Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Un pădurar și un paznic de vânătoare din comuna Pianu, REȚINUȚI pentru braconaj. Au împușcat ilegal un căprior

YouTube video

Publicat

Poliţiştii specializați în protejarea fondului cinegetic au reţinut doi bărbaţi din comuna Pianu, bănuiţi de braconaj. Autoturismul şi arma folosite la comiterea infracțiunii au fost indisponibilizate, în vederea confiscării.

Potrivit IPJ Alba, la data de 25 martie 2019, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba au luat măsura reţinerii faţă de doi bărbaţi, un pădurar şi un paznic de vânătoare de 34 şi 50 de ani, din comuna Pianu, judeţul Alba, care sunt bănuiţi de comiterea unei fapte de braconaj cinegetic.

În seara zilei de 25 martie, în jurul orei 19.15, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş au depistat, pe raza comunei Pianu, un autoturism, condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Pianu, în interiorul căruia a fost găsit un căprior împuşcat precum şi o armă de vânătoare şi 38 de cartuşe.

În urma cercetărilor efectuate împreună cu poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din IPJ Alba a rezultat că, în seara zilei de 25 martie 2019, şoferul autoturismului, care este pădurar la un ocol silvic din zonă, împreună cu un bărbat de 51 de ani, din comuna Pianu, paznic de vânătoare, ar fi participat la o vânătoare fără a deţine autorizaţie, în afara perioadei legale de vânătoare şi folosind dispozitive de iluminare. Astfel ar fi împușcat un căprior a cărui valoare a fost estimată la 5.000 de euro.

Poliţiştii le-au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără drept, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale.

Totodată au luat măsura indisponibilizării, în vederea confiscării, a autoturismului, a armei folosite la comiterea infracțiunilor şi a muniţiei găsită în autoturism.

Cercetările sunt continuate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    marți, 26.03.2019 at 16:15

    Asta-i o stire pentru cei ce nu sunt amatori de carne de vanat. De unde credeti ca provine aproape toata carnea de vanat de pe piata subterana ? De la cei enumarati mai sus. Astia stiu totul. Dar fiind in conflict cu cotizatia au pus-o.De ce e mare bataie pe posturile astea ? Aduc bunastare,daca esti cu cotizatia la zi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement