Opt persoane care transportau material lemnos fără a avea asupra lor documente justificative au fost depistat de jandarmii din Blaj, în weekend, în cadrul a unor...
Aproape 20 de kilometri de drumuri din Abrud vor fi modernizate printr-un contract de finanțare în valoare de peste 12 milioane de lei. Este vorba despre...
Un vaccin împotriva cancerului, dezvoltat de cercetători americani, a obţinut rezultate bune la primele teste, astfel că va fi probat pe oameni. Potrivit cercetătorilor 87 din...
Sâmbătă, la Aiud, se desfăşoară “Târg de inimioare”, o campanie de strângere de fonduri, pentru o fetiţă de 11 ani, care are nevoie de ajutor. Roxana...
Premierul Viorica Dăncilă a făcut noi precizări despre Formularul 600. A declarat că, Ministerul Finanţelor Publice urmează să găsească o soluţie astfel încât cei care au...
În anul 2017, s‐au eliberat 41.603 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 7,6% faţă de anul precedent, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică....
Poliţiştii au reţinut peste 500 de permise şi au aplicat amenzi de 2,7 milioane de lei, într-o singură zi, în weekend. Potrivit IGPR, pe 3 februarie,...
În februarie, se organizează mai multe concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante în instituţii publice din judeţul Alba. Candidaţii interesaţi de aceste locuri de muncă trebuie...
Obligații fiscale pentru luna FEBRUARIE 2018. Agenția Națională de Administrare Fiscală reaminteşte calendarul obligațiilor fiscale pentru luna februarie 2018. Sunt anunţate termenele la care se depun...
Din cuprinsul unui proces-verbal de contravenție, pentru fapte de încălcare a legislației rutiere în vigoare, sunt câteva aspecte care nu pot să lipsească. Dacă, din neatenție...
Deputatul PNL Alba, Florin Roman continuă să atace conducerea Inspectoratului Școlar Județean Alba. După ce a spus că zeci de școli vor fi închise de Marcela...
Primăria municipiului Aiud vrea să știe fiecare mișcare ce se petrece în oraș, iar pe asta are în plan montarea a 57 de camere video. O...
Un proiect de lege, depus în parlament de un deputat PSD, prevede reducerea la jumătate a pedepselor pentru pedofilii care acceptă castrarea chimică şi interzice presei...
Săptămâna care urmează vine cu temperaturi peste media normală din această perioadă. Vom avea maxime cuprinse între 6 și 11 grade Celsius. Se anunță zile ploioase...
Potrivit unui proiect normativ în dezbatere la acest moment, românii vor plăti pe lângă prețul produsului pe care-l cumpărăm și un preț pe ambalajul respectivului produs...
Cazul lui Adrian Vințan, tânărul de 31 de ani din Alba Iulia care are nevoie de 75.000 de euro pentru un tratament împotriva cancerului, a mobilizat...
Proiectul Ro-Net, prin care ar trebui introdus internet broadband în 783 de sate și comune din toată țara, se află încă departe de finalizare, deși ar...
Nivelul tarifului de utilizare a drumurilor naționale este inclus într-un act normativ în vigoare din 2002, însă documentul a cunoscut mai multe modificări de-a lungul timpului,...
Ministrul Mediului a declarat la audierile din Parlament că noua taxă de mediu este gata, dar că aplicarea ei din luna martie ar putea fi devansată....
Electrica anunţă întreruperi programate în alimentarea cu energie în judeţul Alba, în perioada 6-8 februarie, din cauza lucrărilor de întreţinere a reţelei. În funcţie de condiţiile...