Connect with us
Advertisement

Actualitate

Tribunalul Alba: S-au ales prin tragere la sorţi cei trei judecători care vor face parte din Biroul Circumscripţiei electorale judeţene

judecart

Publicat

Joi,  la Tribunalul Alba s-a desfăşurat desemnarea prin tragere la sorţi a celor trei judecători care vor deveni membri ai Biroului Circumscripţiei electorale judeţene nr. 1 Alba. Aceasta este o etapă din activitatea de organizare a alegerilor parlamentare în 9 decembrie.

Tragerea s-a sorți a fost realizată de președintele Tribunalului Alba, Cornelia Mureșan, iar judecătorii desemnați din listă au fost: Elena Lucia Pascaru, Teodora Maria Țâmpea și Livia Damian.

Cei trei judecători au termen 48 de ore de la desemnare să aleagă prin vot secret președintele biroului electoral de circumscripție și locțiitorul acestuia.

Tragerea la sorţi a fost  organizată în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 2 din Legea   nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, precum şi ale pnct. 15 şi 16 din Programul calendaristic pentru realizarea activităţilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senatului din anul 2012, aprobat prin  H.G. nr. 890/2012.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement