Omul de afaceri albaiulian Gelu Iancu a fost condamnat de Tribunalul Alba, la trei ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar deschis de DNA Alba Iulia în 2016. Acesta a fost acuzat că a solicitat şi primit ilegal 2,7 milioane de lei din fonduri europene, pentru modernizarea unei fabrici de prelucrare a cărnii.

Publicitate

Citește și Un nou dosar de corupţie pentru omul de afaceri albaiulian Gelu Iancu. A fost trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

La aproximativ doi ani de la înregistrarea dosarului la instanţă, Tribunalul a dat prima sentinţă, pe 5 ianuarie 2018.

“Condamnă pe inculpatul Iancu Aurel Gelu, ..., la pedeapsa de:

- 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente false, incomplete sau inexacte care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept obţinerea de sume de bani din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei (…).

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Citește și FOTO: Directorul DSP Alba a fugit de probleme în Thailanda. După divorț, Sinea poartă din nou verighetă

În baza art.91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Alba şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani conform dispoziţiilor art.92 Cod penal”, potrivit deciziei instanţei.

Pe perioada termenului de supraveghere, va trebui să respecte unele măsuri. Magistraţii au mai dispus muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 zile, în în cadrul Direcţiei Regionale de Statistică Alba şi Direcţiei de Sănătate Publică Alba.

Publicitate

Citește și DNA: Acuzații GRAVE pentru un fost șef al OJFIR Alba și complicii săi. Au inventat 148 de oi și au luat banii

De asemenea, instanţa a stabilit că inculpatul va urma să plătească 2.672.616,91 lei despăgubiri civile către Ministerul Agriculturii, prin AFIR.

Decizia nu este definitivă. Poate fi contestată la Curtea de Apel.

Acuzaţiile în acest dosar sunt de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, cu rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Citește și Primăria Alba Iulia a semnat contractul pentru ridicarea mașinilor parcate ilegal. Vezi care sunt TARIFELE

Din datele anchetatorilor, în 26 aprilie 2004, între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi societatea administrată de inculpatul Aurel Gelu Iancu s-a încheiat un contract având ca obiect acordarea unui ajutor financiar nerambursabil pentru realizarea proiectului intitulat ”Modernizarea activităţii de prelucrarea a cărnii”. Iancu, în calitate şi de responsabil legal de proiect, ar fi folosit două oferte de preţ întocmite în fals şi trei cereri de ofertă cu conţinut inexact, având ca urmare obţinerea pe nedrept de a sumei de 2.672.616,91 lei, reprezentând finanţare nerambursabilă.

Publicitate

Societatea la care se face referire este LiderProdCarn, în faliment.

Citește și Primarul comunei Arieșeni, Vasile Marin Jurj, trimis în judecată pentru fapte de corupţie cu fonduri europene