu, în Geografia.

Urmele prezenței dacilor pe teritoriul actualului județ Alba sunt numeroase. Printre acestea, cele mai spectaculoase sunt tezaurele dacice. Nu, nu este vorba despre cantități mari de aur, ci despre diferite piese din vremea respectivă, de o foarte mare importanță pentru istorici.

Tezaurul dacic de la Lupu a fost descoperit absolut întâmplător în 1978, în cimitirul noii localităţi Lupu (comuna Cergău, judeţul Alba). Constă într-un vas de bronz şi un număr de zece piese de argint. Tezaurul conţine două fibule, şapte plăci cu reprezentări zoomorfe şi antropomorfe (figuri cu zeiţe) şi un vas semisferic din argint. E posibil ca obiectele să fi făcut parte din componenţa unui costum ceremonial aparţinând unui preot. Ceea ce este de o importanţă excepţională în problema cunoaşterii unor aspecte ale religiei dacice. În plus, plăcile redau motive iconografice, din care se desprind scene reprezentând „Marea Zeiţă”, „Cavalerul trac” şi altele. Datat în secolul I, înainte de Hristos, tezaurul de care vorbim a fost ascuns într-un vas de bronz, în condiţii nefavorabile. Din fericire, însă, tezaurul a fost donat Muzeului Naţional al Unirii, unde poate fi oricând admirat.

Tezaurul de la Sărăcsău (comuna Şibot, judeţul Alba) a fost descoperit, de asemenea, accidental, în 1950. Fiind format din douăzeci şi unu de obiecte de podoabă, toate din argint (fibule, brăţări, colane şi inele), tezaurul se remarcă prin acurateţea execuţiei manuale, prin anumite valenţe artistice, cât şi prin raritatea (în ansamblul descoperirilor din Dacia) a unor piese precum colanele sau brăţările. El datează din veacurile II-I înainte de Hristos, constituind o indiscutabilă dovadă a măiestriei meşterilor orfevrari din lumea dacică.

Merită amintit și tezaurul compus din brățările dacice furate de traficanți din situl de la Sarmizegetusa.

Alte triburi getice care au locuit pe actualul teritoriu al României în Antichitate:

Albocensii au fost localizaţi în zona Banatului, iar numele localităţii Alboca provine de la numele ei. Au fost menţionaţi de Ptolomeu, în lucrarea sa Geografia, printre geţii care locuiau în părţile de sud-est ale Daciei.

Ansamensii erau un trib dacic aşezat pe râul Someş. Numele lor este menţionat într-o inscripţie latină, referitoare la un sat purtând numele acestui trib: vicus Ansamensium, potrivit enciclopedia-dacica.ro.

Biesii au locuit pe malurile Mureşului. Sunt amintiţi de Ptolemeu. Ei se învecinau la nord cu piengeţii, la nord-vest cu burii, iar spre sud-vest cu sarmaţii.

Burii au luptat în războaiele daco-romane Burii (buridavensii) au fost locuitori ai cetăţii Buridava, din zona Oltenia. Sunt menţionaţi de Ptolemeu, dar şi de Dio Cassius. Potrivit lui Dio Cassius, pe timpul primului război dintre Decebal şi Traian, după ce împăratul Traian a trecut Dunărea şi a cucerit cetatea Tibisco, a primit o solie de la buri. Aceştia i-au înmânat o ciupercă uriaşă pe care au înscris în limba latină, un binevoitor sfat, în fond o ameninţare mascată, cum că marele Cezar face rău dacă va rupe pacea şi mai cuminte lucru ar face de s-ar întoarce de unde a venit şi ar reinstaura relaţiile de pace. Scena este înfăţişată pe Columna lui Traian, care prezintă un bărbat căzut de pe un catâr ce se agaţă de ceea ce apare a fi o ciuperca uriaşă ataşată de şaua sa.

Carpii (carpodacii) au fost unul din cele mai mari şi importante triburi dacice. Carpii au locuit teritoriul de la la est de Carpaţi până la Nistru. „Organizaţi într-o puternică uniune tribală, carpii au dominat, din punct de vedere economic, politic şi militar, atât unele triburi de origine dacică (dacii liberi din Muntenia), cât şi populaţiile „barbare” pătrunse în zona extracarpatică a României, din rândul cărora amintim pe sarmaţi. După înfrângerea costobocilor de către romani şi asdingi (anii 170-172) carpii au fost nu numai cei mai puternici dintre dacii liberi, ci şi cei mai periculoşi duşmani ai Imperiului roman la Dunărea de Jos. Ei au atacat în repetate rânduri imperiul fie singuri, fie în alianţă cu sarmaţii, goţii şi alte seminţii”, informează enciclopedia-dacica.ro.

Caucoensii au fost un trib dacic, localizat de academicianul Vasile Pârvan în „regiunea de munte din Neamţ şi Bacău şi ţinutul spre apus din ţara secuilor”.

Caucoensii au fost vecinii de sud ai costobocilor, locuind Nordul Moldovei, inclusiv în partea carpatică şi dincolo de Siret până la Nistru. Şi ei sunt menţionaţi de Ptolemeu, în Geografia. Ceiagisii este numele unui trib stabilit în sud – vestul Munteniei şi sud -estul Olteniei, pe cursul inferior al Oltului). Sunt menţionaţi de Ptolemeu.

Costobocii au fost un trib de daci liberi care au populat nordul şi nord-estul Daciei. Au rămas independenţi până la sfârşitul secolului II d.Ch., ca şi alte triburi geto-dacice. Potrivit istoricilor, în anii 170 – 171, pe vremea lui Marcus Aurelius, costobocii aliaţi cu bastarnii şi sarmaţii traversează Dunărea, pustiind Moesia, Tracia, Macedonia, ajungând până în Attica şi distrugând templul Eleusis. Trecerea costobocilor prin Dobrogea este menţionată în două epitafe descoperite la Adamclisi. După respingerea lor din imperiu, romanii i-au îndemnat pe asdingi (trib germanic al vandalilor) să îi atace pe costoboci. În urma loviturilor suferite în anii 170-172, o parte dintre costoboci s-au refugiat pe teritoriul carpic, iar o parte au rămas să convieţuiască cu noii veniţi de neam germanic şi cu sarmaţii. Nordul Moldovei a fost dominat de costoboci până în anul 170 când acest control a fost preluat de carpi.

Cotensii au fost consideraţi de istorici unul din principalele neamuri geto-dacice. Potrivit lui Vasile Pârvan, tribul putea fi localizat în estul Daciei, iar teritoriul pe care îl stăpâneau era învecinat cu cel al triburilor ratacensilor, caucoensilor şi biefilor.

Crobizii au fost un trib getic din Dobrogea. Sunt menţionanţi de Herodot şi Ptolemeu, ca fiind conduşi de Isanthes.

Dacii liberi este numele dat triburilor geto-dace care nu au fost înglobate în provincia romană Dacia şi care au continuat să trăiască pe teritoriul lor de baştină (sec. II – IV). Atât izvoarele literare cât şi descoperirile arheologice arată că dacii liberi au convieţuit în anumite regiuni cu sarmaţii şi cu unele neamuri germanice, cultura lor fiind continuu influenţată de civilizaţia romană. „Izvoarele scrise antice consemnează că în repetate rânduri au avut loc conflicte armate între romani şi diverse grupuri de daci liberi, în urma cărora, unora dintre împăraţi li s-a conferit titlul onorific de Carpicus Maximus (Filip Arabul, Aurelian, Diocletian, Maximian, Constantius Chlorus, Galerius, Constantin cel Mare) sau cel de Dacicus Maximus (Maximinus, Decius, Gallien, Aurelian)”, informează enciclopedia-dacică.ro, citând documente istorice.

Dacii mari (dahai) a fost denumirea unui trib sau uniuni tribale dacice din nordul hotarelor provinciei romane Dacia, probabil pacificaţi de guvernatorul Daciei, Vettius Sabinianus Iulius Hospes.

Harpii au locuit, spun istoricii, la nord de gurile Dunării, între Prut şi Nistru, în sudul Basarabiei. Au fost menţionaţi de Ptolemeu, care amintea de aşezarea Harpis.

Obulensii au fost un trib getic localizat în estul Dobrogei. Tribul obulensilor este menţionat de Ptolemeu. Oinensii au fost un trib traco-getic, localizat în Estul Moesiei inferioare, adică partea de Vest a Dobrogei Centrale. Sunt menţionaţi de Ptolemeu.

Ordyssii (ordenssos) au locuit în aşezăriile de pe malurile Argeşului.

Pelii au fost un trib geto-dac, ale căror principale ocupaţii erau agricultura, pescuitul si creşterea animalelor. Teritoriul lor avea capitala Pelendava, actuala Craiova.

Piengeţii au locuit în zona de nord a Carpaţilor şi au pătruns deseori în Dacia romană. „Prezenţa piengeţilor în aceste părţi s-ar datora, potrivit istoricului Vasile Pârvan, unei mişcări mai vechi de populaţii, care ar fi migrat de la sud-est spre nord-vest, adică din Dacia spre munţii Slovaciei şi Moraviei. Piengeţii, spune Pârvan, par să fi luat parte la războaiele marcomanice, în timpul împăratului Marcus Aurelius”, informează enciclopedia-dacica.ro.

Piefigii au fost localizaţi de istoricul Vasile Pârvan ca locuitori din Câmpia munteană. Neamul piefigilor, susţin istoricii, este unul şi acelaşi cu marea uniune de triburi getice din secolele III – I î.e.n.. Începuturile ei pot fi urcate în timp până în vremea regelui Dromichete, când geţii se afirmă prin victoriile repurtate în două rânduri asupra armatei lui Lisimah. În perioada imediat premergătoare lui Burebista, uniunea de triburi getice din mijlocul Munteniei – foarte probabil acel neam al piefigilor – reprezintă cel mai important centru economic şi politic din toată Dacia, informează enciclopedia-dacica.ro, fiind unul din principalele puncte de sprijin ale lui Burebista în opera sa de unificare a tuturor geto-dacilor.

Potulatensii au populat, susţin istoricii, nordul Olteniei şi dealurile din vestul Munteniei. Sunt menţionaţi de Ptolemeu.

Predavensii au fost un trib dacic, localizat la nord de Mureşul inferior, până aproape de Crişuri.

Racataii (racatriaii) au locuit pe teritoriul actual al Ungariei, fiind un trib dacic.

Sacii au fost un trib dacic, localizat de Vasile Pârvan în jurul oraşului Sacidava, la sud de de actualul oraş Cernavodă.

Sargeţii au fost localizaţi în vestul Mureşului şi pe Siret, într-un teritoriu care cuprinde actuala zonă a Hunedoarei. Dio Cassius a relatat că regele Decebal a abătut apele râului Sargeţia şi, săpând o groapă, a ascuns o mare comoară cu obiecte de aur şi argint. După asigurarea tezaurului, apele au fost readuse în vechea albie. Odată cu înfrângerea şi cucerirea Daciei, romanii au reuşit, prin trădarea lui Bicilis, să afle locul unde fusese ascuns tezaurul lui Decebal şi să intre astfel în posesia lui. Regiunile Hunedoara şi Ţara Haţegului, unde sunt plasaţi sargeţii au reprezentat unul din cele mai importante centre culturale, politice şi economice ale dacilor din ultimele două secole până la cucerirea romană.

Siensii este numele tribului dacic localizat de-a lungul râurilor Ialomiţa şi Buzău, în secolul II al erei noastre.

Sucii au fost un alt trib getic care a locuit la nord de Dunăre Unii dintre suci s-au aşezat la răsărit de Durostorum (Silistra) si au creat acolo un important centru politico-militar denumit Sucidava, ce se va identifica azi cu satul Izvoarele (fost Pârjoală), din judeţul Constanţa, Sucidava dobrogeană este menţionată de Tabula Pentigeriana, de Itinerarium Antonini, de către o inscripţie din vremea lui Aurelian şi a alte izvoare antice.

Al doilea grup de suci a trecut la nord de Dunăre şi s-a aşezat la apus de gura Oltului, în câmpia românească. Acolo au fondat cetatea Sucidava, localizată precis după inscripţii şi după Procopius, la Celei-Corabia în jud. Olt.

Tyrageţii au fost localizaţi pe malurile Nistrului (Tyras). Potrivit enciclopedia-dacica.ro, cele mai vechi ştiri despre această populaţie se păstrează în opera geografică a lui Strabon, din care reţinem următoarele: „Locuitorii de pe malurile de dincolo ale Istrului sunt geţii, tyrageţii şi bastarnii; Istrul lasă în stânga toate meleagurile geţilor, ţinuturile tyrageţilor, bastarnilor şi sarmaţilor, până la Fluviul Tanais (Don); prima parte a întregii regiuni ce se întinde la nord, între Istru şi Borysthenes (Nipru) este pustiul (stepa) geţilor. Apoi vin tyrageţii, iar după ei sarmaţii iazygi”. Tyrageţii trăiau în condiţii vitrege, potrivit autorilor antici. „Între geţi şi Marea Pontică, de la Istru până la Tyras, se întinde pustiul geţilor, care e în întregime şes şi fără ape. Când Darius, fiul lui Histape, a trecut Istrul împotriva sciţilor, a fost în primejdie să piară de sete împreună cu toată oştirea sa. Într-un târziu a înţeles cum stau lucrurile şi s-a retras. Mai târziu, pornind la război împăotriva geţilor şi a regelui lor Dromichaites, Lisimah a trecut prin mari primejdii şi, mai mult încă, a fost luat în captivitate. Dar a scăpat, deoarece a întâlnit un barbar bun la suflet”, scrie Strabon, citat în volumul „Izvoare privind istoria României” (Editura Academiei RPR – 1964).

surse: Agerpres, enciclopedia-dacica.ro

sursa foto recomandată: Mihai Bugneru (Centrul de cultură ”Augustin Bena” Alba/Facebook)