Connect with us
Advertisement

Cugir

VIDEO: Conflict între medici la Spitalul Cugir: ortoped vs. urolog. Reacții, declarații și proteste la poarta unității medicale

Publicat

Un conflict personal între medicul Eugen Brândaș ( urolog) și colegul său Sumant Ramchurn (ortoped), a devenit profesional și a culminat cu un protest în fața Spitalului Orășenesc Cugir. 

Spitalul din Cugir este recent în centrul atenției după mai multe acuzații grave din partea unor fost pacienți sau a rudelor, iar acum doi medici au decis să își rezolve problemele public. 

Pe de o parte este mediul Eugen Brândaș care îl acuză pe colegul său Ramchurn că nu își exercită profesia de medic după ce au avut un conflic personal, iar pe de altă parte ortopedul, spune că el nu a provocat nimic ci că din contră este victimă. 

Brândaș care a și declarat pe Facebook că vrea să își dea demisia a organizat vineri, 3 martie, un protest în fața spitalului. Mai multe persoane l-au susținut pe urolog și blamat pe ortoped.

Pe de altă parte Sumant susține că a fost înjurat de mai multe ori de Brândaș, iar în susținerea lui vine chiar și o decizie a comisiei de disciplină.

De fapt și decizia comisiei de disciplină este motivul pentru care a organizat protestul. Comisia de disciplină a hotărât că urologul a greșit și l-a înjurat pe Sumant și a fost pedepsit cu scăderea a 10 % din salariu.

Brândaș susține că martorii aduși de Sumant au mințit în fața comisiei.

Vineri dimineața, în fața spitalului, s-a desfășurat un protest, în care mai mulți pacienți cereau ca medicul Brîndaș să nu plece din spital (acesta și-a anunțat intenția de a demisiona – n.r.).

Vezi și LIVE-VIDEO: Protest în fața Spitalului din Cugir. Un medic a anunțat că demisionează după un conflict cu un coleg

Precizările managerului Florin Arion

Mangerul spitalului, Florin Arion, explică de ce s-a ajuns la sesizarea comisiei de disciplină și sancțiuni în cazul medicului Eugen Brîndaș.

”Este o situație neplăcută, cu care speram să nu ne confruntăm. A fost o situație conflictuată, personală, legată de doi medici specialiști din cadrul spitalului, respectiv medicul ortoped și medicul urolog.

Deteriorarea relațiilor personale a dus și la deteriorarea celor profesionale în cadrul instituției. Am avut încercări, zic, după evenimentele de astăzi, eșuate, de a-i consilia pe cei doi medici specialiști, pentru că, indiferent de relațiile pe care le au în afara spitalului, punctul meu de vedere este să luăm toate măsurile pentru ca interesele pacienților să nu fie afectate, în sensul că să aibă o bună colaborare, să evite pe cât posibil conflictele, inclusiv verbale.

 

Cazul a ajuns în comisia de etică. Medicul ortoped (Sumant Ramchurn – n.r.) a depus o reclamație, înregistrată la secretariatul instituției, prin care reclama faptul că a fost înjurat de către colegul său. Am dat curs solicitării dânsului și am solicitat comisia de disciplină a spitalului, care s-a întrunit în mai multe ședințe, în care au fost audiați martori, inclusiv pacienți, au fost vizionate înscrisuri, nu știu dacă și înregistrări.

Din păcate, în urma administrării probelor de ieri (joi, – n.r.) s-a constatat că fapta există, a fost comisă și trebuia să luăm o măsură. Nu a fost prima abatere a medicului Brîndaș, a mai avut anumite divergențe, a mai făcut obiectul unor cercetări disciplinare, în cadrul comisiei de disciplină. Următoarea sancțiune pe care o puteam aplica era 10% din salariu”, a declarat, pentru Alba24, Florin Arion, managerul Spitalului Orășenesc Cugir.

Care a fost motivul reclamației

Managerul Florin Arion spune că medicul Suman a depus reclamația în ceea ce-l privește pe medicul Brîndaș, pentru că susținea că i s-au adus injurii.

”Dr. Brîndaș a intrat în cabinetul dr. Sumant, în timp ce dr. Sumant consulta un pacient. Dr. Sumant a susținut că a fost înjurat. În urma confirmării acestui fapt de către pacientul care se afla în cabinet, s-a constatat că fapta există și comisia a propus aplicarea acestei sancțiuni”, a mai spus Arion.

În ceea ce privește demisia anunțată de medicul Brîndaș, managerul spitalului spune că, deocamdată (până vineri dimineața – n.r.), nu există vreo înregistrare în scris.

”Dr Brîndaș nu și-a depus demisia, decât pe Facebook. Nu există nicio intenție în scris, doar verbală. Am avut o discuție, după aflarea verdictului de la comisia de disciplină, cu medicul Brîndaș, în care mi-a adus la cunoștință, într-adevăr, că intenționează să demisioneze, lucru care nu s-a întâmplat și sincer sper să nu se întâmple, pentru că este un bun specialist, de care spitalul are nevoie. Dar, totodată, activând în cadrul spitalului, fiecare angajat are obligația de a respecta regulamentul intern, regulamentul de funcționare și, până la urmă, de a ne respecta pe noi, unii între alții”, a încheiat Arion.

Reacția medicului ortoped Sumant Ramchurn

Reporterii Alba24 au stat de vorbă și cu medicul ortoped Sumant Ramchurn, pentru a clarifica situația.

”Eu am fost înjurat repetitiv de dr. Brîndaș, cu martori pacienții din fața cabinetului, asistenta mea, alte asistente. Am făcut o sesizare; nu este la prima abatere; este a doua pe timp de șase luni (…), s-a aplicat o sancțiune.

Acum că dânsul dorește să-și dea demisia, este o decizie unilaterală. La fel aș putea păți și eu, dacă mi se întâmplă mie ceva.


(…) el mă înjură des, nu este un conflict? Am multe dovezi (arată un dosar plin – n.r.), pacienți care sunt nemulțumiți, conflicte cu el.

Noi am dat un jurământ, lucrez pentru pentru pacienți, nu-mi bat joc de pacienți. Am dat un jurământ, nici să înjuri pacienții, nici să vorbești urât cu pacienții”, a precizat medicul Sumant Ramchurn.

Anunțul medicului Eugen Brîndaș

Medicul Eugen Brîndaș a anunțat, de joi, pe rețeaua de socializare, că intenționează să-și dea demisia de la spitalul din Cugir, începând cu data de 6 martie.

„Cu mult respect vă anunț că începând cu data de 6 martie 2023 îmi voi da demisia de la Spitalul Or. Cugir.

M-am săturat să fiu în bătaia puștii fără motiv, mai ales colegilor pe care i-am ajutat și i-am adus la Spitalul din Cugir, în special Dr. Summant (ortoped).

Caracterul lui jegos a mers până acolo încât a reușit să convingă doi pacienți și să îi aducă martori mincinoși (ca eu i-aș fi înjurat) la Comisia de disciplină a spitalului.

Știți foarte bine că de 4 ani jumate de când am venit aici am ajutat pe toată lumea și am făcut și din imposibil posibil.

Refuz să mai coordonez CPU, refuz să îmi mai asum cazurile pe care le el le refuză să le vadă, pacienți în stare gravă, pacienți care puteau fi rezolvați aici și pentru care m-am milogit de multe ori în multe centre să fie luați să fie rezolvați pentru că am vrut să îmi fac datoria ca și om în primul rând..” – medicul Eugen Brîndaș.

Medicul urolog Traian Eugen Brîndaș este la spitalul din Cugir din 2019, fiind absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie Oradea.

Dr. Sumant Ramchurn, originar din Mauritius, a fost încadrat la Cabinetul de ortopedie-traumatologie din cadrul Ambulatoriului de specialitate al spitalului, din iulie 2021. Este absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie Oradea.

În actualizare

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement